Cum explică etnologii obiceiurile bizare de la nunţile românilor. Originea tradiţiei incendierii rochiei miresei

Cum explică etnologii obiceiurile bizare de la nunţile românilor. Originea tradiţiei incendierii rochiei miresei

Vechi versus nou în tradiţia nunţii FOTO CCDJ şi Caters News Agency

Dacă obiceiurile româneşti de altădată conţineau o mulţime de acte barbare, perpetuate din generaţie în generaţie, în ultimele decenii au apărut tradiţii noi de nuntă, multe dintre ele la fel de bizare precum cele din vechime. Iată ce spun etnologii despre această schimbare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ne place sau nu ne place, tradiţiile evoluează. Bunăoară, obiceiurile de altădată legate de nuntă şi de luna de miere a însurăţeilor nu mai sunt pe placul noilor generaţii,  care le consideră irelevante şi ciudate. După cum concluzionează specialiştii în etnologie, tinerii de acum ajung să asimileze tradiţia cu un fel de ritual al triburilor de sălbatici, inadecvat vremurilor pe care le trăim, aducând în loc obiceiuri importate de pe alte meleaguri.

În acelaşi timp, adepţii tradiţionalismului atrag atenţia că pe lângă faptul că se pierde o moştenire culturală importantă, noile tradiţii sunt şi ele, uneori, destul de barbare şi nepotrivite momentului în care sunt folosite.

„Aş nominaliza aici distrugerea rochiei de mireasă după nuntă. Este o situaţie goală de orice sens. Aş înţelege să arzi o rochie de doliu, pentru a alunga durerea pierderii unei fiinţe dragi. Dar de ce să distrugi simbolul, mărturia unui moment fericit? Nu există nici argument psihologic şi nici material. Este, pur şi simplu, barbarism”, este de părere etnologul Armand Oprea.

Cercetătorii în folclor spun că, de fapt, nici măcar nu ştim ce pierdem, căci tradiţiile româneşti care privesc nunta sunt un adevărat „cod al familiei”, deoarece conţin învăţăminte ce au atingere cu psihologia, economia, sociologia şi, nu în ultimul rând, cu morala.

Nunta şi ordinea universului

Potrivit amintitului cercetător etnolog, marea majoritate a obiceiurilor de nuntă, dar mai cu seamă cele premergătoare petrecerii şi cele ulterioare (aşa-numita lună de miere) sunt adevărate lecţii despre ordinea lucrurilor în univers.

„Obiceiuri precum «curtarea», «peţitul», «iertăciunea» sau «logodna» îngemănează suficientă psihologie, sociologie şi management cât să încapă în programa pe doi-trei ani a unor facultăţi de profil, căci rezolvă mai toate dilemele pre-maritale, pornind de la compatibilitatea celor doi pretendenţi la traiul comun şi ajungând până la chestiunile ce ţin de viabilitatea economică a noii familii”, spune Armand Oprea.

Acesta explică faptul că potrivit tradiţiei populare bucuria nunţii nu era doar un simplu chef cu prietenii (cum a ajuns mai nou), ci un moment în care comunitatea îşi arăta unitatea, solidaritatea, forţa.

„În trecut, darul era obligatoriu şi nu consta doar în bani, ci se ofereau însurăţeilor  animale şi păsări, piese de mobilier şi instrumente de bucătărie, dar şi multe altele. Socrii mari şi cei mici ofereau şi suprafeţe de pământ pentru a-şi construi o casă şi pentru a avea din ce trăi. În principiu, mirii primeau la nuntă cam tot ce era necesar ca tinerii să pornească bine în viaţă”, spune etnologul.

De altfel, era de datoria socrilor mari să le asigure, cel puţin pentru o vreme, o locuinţă adecvată tinerilor căsătoriţi. În majoritatea cazurilor, era dată cea mai bună odaie din casă, dar restul traiului era la comun.

„În cazul în care situaţia o impunea, mirii putea merge şi în partea miresei şi a socrilor mici. Era, însă, o ruşine. Satul accepta - e posibil ca mireasa să fi fost singură la părinţi, deci familia ei să aibă nevoie de mai mult ajutor la bătrâneţe - dar totuşi rămânea o pată pe imaginea cuplului. Să te însori însemna să-ţi aduci nevastă în casă, nu să te duci în casa ei”, spune etnologul.

O altfel de lună de miere

În accepţiunea bunicilor şi străbunicilor noştri, luna de miere nu era un prilej de cutreierat cluburile şi de chefuri cu prelungiri, ci momentul în care se punea bazele viitoarei gospodării, ce trebuia să dureze toată viaţa.

„Luna de miere era pregătirea vieţii de mai târziu. Tinerii căsătoriţi locuiau o perioadă locuind într-o odaie care le era pusă la dispoziţie în casa socrilor mari, dar li se dădea o bucată de pământ pe care să-şi facă o casă, în sat sau chiar în curtea socrilor, dacă aceştia aveau pământ mai mult în preajma casei”, explică obiceiul etnograful gălăţean Paul Buţa.

Acest eveniment se producea imediat după nuntă, cel mult la două-trei zile distanţă, şi se baza pe un adevărat ritual.

„Veneau cu lumânare, cu un colac, cu găină friptă, iar cei care marcau locul şi trasau perimetrul casei trebuiau să chiuie şi să cânte. Li se făcea şi masă. Când se puneau parii, iarăşi se tăia o găină în pragul uşii, ca să fie de bun augur, să piară relele, spuneau sătenii”, afirmă cercetătorul.

Pentru frământarea lutului cu paie şi zidirea pereţilor din vălătuci se făcea clacă, iar comunitatea participa la mai toate etapele construcţiei. Un moment aparte era începerea construcţiei acoperişului, când se făcea o scurtă slujbă religioasă şi se punea o cruce din lemn la îmbinarea şarpantelor.

Şi terminarea odăilor de locuit era un moment special, căci se făcea sfinţirea noii case, care era considerată ca fiind curată din punct de vedere spiritual şi poate să-i primească pe viitorii copii ai cuplului.

Contaminările culturale recente

Armand Oprea crede că marea majoritate a noilor obiceiuri de nuntă nu sunt o rezultantă a evoluţie societăţii româneşti, cum ar fi normal, ci o păguboasă contaminare cu tradiţii din alte ţări, interpretate după ureche, teatral, fără a li se înţelege sensul.

„Am studiat curentul «trash the dress» şi am ajuns la concluzia că în varianta iniţială, care provine din Sicilia, se distrugea simbolic o rochie veche, purtată de mireasă în ajunul nunţii. Distrugerea avea în ea simbolistica renunţării la viaţa de fată singură pentru a îmbrăca rochia de nuntă şi a intra apoi în universul vieţii în doi. Este cumva o anticipare a tradiţiei româneşti a îmbroboditului miresei. Atâta că aceia care au preluat tradiţia nu au înţeles nimic din sensul ei, aşa că a ieşit ce a ieşit: distrugerea simbolului esenţial al nunţii”, ne explică etnologul.

Vă mai recomandăm şi:

Singurul muzeu-pensiune gratuit din România. Orice turist poate experimenta traiul ţăranilor de acum două secole

FOTO Tradiţiile superbe ale satului românesc, reînviate la Movila Miresii. Bătrânii aşezării, faţă în faţă cu tinerii

Cum i-au implorat ţăranii dintr-un sat basarabean pe folcloriştii români să nu spună incantaţiile pentru ploaie la filmări, de teamă să nu vină potopul

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările