Cum a murit de foame la Aiud amiralul care a coordonat construcţia primul submarin românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Koslinski (stânga) şi unul dintre fii lui, în 1938 FOTO arhiva Bibliotecii VA Urechia
Gheorghe Koslinski (stânga) şi unul dintre fii lui, în 1938 FOTO arhiva Bibliotecii VA Urechia

Gheorghe Koslinski a fost amiral şi secretar de stat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Provenea dintr-o familie cu lungă tradiţie militară şi avea studii în Franţa şi Italia. Timp de patru ani a fost adjutant al Regelui Ferdinand, apoi a avut o carieră militară şi didactică impresionantă, dar a sfârşit ca un deţinut periculos.

Puţină lume ştie, dar unul dintre cei mai importanţi militari pe care i-a dat oraşul Galaţi este amiralul Gheorghe Em. Koslinski, a cărui poveste de viaţă este, de la un capăt la celălalt, realmente impresionantă, atât prin momentele de mare succes, cât şi prin drama teribilă de la final.

Născut la Galaţi, în 1889, într-o familie de veche tradiţie militară (era fiul cel mai mare al contraamiralului Emanoil Koslinski, comandantul Marinei Militare a României), absolvă prestigiosul liceu „Vasile Alecsandri”, apoi Şcoala Militară din Iaşi, pentru ca în 1906 să fie trimis la Şcoala Navală din Brest.

Absolvent în promoţia 1908, sublocotenentul continuă, tot în Franţa, cursurile Şcolii de aplicaţie, fiind ambarcat pe nava „Du Guay Trouin”. Se întoarce definitiv în ţară în 1910. La scurtă vreme, face o călătorie în câteva porturi italiene (1911), unde studiază noile tipuri de nave torpiloare. În 1912, locotenent fiind, este îmbarcat pe crucişătorul „Elisabeta” (pe care chiar tatăl său îl adusese din Anglia, în anul 1888) cu care va executa o misiune la Constantinopol.

După un an este numit la comanda vedetei fluviale „Valter Mărăcineanu”, iar în 1916 căpitanul Gheorghe Koslinski participă la războiul pentru întregirea neamului. O face în calitate de comandant al portului Cernavodă, apoi în fruntea unui detaşament de infanterie marină cu care acţionează în zona Dunării – între Pietroşani şi Giurgiu  – şi ca ofiţer cu tragerile indirecte în Statul major al flotei române de operaţii de sub comanda comandorului Scodrea (1917-1918).

Se cuvine a face precizarea că, potrivit  lui Niculae Koslinski (în volumul „Familia Koslinski din România, extras din Arhiva Genealogică”, Iaşi, 1996) Gheorghe Koslinski avea o ascendenţă remarcabilă.

Tatăl său, Emanoil Koslinski, fusese comandantul Marinei Militare a României, iar mama acestuia, Alexandrina (Didina) Lahovary, era fiica lui Gheorghe Lahovary (preşedinte al Curţii de Conturi, director al Poştelor) şi a Anei Cocorăscu (din familia istorică a Cocorăştilor).

Este specializat în submarine, noua armă supremă

După război, este trimis în Franţa (1920), unde se specializează în arma submarină, al cărei promotor va fi în marina română.

Întors în ţară, îndeplineşte funcţia de adjutant al regelui Ferdinand (1922-1926) şi preşedinte al Comisiei de supraveghere a construcţiei primului submarin românesc, celebrul „NMS Delfinul”, şi a navei sale de bază, la şantierele din Fiume (pe atunci, port italian, astăzi portul croat Rjeka).

Familia Koslinski în 1916. Gheorghe este a doilea din dreapta (sus). FOTO arhiva Bibliotecii VA Urechia

Familia Koslinski în 1916. Gheorghe este a doilea din dreapta (sus). FOTO arhiva Bibliotecii VA Urechia

Avansat la gradul de comandor (1929), i se încredinţează comanda escadrilei de distrugătoare (1933-1935), cea mai importantă unitate a marinei militare, în care avea să introducă manevra tactică pe bază de cinematică. În acelaşi timp, activează şi ca profesor la Academia Militară a României, dar şcrie şi câteva cărţi foarte apreciate despre rolul marinei în strategiile militare moderne.

La 31 martie 1938 este înaintat la gradul de contraamiral şi i se încredinţează comanda Diviziei de Dunăre, pentru ca din octombrie 1940 până în ianuarie 1941 să fie numit în postul de subsecretar de stat pentru Marină, post în care rămâne până la 27 ianuarie 1941, când, din motive de sănătate, părăseşte meseria armelor.

Pentru un timp, este comisar al Guvernului pe lângă Şantierele navale Galaţi (1943-1945). Avansat la gradul de viceamiral în rezervă, la 8 iunie 1945, rămâne în serviciu la Şantierele navale până în 1946, când este pensionat definitiv, la vârsta de 57 de ani.

Este declarat de comunişti „duşman al poporului”

Deşi se părea că Gheorghe Koslinski va avea o bătrâneţe liniştită,  lucrurile avea să să ia razna după instaurarea puterii bolşevice în România. Ca fost demnitar în guvernul Antonescu, este arestat în anul 1948 şi condamnat la doi ani închisoare.

Potrivit lui Constantin D. Nicolescu (în lucrarea „Calvarul neamului românesc după 23 august 1944”, Editura Polirom, 1993), există mai mulţi martori care afirmă că amiralul a murit pur şi simplu de foame în teribila închisoare de la Aiud.

„Kossu, cum i se spunea, ajunsese, din cauza imposibilităţii de a mânca arpacaşul ignobil ce ni se servea, într-un hal de slăbiciune groaznică. Cu mari eforturi sufleteşti, reuşise să-şi înfrâneze repulsiunea ce avea de a se prezenta în faţa medicului şi obţinuse astfel săptămânal câte o linguriţă de sirop tonic”, se consemnează în amintita lucrare.

„Bietul Kossu slăbea din ce în ce mai mult şi atunci camarazii lui de celulă, revoltaţi de starea în care ajunsese, au reuşit să-l convingă să se ducă la viitoarea vizită medicală complet dezbrăcat, acoperit numai cu un macferlan. Pentru mai multă siguranţă, ca lucrurile să se desfăşoare aşa cum se plănuise, urma să fie însoţit de un camarad, căci altfel Kossu, cu delicateţea sa sufletească, ar fi renunţat să execute hotărârea ce se luase”, continuă mărturia.

„Când, ajuns în faţa medicului care, cu nasul în registru, îl întrebă ca de obicei ce are, Kossu, încurajat de camaradul său, nu a răspuns nimic, ci şi-a dezbrăcat numai macferlanul, rămânând în faţa medicului în pielea goală. Şi când surprins că nu a primit nici un răspuns, medicul a ridicat ochii din registru şi a văzut fantoma ce stătea în faţa sa, s-a speriat de halul de slăbiciune în care se afla Kossu şi s-a îndurat să-l bage în infirmerie”, se mai afirmă în lucrarea menţionată.

Au reuşit să mai supravieţuiască doar zece zile în infirmerie închisorii. Pe 30 aprilie 1950, amiralul Gheorghe Em. Koslinski îşi dădea ultima suflare, pe un pat de scânduri aspre. Avea doar 61 de ani şi, în mod normal, ar fi trebuit să fie cinstit ca un erou al neamului, însă a fost îngropat în cimitirul închisorii, fără niciun fel de ceremonie.

Vă mai recomandăm şi:

Cine a fost Maromet, torţionarul înspăimântător pomenit în faimosul cântec de puşcărie „La Chilia-n port“ 

Poveste crudă din iadul roşu. Torturat în închisorile comuniste şi lipsit de pensie pentru că a fost profesor de teologie 

Povestea torţionarului psihopat care a transformat în abatoare de deţinuţi politic închisorile din Galaţi şi Gherla. De ce tortura bestia, cu precădere, preoţi

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite