Cum a reuşit un cămătar internaţional să ducă la faliment una dintre cele mai prospere societăţi din estul României

Ion Banu, administratorul Agromec Berheci, printre ruinele afacerii lui FOTO Costel Crângan

O datorie de 310.000 de mărci germane, pentru care firma românească a plătit 460.000 de mărci, în cinci ani, a lăsat în urmă, potrivit judecătorilor, o datorie restantă de alte 600.000 de mărci. Dosarul cauzei este presărat de decizii controversate şi erori grosolane, unele dintre ele fiind în prezent în atenţia procurorilor.

Povestea relaţiei de afaceri dintre firma românească Agromec SA Berheci şi germanul Nikolaus Freiherr von Flondor pare desprinsă dintr-un scenariu absurd, care se desfăşoară dincolo de rigorile logicii. Pe scurt, Justiţia din România, chemată să arbitreze litigiul, a reuşit performanţa de a declara ca fiind perfect legal un contract de împrumut despre care există dovezi că are la bază principii de cămătărie şi care, mai mult, a generat şi o evaziune fiscală importantă.

Cum a fost posibil acest lucru veţi putea afla în materialul de faţă, cu precizarea că deciziile instanţei în cauză sunt definitive şi irevocabile, deci demersul jurnalistic nu poate influenţa în vreun fel procedurile juridice, ci doar poate atrage atenţia asupra unei situaţii revoltătoare.

Un neamţ român şi un împrumut cămătăresc

Înainte de a trece la fondul problemei, se cuvine să facem o serie de precizări legate de identitatea părţii germane din litigiu. Deşi în toate documentele legate de cauză cetăţeanul german este numit Nikolaus Freiherr von Flondor, de fapt avem de-a face cu un român din Suceava, pe nume Neculai Flondor, care şi-a schimbat identitatea după ce s-a căsătorit cu o nemţoaică.

În urma mariajului, Neculai a devenit Nikolaus, iar Flondor a primit în completare particulele nobiliare „von” („de”) şi „Freiherr” („domn liber”). Motivul nu este cunoscut, cu atât mai mult cu cât, între timp, germano-românul a murit, iar cauza a căpătat conotaţii şi mai interesante prin prisma persoanelor care-i vânează drepturile litigioase.

Dar să revenim la fondul problemei. În anul 1997, prin contractul de împrumut sub semnătură privată nr. 306 din 4 aprilie), Nikolaus Freiherr von Flondor dă societăţii gălăţene profilată pe agricultură Agromec SA Berheci (reprezentată de administratorul Ion Banu) suma de 380.000 de mărci germane (DM). În fapt, de dat efectiv s-au dat doar 310.000 DM (după cum rezultă chiar din contract), iar diferenţa de 70.000 DM ar fi urmat să fie încasată de la societatea Voinţa Buciumeni, unde Flondor avea de încasat nişte creanţe.

După cum rezultă din lungul şir de expertize din dosare (sunt zeci de hotărâri judecătoreşti, căci cauza a generat mai multe procese şi a fost atacată de ambele părţi şi rejudecată cu repetiţie la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), banii de la Voinţa Buciumeni nici măcar n-au mai ajuns decât în mică măsură la Agromec Berheci, dat fiind că Flondor a continuat să-şi încaseze crenţele (deşi le cedase), iar la un moment dat firma din Buciumeni a intrat şi în incapacitate de plată.

Sediul Agromec Berheci FOTO C Crângan

„Pur şi simplu am fost escrocat, căci s-a dovedit că acea creanţă era încasată în continuare de Flondor, iar contractul nu era purtător de nicio dobândă, deşi plata se făcea cu ţârâita, în tranşe mici şi în timp îndelungat”, ne-a declarat administratorul Agromec Berheci.

Dobânda înscrisă în contract, cămătărească: 29% pe an la mărci (sau euro, căci la un moment dat s-a făcut conversia), cu mult peste dobânzile practicate de băncile comerciale româneşti pentru împrumuturile în valută (între 12-16% pe an, după cum s-a dovedit în instanţă).

Un aspect foarte bizar al cauzei este acela că Sucursala Tecuci a Băncii Agricole (devenită ulterior Raiffeissen) are o calitate ciudată în cauză, căci emite un document prin care îşi asumă rolul garant al debitorului, deşi nu era parte în înţelegerea financiară. Interesant este că, audiat în instanţă a un moment dat, Flondor a declarat că a dat împrumutul la solicitarea unui director al Băncii Agricole, aspect asupra cărei Justiţia nu s-a concentrat niciodată, deşi a fost sesizată inclusiv pe latură penală.

Mai este de spus şi că Flondor avea (după cum recunoaşte în cererea de chemare în judecată a Agromec SA Berheci) cele 310.000 DM de la o bancă germană – Offenbanker Sparkasse – căreia îi plătea o dobândă de 12,5% pe an, după cum rezultă din documente. Parcă e altceva faţă de cei 29% percepute firmei româneşti.

Realităţile paralele dintre România şi Germania

Că România şi Germania există în două realităţi sociale şi economice paralele, este un lucru de notorietate. Însă, dincolo de asta, în afacerea dintre Nikolaus Freiherr von Flondor şi Agromec SA Berheci lucrile au fost duse şi mai departe, către înşelăciune, fals în documente şi evaziune fiscală.

Mai exact, deşi în contabilitatea firmei române există documente (acte de virament şi dispoziţii de plată în numerar, semnate de Flondor pentru încasare) care dovedesc că s-au achitat peste 460.000 DM (respectiv creditul de 310.000 DM şi 150.000 DM sub formă de dobânzi), după socoteala părţii germane suma încasată ar fi de numai 78.000 DM, motiv pentru care s-a ajuns la Justiţie.

Germanul a cerut să-i fie achitate în 2002, la cinci ani distanţă deci, nu mai puţin de 647.867 DM, din care 380.000 DM împrumutul bază (deşi, cum spuneam, există dovada achitării a numai 310.000 DM), 217.867 DM ca dobânzi şi 50.000 DM ca daune.  Practic, Flondor nu mai recunoaşte, în acţiunea promovată în instanţă, nici măcar cele 78.000 DM pe care iniţial recunoscuse, în scris (documentul este depus la Judecătoria Tecuci, la dosarul de executare nr. 5.075/2001), că le primise.

Fiscul german şi omisiuni lui Flondor

La un moment dat, prin 2008, în urma avalanşei de omisiuni ale neamţului Flondor (care majora permanent pretenţiile şi recunoştea tot mai puţin, până la dispariţie, sumele returnate) administratorul Agromec SA Berheci a cerut sprijinul Ministerului de  Finanţe al României, pentru o încercare de mediere cu Fiscul german.

Experimentul a a reuşit, iar Biroul Federal Central de Impozite comunică Ministerului de Finanţe al României că Nikolaus Freiherr von Flondor a declarat negru pe alb, în cursul unei audieri din 13 noiembrie 2008, că a primit integral cele 380.000 DM împrumutate, dar nicio dobândă. Cele 150.000 DM achitate suplimentar, cu acte doveditoare, de Agromec Berheci se „topiseră”, aşadar, pe cărarea evaziunii fiscale.

Fiscul românesc şi cel german confirmă că Flondor şi-a primit banii şi dobânzile FOTO C.C.

Procese cu întorsături bizare

Dincolo de aspectele tehnice amintite până aici, se cuvine să spunem că părţile s-au judecat aproape zece ani pe această cauză, iar Justiţia din România a făcut în repetate rânduri jocurile cămătăreşti ale româno-germanului Flondor.

În prima fază (dosar nr. 2827/2001), se cere falimentul Agromec, însă Tribunalul Galaţi respinge în mod firesc solicitarea, dat fiind că nu se stabilise dacă suma pretinsă de Flondor este cea corectă. Apoi (dosar nr. 1266/2002), se deschide un dosar de litigiu comercial, însă Tribunalul Galaţi constată că solicitarea este absurdă (pretenţiile băneşti nu sunt dovedite cu documente), aşa că Flondor pierde din nou, definitiv şi irevocabil. Dar nu se lasă.

În 2006 (dosar nr 2929/2006), deschide din nou o acţiune în pretenţii contra Agromec Berheci (deşi cauza se soluţionase deja, definitiv şi irevocabil) şi, brusc, situaţia se suceşte la 180 de grade, iar judecătorii decid că societatea gălăţeană e bună de plată fix suma pretinsă de Flondor. Întâmplător sau nu, în noul dosar (ca de altfel în toate cauzele ulterioare), germanul a fost reprezentat de avocatul Dănuţ Artene (fost judecător la Tribunalul şi la Curtea de Apel Galaţi).

La Curtea de Apel Galaţi, în apel, judecătorii iau actele la puricat şi  constată că datoria a fost achitată integral, cu dobânzi de 150.000 DM, iar la data semnării contractului legea stabilea că dobând rezonabilă în contractele sub semnătură privată dintre părţi este maximum 6%, deci clauza contractuală care urca dobânda la 29% era ilegală. Asta însemna, de fapt, că Agromec plătise deja mult mai mult decât ar fi trebuie, aşa că Flondor pierde procesul.

În recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei (dosar nr. 3693/2008) ajunge la concluzia că dobânda de 6% ar fi incorectă faţă de cetăţeanul german deoarece prevederea legală (Legea 311/1954) a fost abrogată de România în cursul derulării contractului de împrumut. 

Solicitarea Înaltei Curţi FOTO CC

Ca urmare, magistraţii retrimit dosarul la Curtea de Apel Galaţi, cu solicitarea de a se stabili prin expertiză un cuantum corect al dobânzii, conform cu cel practicat în acea perioadă de băncile comerciale româneşti.

Curtea şi judecata ca-n ogradă

Absolut surprinzător, în rejudecarea dosarului (care primeşte numărul 719/33/2009, potrivit noilor reglementări de clasificare), Curtea de Apel Galaţi duce lucrurile la un cu totul alt nivel. Mai exact, la solicitarea Înaltei Curţi de a stabili cuntumul dobânzii conform legii şi a mediei pieţei, „uită” că afacerea este în valută (mărci germane) şi cere de la Banca Naţională a României cuantumul dobânzilor în lei.

Atfel, judecătorii Alexandrina Zaharia şi Sarmisegetuza Tulbure constată că „în anul 1997, anul încheierii contractului de împrumut, dobânda medie a oscilat, în luna aprilie, în lei, era de 105,6% şi 112,7%. Dobânda de 29% stabilită de către părţi prin contractul de împrumut rezultă că este cu mult sub media practicată de băncile comerciale, cuantumul acesteia nefiind excesiv de oneros, ci în acord cu dobânzile practicate pe piaţă la acel moment, pe care nu le egalează şi nici nu le depăşeşte, fiind mult mai mic”.

Trecând peste formularea confuză a primei părţi a deciziei, nu putem să nu constatăm că judecătoarele amintite au confundat valuta cu leii, iar lucrurile ar putea fi considerate ca fiind o simplă eroare de interpretare dacă la dosarul cauzei (filele 121 şi 122) n-ar exista  două adrese ale unor bănci foarte importante din România care spun că dobânda la valută era între1997 şi 2002 între 8-13% şi de maximum 16% în cazul creditelor restante.

Iată ce atestă Raiffeisen despre nivelul dobânzilor FOTO CC

Una peste alta, Înalta Curte menţine soluţia, aşa că Agromec SA Berheci rămâne bună de plată o sumă ameţitoare (aproape 600.000 de mărci, transformate în 1,1 milioane de lei noi), în ciuda faptului că a dovedit că a plătit părţii germane, în cursul derulării contractului, 460.000 DM pentru 310.000 DM împrumutate.

Datoria, mai rea ca moartea

Din motive inexplicabile, demersurile juridice ale lui Nikolaus Freiherr von Flondor se opresc la nivelul anului 2009, pe fondul faptului că Agromec Berheci intră în mari dificultăţi financiare ca urmare a unor calamităţi naturale. Instanţa constată existenţa forţei majore, aşa că orice executări sunt blocate pentru câţiva ani.

Ulterior, societatea intră în insolvenţă, la solicitarea ANAF, iar judecătorii Tribunalului Galaţi (sentinţa civilă nr. 596/2014) stabilesc ca termen limită pentru depunerea cererilor de creanţă data de 29 iulie 2014. Termenele curg şi, în octombrie 2015 (la un an şi două luni după termenul limită) la dosar apare, ca din senin, creanţa deţinută de Nikolaus Von Flondor, între timp decedat, dar reprezentat de acelaşi avocat Dănuţ Artene.

Judecătorii admit creanţa (deşi în mod evident formulată tardiv), argumentul fiind o pretinsă contestaţie la tabelul consolidat al creditorilor, formulată (după cum pretinde petentul) în termenul legal, dar bănuită de fals. „Mişcarea” a atras după sine şi un dosar penal, pentru mai multe presupuse infracţiuni, care este în lucru în prezent la Parchetul de pe lângă Înalta Curte.

Singura realitate pe care n-o mai poate contrazice nimeni este aceea că sub presiunea necazurilor juridice societatea Agromec Berheci (cândva una dintre cele mai prospere firme din estul României, cu producţie agricolă de top, cu fabrici de pâine, de ulei şi de alcool şi multe altele) s-a ruinat, a ajuns la sapă de lemn şi n-o mai pot salva nimeni şi nimic.