Cum primeau mită angajatele Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei pentru eliberarea de cărţi de identitate cu declaraţii în fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Femeile au determinat mai multe persoane să declare sau să completeze, în fals, pe cererea pentru eliberarea actului de identitate, că au consimţământul titularilor spaţiului de locuit, unde urmau să-şi stabilească domiciliul, semnând personal la rubrica ”Consimţământul titularului spaţiului de locuit” în locul acestora.

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui V.A şi C.A.E.. pentru luare de mită în formă continuată (13 acte materiale) şi instigare la fals în declaraţii în formă continuată (5 acte materiale), respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (7 acte materiale) şi C.M., persoană fără calitate specială, pentru trafic de influenţă în formă continuată (8 acte materiale).

”În cursul  anilor 2013 -2014, inculpatele V.A. şi C.A.E., în calitate de referenţi în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei Galaţi, în baza aceloraşi rezoluţii infracţionale, au primit, în mod direct diverse sume de bani, bunuri sau alte foloase în vederea îndeplinirii, neîndeplinirii sau urgentării unor acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, respectiv primirea şi verificarea documentelor necesare eliberării cărţilor de identitate, precum şi eliberarea acestora”, susţin reprezentanţii Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi.

Una dintre angajatele Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei Galaţi, V.A. a determinat mai multe persoane să declare sau să completeze, în fals, pe cererea pentru eliberarea actului de identitate, că au consimţământul titularilor spaţiului de locuit, unde urmau să-şi stabilească domiciliul, semnând personal la rubrica ”Consimţământul titularului spaţiului de locuit” în locul acestora.

De asemenea, în perioada august-septembrie 2014, C.M. a pretins şi primit sumele de 2.310 de euro şi 850 de lei de la mai multe persoane, lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei Galaţi, Serviciul Public Comunitar Permise Conducere şi Înmatriculare Auto Galaţi, Registrul Auto Român, precum şi asupra angajaţilor unei şcoli de şoferi din municipiul Galaţi,

”Li s-a promis că îi va determina pe aceştia să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv eliberarea unor documente cu privire la verificarea tehnică a autoturismelor fără efectuarea acesteia, eliberarea unor cărţi de identitate fără respectarea prevederilor legale, eliberarea unor permise de conducere fără susţinerea probelor teoretice şi practice,  întocmirea unor dosare cu privire la absolvirea cursurilor pentru susţinerea examenului în vederea obţinerii permisului de conducere, fără urmarea acestora”, mai spun reprezentanţii Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite