Cum se face mutarea sub pământ a cablurilor din Galaţi. Lucrarea costă circa un milion de euro pe kilometru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul NetCity a fost negociat cu RCS-RDS de către fostul primar Marius Stan. Compania de telecomunicaţii va suporta costul lucrărilor şi apoi va închiria canalizaţia şi altor operatori. Segmentul realizat în primele trei etape, între Spitalul Judeţean şi inelul de rocadă de la „Ultimul Leu”, este primul care va fi gata.

Gândit şi negociat de fostul primar Marius Stan, planul municipalităţii gălăţene - NetCity - care presupune mutarea sub pământ a „şerpăraiei” de cabluri care împânzesc oraşul, a ajuns la faza punerii în practică.

Trebuie spus că întreaga operaţiune nu va costa bugetul local niciun leu, costurile de realizare a canalizaţiei necesare fiind suportate de compania RCS-RDS, care ulterior va avea dreptul să perceapă chirie celorlalţi proprietari de cabluri. 

Evident, când canalizaţia va fi gata, nimeni nu va mai avea dreptul să pună cabluri aeriene prin oraş, lucru de aplaudat, având în vedere că aspectul urban este afectat grav de milioane de metri de cabluri atârnate peste tot. 

Primăria Galaţi a anunţat că „în baza contractului încheiat anul trecut cu RCS-RDS, cu privire la reţelele subterane de cabluri, compania a primit avizul de acces pe domeniul public pentru proiectarea, realizarea şi deservirea infrastructurii ce ţine de realizarea unei canalizaţii subterane pentru telecomunicaţii şi implementarea conceptului de NETCITY. Operatorul realizează această reţea subterană, ca mai apoi urmând să fie pusă la dispoziţia celorlalţi operatori privaţi”, a transmis biroul de presă al Primăriei.

Evident, anunţul a împărţit opinia publică în două tabere, unii din locuitorii Galaţiului susţinând că Primărie oferă RCS-RDS un monopol bănos, alţii că totul este în regulă câtă vreme oraşul va fi curăţat de cablurile care-l sufocă, fără a se cheltui pentru lucrări bani din bugetul public.

Primele trei etape ale aplicării soluţiei vizează segmentul de strada Brăilei de la strada Frunzei (Spitalul Judeţean de Urgenţă) până la Inelul de Rocadă („Ultimul Leu”).

În prima fază, se realizează, pe domeniul public/privat al municipiului Galaţi, o canalizaţie subterană pentru amplasarea de reţele de comunicaţii pentru Zona 1, dintre strada Frunzei şi strada Argeş (adică prin zona fostei Şcoli nr. 1 şi a McDonalds), lucrare ce are ca termen de recepţie 19 iunie 2018.

Apoi se va lucra între strada Argeş şi strada Nămoloasa, lucrarea ce are ca termen 4 iulie 2018, ulterior intervenindu-se pe segmentul dintre strada Nămoloasa şi Inelul de Rocadă (termenul va fi stabilit după  finalizarea celei de-a doua etape şi obţinerea avizului de lucrări edilitare).

Constructorul care execută aceste lucrări este Florin Selcom Construct SRL, iar valoarea totală a proiectului (cele trei etape) este 6.646.065 lei, la care se adaugă 71 730 lei pentru organizarea de şantier. Un calcul simplu arată că avem de-a face cu costuri de circa un milion de euro pe kilometru, ceea ce înseamnă extrem de mult, totuşi. Asta dacă nu cumva cifrele transmise de Primărie n-or fi cumva greşite.

Galaţi este al şaselea oraş din ţară care implementează acest sistem de reţele integrate şi interconectate amplasate exclusiv subteran.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite