Cum a fost muşamalizată ultima mare epidemie de holeră din România. Se întâmpla acum doar 22 de ani

Cum a fost muşamalizată ultima mare epidemie de holeră din România. Se întâmpla acum doar 22 de ani

Spitalul din Nicoreşti unde s-a întâmplat epidemia de holeră FOTO C Crângan

Concluzia anchetei epidemiologice a fost că boala a fost adusă din Turcia, prin intermediul câtorva muncitori români care fuseseră la lucru acolo. Răspândirea molimei s-a produs din cauza condiţiilor precare de igienă şi a afectat în masă copiii din căminul-spital de la Nicoreşti. Nimeni nu a fost vreodată tras la răspundere pentru morţii de holeră, într-un adevărat lanţ de complicităţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Când vine vorba despre epidemiile de boli grave, cum ar fi ciuma, tifosul sau holera, gândul ne alunecă, fără ezitare, către Evul Mediu sau, cel mai aproape de noi, la perioada celor două Războaie Mondiale. Însă este de ştiut că, chiar dacă au fost ţinute la secret, molimele au apărut în România şi după Al Doilea Război Mondial. Sunt de notorietate epidemiile grave de holeră din perioada 1947-1950, dar şi cele care au dat mari bătăi de cap pe Litoral în 1976-1977, dar care au fost ţinute departe de ochii şi urechile românilor de către guvernarea comunistă.

Oricât ar părea de ciudat, am avut epidemii de holeră şi după 1989, tot „ţinute sub preş”, însă lucrurile s-au schimbat puţin, în sensul că la mijloc n-au mai fost interesele activiştilor pe partid, ci „combinaţiile” de natură economică şi administrativă. În acelaşi timp, este de remarcat şi faptul că teribila boală a cam dispărut, pe fondul folosirii pe scară largă a antibioticelor şi a măsurilor de igienă.

Totuşi, ultimul mare focat de infecţie consemnat oficial în România a avut loc mai recent decât credeţi: mai exact în anul 1995 (acum doar 22 de ani, deci). În materialul de faţă vă punem la dispoziţie mărturii puţin cunoscute despre acest episod dramatic, care a făcut 15 morţi.

Cum a ajuns holera din Turcia într-un sat din Galaţi

Cele mai importante relatări despre holera de la 1995 aparţin medicului gălăţean Emil Popa. Medic de prestigiu, dar şi impozant om de cultură, doctorul este o voce puternică a comunităţii de la malul Dunării, reuşind, prin intermediul mai multor bloguri, să reconstituie, ca un veritabil cercetător, părţi minunate (dar şi părţi hâde) din istoria României.

Unul dintre subiectele care au stârnit controverse în relatarea doctorului Popa este cel legat de epidemia de holeră care a lovit, în anul 1995, aşezarea gălăţeană Nicoreşti, episod care a fost consemnat cu zgârcenie în documentele oficiale, dar care, potrivit medicului, a fost foarte grav.

„Câţiva muncitori din sat care lucrau la negru la o fabrică de cărămidă din Turcia s-au îmbolnăvit de holeră şi au fugit acasă cu autocarul, că fabrica se închisese şi nici nu aveau chef de spital otoman. Cum nu s-au ameliorat nici acasă, s-au internat la spitalul din sat, care, pe lângă paturile de Neuropsihiatrie Infantilă , avea în structură şi câteva paturi de medicină internă şi câteva de obstetrică pentru gravidele care năşteau în sat”, scrie medicul pe blogul „Lecţia de anatomie a doctorului Popa”.

Răspândirea bolii a fost doar o chestiune de zile, căci Spitalul de la Nicoreşti (în prezent desfiinţat) era el însuşi un focar de infecţie, dat fiind că nu beneficia nici de cele mai elementare condiţii de igienă, în ciuda faptului că la bugetul venit de la Ministerul Sănătăţii se adăugaseră nişte donaţii generoase din partea unor fundaţii umanitare din străinătate.


Imagine dintr-unul dintre saloanele spitalului Nicoreşti (acum abandonat) FOTO C Crângan

„Grupul sanitar era comun, iar apa curgea la WC numai noaptea, când locuitorii satului nu-şi udau grădinile, aşa că microbul s-a întins rapid şi a îmbolnăvit şi copiii din spital, care din cauza problemelor neuro-psihice nu erau familiarizaţi cu spălatul pe mâini. Primele cazuri au fost trimise la Spitalul de Pediatrie din Tecuci, unde şefă de secţie era regretata dr. Apostolide Aurelia, un medic cu multă experienţă, dar care nu şi-a putut imagina niciodată că ar putea veni copii cu asemenea boală”, consemnează dr. Popa.

Nesiguranţa doctorilor a în pune diagnosticul are şi o explicaţie. După cum se ştie, până atunci, vreme de mai bine de şase decenii, Tecuciul fusese ferit de episoade de holeră, care apărea îndeosebi la Galaţi sau Tulcea, oraşele înconjurate de ape.

„Totuşi, doctoriţa pediatră, speriată de numărul mare de scaune, a recoltat coprocultură şi a trimis-o la laboratorul nostru (al Sanepid) din Tecuci, unde lucra la acea dată dr. Viorica Vasiliu, medic de laborator. Deşi nu avusese unde să vadă multe tulpini de vibrion în afara celor pe care lucrase în perioada de secundariat, un clopoţel îi sună doctoriţei atunci când văzu coloniile mai ciudate şi făcu singurul gest care era de făcut în asemenea situaţie: a trimis plăcile cu tulpinile bacteriene la Galaţi. În laboratorul de bacteriologie explodă bomba: aveam din nou holeră în judeţ”, continuă relatarea eminentului medic.

Complicaţiile tragi-comice ale tratării bolnavilor

Rezultatul analizelor a provocat frisoane medicilor. Imediat, au fost trimişi la faţa locului mai mulţi medici de la Galaţi şi au fost alertate şi autorităţile judeţului. Părea să fi grav.

„Pe măsură ce orele treceau primeam veşti din ce în ce mai alarmante de la Tecuci: numărul copiilor cu handicap neuropsihic din Spitalul Nicoreşti care aveau diaree era din ce în ce mai mare, aşa că problema deveni din ce în ce mai gravă. Înclusiv şefa noastră de atunci abandonă cursurile din Capitală şi ateriză furioasă la Tecuci tunând şi fulgerând împotriva tuturor celor implicaţi în diagnosticarea cazurilor, acuzându-i de incompetenţă şi de neglijenţă”, povesteşte Emil Popa.


Imagine dintr-unul dintre saloanele spitalului Nicoreşti (acum abandonat) FOTO C Crângan

Scandalul, amplificat la maximum şi de faptul că începeau deja să apară stări de comă (care avea să ducă şi la vreo 15 de decese; statistica este neclară), a condus la măsuri drastice. Toată suflarea din spital şi toţi copiii a trecut la analize şi la medicaţia aferentă: tetraciclina în doză şoc la adulţi şi furazolidon la copii.

„Toate bune şi frumoase cât a fost vorba doar de personalul sanitar, dar când s-a trecut la copii a fost altceva: dă-le buline dacă poţi. Le băgau tetraciclina în gură, imediat o scuipau. S-a recurs la toate manevrele, îi ţineau de nas, le apăsau limba, le vârau sub obraji, degeaba, nu le înghiţeau şi pace”, scrie medicul Popa.

Soluţia salvatoare avea să vină tocmai de la asistenta şefă a spitalului, pe care toată lumea o dăduse de toţi pereţii (metaforic vorbind) pentru că ar fi fost principalul responsabil pentru declanşarea epidemiei. Relatarea momentului de către doctorul Emil Popa este plastică.

„După un timp apăru şi asistenta şefă cu o oală mare acoperită cu o faţă de masă şi cu o tava de plastic plină de linguri. Ce ai acolo? întrebă domnul Titi (n.r.: unul dintre asistenţii de la Sanepid). Iaca nişte marmeladă! răspunse ea. Şi luând o lingură o înfipse în marmeladă şi umplu lingura bine. Luă drajeurile de tetraciclină şi le înfipse bine în marmeladă. Se aplecă la primul pat şi minune: vietatea chircită acolo, simţind gustul marmeladei, deschise gura şi înghiţi imediat cocoloşul cu tot cu medicamente. Şi apoi asistenta trecu la următorul copil, schimbând doar lingura. Şi avu succes la toţi ceilalţi care erau atunci internaţi în spital”, scrie medicul.

Holera a pus capăt unei afaceri mizerabile pe seama orfanilor

Chiar dacă relatarea medicului are accente umoristice, acesta recunoaşte, spre finalul poveştii, că lucrurile erau, în esenţa lor, de un dramatism care merita o anchetă mai serioasă, dar care nu a fost făcută vreodată.

Medicul pune totul pe seama unui lung şir de complicităţi, care includeau plimbări peste hotare, din donaţiile făcute de fundaţii, pentru conducerea spitalului nicoreştean, dar şi pentru şefii Sănătăţii gălăţene.

„Mulţi dintre copii s-au prăpădit, dar pentru această nenorocire nu a răspuns nimeni, niciodată. Nici pentru morţi, nici pentru ascunderea adevărului. În 1997, când am ajuns inspector şef la Sanepid, l-am invitat în judeţ pe dr Paul Ichim, proaspăt numit director al Direcţiei Sanitare, ocazie cu care i-am prezentat moştenirea pe care o primise. Aşa că am decis să aducem al Galaţi toţi copiii cu afecţiuni neurologice din spitalele rurale, punând capăt coşmarului absurd”, se încheie povestea dr. Emil Popa despre ultimul mare focar de holeră din România.


Vă mai recomandăm şi:

Detalii înfiorătoare despre modul cum scăpau de cadavrele celor morţi de ciumă şi holeră orăşenii de la Dunărea de Jos

Cum a ascuns Securitatea lui Ceauşescu focarele de holeră din Tulcea. „Celor bolnavi li se ard lucrurile şi casa“

Motivul cu totul neaşteptat pentru care femeile din toată Europa au trecut brusc la moda fustei scurte

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: