Cum se prepară plăcinta ciobanului. Este printre cele mai vechi mâncăruri româneşti

Cum se prepară plăcinta ciobanului. Este printre cele mai vechi mâncăruri româneşti

Plăcinta ciobanului FOTO bucatemoldoveneşti.md

Ingredientele folosite sunt specifice gospodăriei ţărăneşti. În unele zone se mai numeşte şi „alivenci” şi nu trebuie confundată cu plăcinta ciobanului care se găteşte în spaţiul britanic.

În vremurile moderne, dacă rosteşti formula magică „plăcinta ciobanului”, majoritatea românilor îţi vor vorbi despre un fel de mâncare britanic bazat pe cartofi şi, după fiecare regiune din Insulă, carne (mai ales de oaie), cârnaţi, brânză ori cine mai ştie ce alte ingrediente.

Ei bine, reţeta de faţă nu este britanică, ci este una dintre cele mai vechi reţete româneşti, căci se vorbeşte despre ea de vreo trei secole şi mai bine, iar istoricii spun că este categoric şi mai veche, dar că nu există surse scrise despre asta. 

Plăcinta ciobanului a cărei reţetă o vom dezvălui în materialul de faţă mai este cunoscută şi sub denumirea de „alivenci”, iar varianta prezentată aici este una specifică Moldovei.

Singurul lucru pe care nu vi-l putem explica este dacă preparatul este aperitiv, fel principal sau desert (în Basarabia există o variantă cu zahăr în compoziţie şi dulceaţă de cireşe peste „moţul” de smântână), căci niciun bucătar nu se încumetă să-l încorseteze într-o categorie anume, lucru care-l face cu atât mai interesant.


Ingrediente pentru plăcinta ciobanului

250 g de mălai
1 litru de lapte
5 ouă
500 g de brânză de vaci
100 g de brânză de oaie
200 ml de smântână
70 g de unt
1 linguriţă de sare


Mod de preparare plăcinta ciobanului

Laptele se pune la fiert cu un praf de sare. Atunci când dă în clocot, adăugaţi mălaiul, ca atunci când faceţi mămăligă. Amestecaţi constant pentru a nu se forma cocoloaşe. După 10 minute, daţi de pe foc şi lăsaţi la răcit.

Între timp, preîncălziţi cuptorul. Într-un vas mic, separaţi ouăle.

Într-un castron, mărunţiţi brânza cu furculiţa sau daca e mai tare o puteţi da pe răzătoarea mică. Amestecaţi brânza cu smântâna şi adăugaţi gălbenuşurile. Bateţi albuşurile cu un vârf de linguriţă de sare până se întăresc.

Amestecaţi terciul de mămăligă cu crema de brânză. Încorporaţi albuşurile, cu mişcări ample. Ungeţi o tavă cu unt sau tapetaţi-o cu hârtie de copt. Turnaţi compoziţia în tavă. Dacă doriţi, puteţi presăra deasupra caşcaval ras.

Daţi la cuptor la foc mediu, pentru 35-40 minute sau până când vedeţi că se rumeneşte la suprafaţă. Serviţi aperitivul cald, cu smântână cremoasă deasupra.

De regulă, toată aventura culinară durează cam o oră. Poftă bună!

Vă mai recomandăm şi:

Ce sunt sărmăluţele „Yalanji“ şi cum se prepară. Reţeta e specifică mănăstirilor 

Secrete culinare din străbuni. Cum se prepară renumita învârtită moldovenească 

Cum se prepară deliciosul iepure vânătoresc la ceaun. Secrete dezvăluite de un maestru de vânătoare 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: