Cum poţi muri de la o banală aspirină. Cele mai grave greşeli făcute de pacienţii care preferă să se trateze după ureche

Cum poţi muri de la o banală aspirină. Cele mai grave greşeli făcute de pacienţii care preferă să se trateze după ureche

O singură aspirină luată pe stomacul gol e suficientă pentru a declanşa o hemoragie digestivă Foto: Adevărul

Majoritatea românilor preferă să se doftoricească singuri, cumpărând medicamente după cum cred de cuviinţă sau la ”sfatul” unor cunoscuţi. De multe ori, asemenea gesturi necugetate se încheie tragic sau, în cel mai bun caz, pe patul de spital.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din ce în ce mai mulţi români ajung în spital cu ceea ce medicii numesc hemoragii digestive superioare, diagnosticate prin exteriorizare de sânge sub formă de sânge digerat, care apare ca un zaţ de cafea şi melenă,  ce înseamnă că persoana în cauză are scaune negre, închise la culoare, lucioase.

Pe lângă toate aceste simptome, victimele automedicaţiei se prezintă la medic cu astenie foarte mare, tensiuni arteriale scazute şi de multe ori ajung să leşine din cauza scăderii bruşte de sânge din organism.

De cele mai multe ori, vorbim de persoane care sunt sănătoase şi nu au avut boli preexistente, care să explice aceste hemoragii.

Este vorba de persoanele care iau aşa numitele antiinflamatorii nesteroidiene, iar în capul listei este Aspirina, urmată de Paduden sau Ibuprofen, Ketorol,şi alte medicamente cu efecte similare, cărora li se face intens reclamă la televizor.

Ceea ce nu ştiu cei care iau asemenea medicamente după ureche este că ele nu acţionează doar la nivelul mucoasei gastrice şi celei intestinale, deoarece mecanismul lor de acţiune este complex şi presupune, în esenţă, blocarea unor factori de apărare ai stomacului şi intestinului.

”Vorbim de mucusul gastric, secreţia de bicarbonat sau prin blocarea aşa numitor ciclooxigenaze, a căror consecinţă este  scăderea de prostaglandine, care au rol în  formarea unui mucus gastric de calitate, care  să protejeze stomacul de acţiunea  acidului clorhidric sau enzimelor. Din cauza antiinflamatoarelor, mucusul gastric nu mai poseda calităţile respective de factor de apărare împotriva  agresiunii peptice, adică acide, putând  astfel să se declanşeze gastrite hemoragice, ulcer gastrice, ulcere duodenale  şi  afecţiuni intestinale mai puţin cunoscute, dar care sunt destul de grave”, explică medicul Dan Dotezatu, şeful secţiei de Gastroenterologie din Spitalul de Urgenţă din Galaţi.

Niciodată pe stomacul gol

Ca de obicei, producătorii de medicamente se pun la adăpost de orice posibilă problemă şi menţionează pe produse ”citiţi cu atenţie prospectul”.

În cele mai multe cazuri, cumpărătorii de antiinflamatoare nu citesc prospectul, mergând pe considerentul că ştiu ei cum să ia o banală Aspirină.

Abia când ajung pe patul de spital, după ce au pierdut câţiva litri de sânge, realizează la ce pericol s-au expus. Asta pentru cei norocoşi, pentru că există suficiente cazuri, în care nu se poate constata decât decesul.

”Diagnosticul se pune endoscopic , pentru a se identifica locul care generează sângerarea. Dacă hemoragia este foarte puternică şi determină o anemie mare, se fac transfuzii de sânge şi, bineînţeles, tratamentele antihemoragice şi antisecretorii”, precizează medicul Dan Botezatu.

Medicamentele antiinflamatorii nu trebuie luate niciodată pe stomacul gol, iar dacă ştim că am a avut probleme cu stomacul sau că am avut dureri din când în când sau arsuri în zona pieptului, e bine ca aceste medicamente să fie luate cu protecţie.

Şi antiinflamatoarele injectabile pot declanşa hemoragia

Indicat este să mergem la un medic, care în funcţie de gravitatea simptomelor, ne va prescrie antiacide. Este vorba, de obicei, de săruri de calciu, de magneziu, de aluminiu, cu rol mai puţin evident, putând fi luate chiar fără prescripţie medicală.

Medicamente antisecretorii mult mai eficace sunt Omeprazol, Pantoprazol, Esomeprazolul, care se iau numai cu prescripţie medicală, iar ele trebuie administrate odată cu antiflamatorul.

Sunt şi antiinflamatorii care au în componenţa lor şi un antisecretor, dar nu s-au dovedit foarte eficiente, în sensul că nu apără foarte bine stomacul sau intestinul.

Important de ştiut pentru cei care iau frecvent astfel de medicamente este că nu contează absolut deloc modul de administrare  al acestor  antiinflamatorii, ci efectul lor asupra organismului.

”Aceste medicamente nu acţionează numai local, la nivelul stomacului, ele au un efect organic, adică general, astfel că administrarea sub formă de supozitoare sau injecţii are acelaşi potenţial de a declanşa hemoragia. Ele se absorb în organism şi prin mai multe  mecanisme blochează producţia de prostaglandine, care are consecinţele de care aminteam anterior”, concluzionează medicul Dan Botezatu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările