Cum se prepară deliciosul cilbir, mâncarea de gală a sultanilor. Preparatul apetisant care însoţeşte mâncarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cilbirul este o reţetă turcească spectaculoasă vizual, sănătoasă, care se prepară rapid, necesită doar câteva ingrediente şi are o vechime de câteva sute de ani. Vorbim practic de ouă poşate cu cremă usturoiată de iaurt şi unt topit aromatizat, pe care sultanii obişnuiau să le mănânce în secolul al XV-lea.

Vom începe prin a realiza o cremă de usturoi, frecând căţeii cu sare şi ulei până se formează o pastă şi punem apoi iaurtul. Vom topi untul într-un recipient şi îl aromatizăm cu turmeric şi tahini.

”Trecem apoi la poşatul ouălelor. Punem într-un  recipient apă cu sare şi oţet şi îl punem la fiert. Separat, spargem ouăle într-un bol. Când apa începe să fiarbă, oprim focul şi punem uşor ouăle în recipient. Nu trebuie să le lăsăm mai mult de două-trei minute, cu capacul pus, cu menţiunea că doar albuşul trebuie să se coaguleze, iar albuşul trebuie să rămână moale. Când sunt gata, se scot cu o spumiera pe un şerveţel de hârtie ca să se scurgă de apă”, ne introduce puţin Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară, în secretele acestui delicios preparat.

Ingrediente:

-Ouă-patru bucăţi;

-Usturoi-doi căţei;

-Iaurt gras-350 de grame;

-Boia dulce-un vârf de linguriţă;

-Turmeric-un vârf de linguriţă;

-Tahini (cremă de susan)-o lingură;

-Sare după gust;

-Oţet-50 de mililitri;

-Pătrunjel-o legătură.

Punem într-o farfurie crema de iaurt cu usturoi, aşezăm ouăle, iar peste acestea adăugăm untul aromatizat şi pătrunjel. Cilbirul sau ouăle poşate cu cremă usturoiată de iaurt şi unt topit aromatizat se serveşte cu pâine prăjită.

Ciorbă de hribi uscaţi

Vom pune la înmuiat hribii cu o seară înainte în apă clocotită. A doua zi vom arunca apa şi îi vom pune într-un recipient peste care vom adăuga un litru de apă, punându-i la fiert la foc mic.

”Vom spăla şi tăia legumele ca pentru ciorbă şi le punem la fiert. În schimb, ceapa o vom căli în ulei, iar apoi vom pune peste aceasta şi hribii. Când cartofii şi ţelina s-au fiert, vom pune peste ele ceapa călită cu hribii. Adăugăm sare după preferinţă şi dregem ciorba cu smântână”, explică maestrul Nichi Mărăcine.

Imagine indisponibilă

Ciorbă de hribi FOTO www.stiridinbucovina.ro

Ingrediente:

-Hribi uscaţi-50 de grame;

-Ceapă-o bucată;

-Cartofi-două bucăţi

-O jumătate de ţelină;

-Pătrunjel-o legătură;

-Smântână-200 de grame;

-Ulei de floarea soarelui-100 de militri;

-Sare şi piper după gust;

-Borş sau zeamă de murături-100 de mililitri.

La final, acrim ciorba de hribi cu borş sau zeamă de murături, după preferinţă. Maestrul Nichi Mărăcine recomandă să punem şi un căţel de usturoi peste ceapa pe care o călim, dar şi puţin mărar, însă doar dacă dorim o aromă mai intensă de verdeaţă. Ciorba de hribi se serveşte cu pâine de casă peste care radem usturoi, dând astfel o savoare deosebită preparatului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite