Cum a fost furată şi distrusă o fabrică românească de elice navale, cea mai mare din Europa: până să fie prins vinovatul s-au prescris faptele

Cum a fost furată şi distrusă o fabrică românească de elice navale, cea mai mare din Europa: până să fie prins vinovatul s-au prescris faptele

Fostul sediul administrativ al ELNAV FOTO C Crângan/arhiva

Procesele şi anchetele penale au fost tergiversate la nesfârşit, reclamaţiile penale şi civile au fost clasate. Abia în 2017, adică după prescrierea faptelor, procurorii au constatat oficial că la mijloc au fost fapte de natură penală care au vizat SIF 2 Moldova, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi o serie de oameni de afaceri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Istoria celei mai mari fabrici de elice navale din Europa, Elnav SA Galaţi, ascunde, deopotrivă, momente extraordinare, dar şi fapte ce se înscriu (după cum constată, chiar dacă tardiv, procurorii), în aria penalului.

Înfiinţată în anul 1974, sub numele de „Întreprinderea Navală de Elice şi Turnare Oţel şi Fontă” (INETOF), fabrica avea scopul de a asigura industriei navale româneşti componente produse în ţară. Asta, din dorinţa puterii comuniste de a se elimina importurile de elice de mari dimensiuni (pe atunci, tehnologia de producţie o deţineau doar statele capitaliste, mai exact SUA, Japonia, Olanda, Norvegia, Suedia şi Germania de care şantierele navale româneşti depindeau).

Iniţial, a funcţionat ca o secţie a fostei IMNG (actuala Menarom), iar ulterior - de sine stătătoare. În 1978 a fost produsă prima elice la INETOF, în urma unor investiţii considerabile (aproape o jumătate de miliard de dolari) în tehnologie japoneză de ultimă oră la acea vreme, inclusiv o maşină cu comandă program pe modele tridimensionale. În paralel, întreprinderea deţinea o oţelărie şi o forjă pentru realizarea altor piese destinate industriei navale, fiind o adevărată emblemă a economiei gălăţene.

În 1990, INETOF avea peste o mie de salariaţi, iar reorganizarea, din martie 1991 – conform HG nr. 520/15.02.1991 – a transformat-o în societate pe acţiuni, sub denumirea Elnav, pachetul majoritar de acţiuni (58%) ajungând SIF Moldova, fond de investiţii controlat de statul român şi de diverşi mici acţionari. Restul acţionarilor Elnav era anagajaţii (APAPS – 40%) şi diverşi aşa-numiţi „cuponari”.

În 2004, pe fondul unui regres important al activităţii, APAPS renunţă la pachetul de acţiuni, acesta ajungând în posesia firmelor Nicorex SRL şi Total Service SRL, controlate în sociere în participaţiune de Gheorghe Mardare şi Ion Panaghia.

Doi ani mai târziu, în 2006, începe un adevărat coşmar pentru societate. Ion Panaghia vinde, fără acordul asociatului lui, acţiunile către Metal Grup Industrie, grup de firme deţinut de Corneliu Mangalea. Apoi Mangalea cumpără şi pachetul SIF, iar societatea începe un picaj accelerat, pentru ca în 2009 să intre în insolvenţă.

Ambele tranzacţii au provocat însă un lung şir de anchete penale şi de procese, de-a lungul cărora dreptatea s-a mutat când de o parte, când de alta, însă nici acum, la 11 ani distanţă, lucrurile nu au fost clarificate pe deplin.

Cum s-a diminuat de 35 de ori valoarea activelor

Potrivit expertizelor întocmite în anul 2005 de către Romcontrol SA Bucureşti (cel mai credibil evaluator din piaţă la acea vreme), activele Elnav valorau 11,4 milioane de dolari, adică 5,28 dolari/pe acţiune.

În ciuda acestei expertize, în 28 februarie 2006, la doar câteva luni distanţă, SIF Moldova (condusă la acea vreme de miliardarul gălăţean Cătălin Chelu - între timp decedat) vinde pachetul de acţiuni deţinut la Elnav către Corneliu Mangalea. Preţul este de doar 515.691 lei, deşi valoarea reală era a pachetului de acţiuni era 18,5 milioane de lei, adică de 35 de ori mai mare (socotind la un curs oficial de 2,8 lei pe dolar şi la valoarea de 6,6 milioane de dolari a pachetului de 58%).


Imagine din vremea când Elnav producea Elice FOTO Costel Crângan

Toate instituţiile de stat sesizate în legătură cu frauda de la SIF Moldova au invocat faptul că tranzacţia s-ar fi făcut corect, deşi preţul plătit nu acoperea nici măcar valoarea gardului împrejmuitor al fabricii, fără a mai pune la socoteală clădirile industriale, utilajele existente, sutele de matriţe de elice, o arhivă de desene industriale vastă şi, nu în ultimul rând, un teren de 11,6 hectare în intravilanul oraşului Galaţi, cu deschidere la drum european şi cu legătură cu calea ferată largă, pentru export est.

Ani la rândul, toţi cei care au reclamat abuzul au primit de la DNA şi DIICOT răspunsuri din categoria „faptele sesizate nu se confirmă”, deşi totul semăna cu „Cazul ICA”, în care a fost condamnat Dan Voiculescu.

O înşelăciune trecută cu vederea de procurori

Şi în ceea ce priveşte preluarea de către Corneliu Mangalea a pachetului de acţiuni de 40% deţinut de asocierea dintre Nicorex şi Total Service, lucrurile sunt la fel de tulburi.

Cum spuneam, patronul Nicorex, Ion Panaghia, a vândut acţiunile fără acordul asociatului lui, Gheorghe Mardare. Iată cum au stat lucrurile: în 2003, Total Service SRL, administrată de Mardare şi Nicorex SRL, administrată de Panaghia, s-au asociat, pentru „producţie şi vânzări în domeniul tehnologiei electroradiante, import CSI”.

În martie 2004, Nicorex l-a împuternicit pe Gheorghe Mardare să achiziţioneze 546.899 de acţiuni Elnav. Tranzacţia a fost efectuată. În procesul verbal al CA-ului Nicorex, din 7 iulie 2004, se precizează că „drepturile juridice, economice, financiare dobândite de asociaţi nu pot fi folosite numai de una din părţile contractante, fără acceptul scris al celeilalte părţi”.

În concluzie, Panaghia nu putea vinde lui Mangalea cele 40% din acţiunile Elnav fără acordul lui Mardare. Totuşi, tranzacţia a avut loc pe 20.06.2006, fără ca Mardare să-şi fi dat acordul. Mai mult decât atât, ambele tranzacţii, cea cu pachetul de 58% al SIF, dar şi cea cu pachetul deţinut de Nicorex, erau ilegale, pentru că la acea dată Elnav era în reorganizare judiciară şi tranzacţionarea acţiunilor nu se putea face fără acordul judecătorului sindic, aşa cum prevede Legea Reorganizării şi Falimentului, nr 64/1995 si Legea 297/2004.

Gheorghe Mardare a depus o primă plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. În dosarul 531/II/2007, cererea sa a fost respinsă prin rezoluţia din 16.07.2007, a prim-procurorului Nicolae Chirilă. Mardare a contestat rezoluţia în instanţă, iar prin sentinţa 632/04.12.2007, pronunţată în dosarul 5898/121/2007, instanţa de la Tribunalul Galaţi i-a admis plângerea penală, încadrând faptele la înşelăciune, conform art. 215 CP, redeschizând astfel urmărirea penală împotriva lui Ion Panaghia, Corneliu Mangalea şi Cătălin Chelu.

Dar, împotriva sentinţei Tribunalului a făcut recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. Pe 16.06.2008, la judecarea recursului la Curtea de Apel Galaţi, Parchetul de pe lângă Tribunal a fost reprezentat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel şi instanţa a acceptat recursul Parchetului.

DIICOT şi DNA, amânări peste amânări

Din 2007, cazul este anchetat de DIICOT în dosarul 394/D/P2007, însă totul a mers extrem de lent. Exasperat de faptul că cercetările DIICOT bat pasul pe loc, Gheorghe Mardare s-a adresat în 2011 şi DNA Galaţi.

Potrivit rezoluţiei nr.179/VIII/1/2011, procurorul de caz Diana Alexandru (actuala şefă a DNA Galaţi) a reţinut detaliile asocierii dintre Mardare şi Panaghia, inclusiv înţelegerea convenită de ei, că drepturile financiare „dobândite de asociaţi nu pot fi folosite numai de una din părţi, fără acceptul scris al celeilalte părţi”, dar şi rezoluţia din 2007, respectiv faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui Ion Panaghia. Lucruri total contrare.

Ca urmare, a contat mai mult rezoluţia parchetului, aşa că DNA a respins plângerea. Pe 13 mai 2014 Gheorghe Mardare a contestat rezoluţia la DNA Bucureşti, cerând reluarea urmăririi penale. Prin rezoluţia 1.378/II-2/2014, procurorul Claudiu Dumitrescu, de la structura centrală a DNA, a constatat că respingerea plângerii penale de către DNA Galaţi a fost justificată, „neexistând indicii temeinice privind comiterea unor fapte de corupţie de către Mangalea Corneliu”.

În aceeaşi rezoluţie a DNA Bucureşti se mai spune că „starea de fapt sesizată nu pune în evidenţă o posibilă stare infracţională în legătură cu emiterea unor hotărâri judecătoreşti privind litigiul”. Mai pe româneşte, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.

Ulterior, Gheorghe Mardare a contestat la Tribunalul Galaţi ambele rezoluţii ale DNA, cerând reluarea cercetărilor. În dosarul 4.418/121/2014, Tribunalul Galaţi s-a pronunţat pe 5 august 2014, respingând contestaţia în baza aceleiaşi rezoluţii a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi din dosarul 215/P/2007, prin care se dispunea scoaterea de sub urmărirea penală a lui Panaghia, instanţa apreciind că este „un litigiu de natură civilă”.

În sentinţă se mai spune că nu sunt probe pentru punerea sub acuzare a lui Mangalea. Astfel, acea rezoluţie din dosarul 215/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi pare să fi blocat definitiv judecarea cauzei pe fond, deşi, la un moment dat, Tribunalul Galaţi dispusese reluarea cercetărilor, considerându-l un caz de înşelăciune, conform art.215 CP. Iar lui Gheorghe Mardare, victima înşelăciunii de milioane de euro, i se recomandă să îşi recupereze paguba printr-o acţiune pe civil, caz care este în curs.

Faptele penale, constatate după prescriere

Unul dintre cele mai interesante dintre toate documentele din acest hăţiş juridic este, însă, ordonanţa nr. 13 din 22 februarie 2017 emisă de procurorul Gabriela Popescu de la DNA Galaţi. Deşi, în esenţă, este un document de clasare a cauzei, argumentaţia procurorului arată, fără echivoc, că în toată povestea Elnav s-au săvârşit numeroase fapte de natură penală. Cu toate acestea, procurorul nu poate decât să constate prescrierea faptelor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările