Cum era o răscoală să provoace un război româno-turc. Pacea, cumpărată de Regele Carol I cu un loc de geamie

Ţăranii, furioşi că un argat turc a împuşcat mortal un sătean, au năvălit cu furci şi topoare în casa pistolarului şi l-au ucis. Răscoala a fost cât pe ce să degenereze într-un război civil după ce ţăranii au decis să plece spre Tecuci „să ucidă toţi turcii din oraş”. A fost chemată Armata, iar Regele Carol I a trebuit să dea loc de geamie turcilor, la Galaţi, pentru a-l îmbuna pe sultanul Abdul-Hamid al II-lea.

Chiar dacă nu au intrat decât rareori în paginile de istorie, conflictele izbucnite în localităţile rurale al Moldovei către sfârşitul secolul al XIX-lea rămân importante fie şi numai prin prisma faptului că a premers marile mişcări ţărăneşti din 1907. Se poate constata, de altfel, că „scenariul” răscoalelor este cumva standard în ambele perioade: un conflict aparent banal degenerează într-o revoltă generală, însă fără să existe organizatori sau revendicări structurate.

Glumind puţin, putem spune că, în schimb, există o diferenţă majoră faţă de „protestele spontane” din zilele noastre, care se anunţă pe internet cu două-trei zile înainte şi care, la momentul începerii, beneficiază de tot arsenalul necesar: pancarte, lozinci, ba chiar şi recuzită mai sofisticată.

Revenind, însă, la subiectul prezentului articol, se cuvine să spunem că în august 1894, pe un scenariu standard de revoltă ţărănească, mica aşezare gălăţeană Mândreşti (actualmente parte a comunei Valea Mărului) a fost cât pe ce să intre în cărţile de istorie drept iniţiatoare a unui război româno -turc.

Lovitura de bici ce a dus la crimă

Deşi nu a avut o amploare deosebită, evenimentul sângeros petrecut în satul amintit în urmă cu 123 de ani avea să facă pentru câteva zile o adevărată vedetă din Mândreşti, sat aşezat deoadată în centrul relatărilor privind conflictul etnic ce mocnea şi în alte zone ale ţării.

Iniţial, conflictul de la Mândreşti a fost unul banal. După cum relatează publicaţia „Universul literar”, unul dintre argaţii turci care munceau la moşia latifundiarului Macri (unul dintre cei mai bogaţi oameni din Moldova la acea vreme) a biciuit un copil care scăpase vitele în culturile agricole ale boierului.

Merită menţionat că, în perioada amintită, în Moldova şi Muntenia erau mii de argaţi turci, ca efect al micşororii permanente a uriaşei armate a Imperiului Otoman, situaţie ce lăsase fără ocupaţie o mulţime de militari. Fiind disciplinaţi şi bine antrenaţi, turcii erau preferaţi de boierii români, căci pe deasupra nu cerea nici o simbrie prea mare.

Revenind la conflictul de la 1894, este de spus că băiatul biciuit de turcul pe nume Alep s-a plâns tatălui său, iar acesta, furios la culme, a pornit să se răzbune pe argat. Numai că argatul a scos pistolul şi l-a împuşcat mortal. De aici încolo a izbucnit nebunia.

Iată cu relatează „Universul literar” izbucnirea conflictului: „Într'una din zilele trecute s'a săvârşit în cătunul Mândreşti, comuna Puţeni (N.A.: actualmente Valea Mărului), jud. Tecuci, o crimă oribilă în următoarele împrejurări. Pe proprietatea d-lui Macry se afla un păzitor de ţarine turc, cu numele Alep. Un băiat de sătean, scăpând o vită pe proprietatea aceea şi ducându-se să o reîntoarcă, servitorul d-lui Macry a bătut pe băiat. Acesta s'a tânguit tatălui său că a fost bătut greu. Tatăl înfuriat se duce la turcul Alep şi a voit să'l bată. Turcul scoate un revolver şi trage în vânt, ca să îi sperie. Ţăranul înaintând, a fost împuşcat şi a încetat din viaţă”.

Crimă, răscoală, epurare etnică

Vestea că turcii l-au omorât pe Ioanichie (acesta era numele săteanului ucis, care după nume pare să aibă şi ceva sânge de grec) a dat rapid ocol cătunului (pe atunci avea doar vreo 50 de case şi nici 250 de suflete), iar oamenii s-au adunat, cu mic, cu mare, să se răzbune. În fruntea răsculaţilor se afla, potrivit presei vremii, chiar primarul.

Citește și: Cum s-a însurat liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej cu fata duşmanului de clasă. O poveste despre dragoste, activism şi materialism

„S'au răsculat ţăranii şi au plecat împreună cu primarul la turcul Alep. Acesta de frică s'a ascuns într'un beci al d-lui Macry. Oamenii intră la el şi o luptă înverşunată are loc între ei şi turcul Alep, asociat cu alţi doi încă. Rezultatul acestui groaznic măcel a fost că turcul Alep a fost ucis. Ceilalţi turci, precum şi câţiva ţărani răniţi, au fost duşi la spitalul din Tecuciu”, scrie „Universul literar”.

Se pare însă că sătenii nu s-au mulţumit doar cu moartea turcului ucigaş, ci s-au asociat cu locuitorii din Puţeni (actualmente Valea Mărului) şi au pornit, în număr de câteva sute, către Tecuci, cu gândul de a omorî şi alţi turci. Autorităţile asistau deja la un fel de război etnic, aşa că au ordonat ca detaşamentul de cavalerie din Tecuci să intercepteze răsculaţii în apropiere de oraş, înainte de podul de peste râul Bârlad.

Speriaţi de armată, răsculaţii s-au risipit pe câmpurile din preajmă, însă opt dintre capi au fost capturaţi ulterior şi predaţi judecătorilor. Soarta lor nu este cunoscută, însă despre răscoala de acum 123 ani încă se mai ştie printre săteni.

„Mi-au povestit bunicii mei că în urmă cu vreo sută de ani a fost un conflict mare cu turcii de la moşia boierească, soldat cu morţi şi răniţi. În sat există şi acum o casă despre care se spune că ar fi fost locul unde s-au războit ţăranii cu turcii”, povesteşte Laurenţiu Popa, descendentul unei familii ce-şi trage rădăcinile din zonă.

Pacea s-a negociat între Carol I şi sultanul turc

Chiar dacă „epurarea etnică” de la Mândreşti a eşuat, zvonul privind evenimentele a declanşat o reacţie fermă din partea consulului turc la Galaţi. Acesta a trimis un protest vehment pe adresa Ministerului Afacerilor Externe (condus pe atunci de Alexandru N. Lahovary; prim-ministru era Lascăr Catargiu), iar spiritele au fost destul de inflamate, mai ales că exact în respectiva perioadă începuse marea revoltă a armenilor din Turcia. Războiul civil armeano-kurd (cu implicarea armatei turce în multe aspecte) este relatat pe larg în lucrarea „Istoria Imperiului Otoman”, scrisă de Robert Mantran.

Din fericire, Regele Carol I şi sultanul Abdul-Hamid al II-lea tratează „problema din Valahia” cu înţelepciune, iar incidentul se încheie în mod amiabil. Ca semn de pace şi înţelegere, sultanul primeşte permisiunea să construiască la Galaţi o geamie (copie după cea din Ismail) care avea să slujească drept loc de rugăciune comunităţii turce până în 1984, când a fost demolată. Lăcaşul se afla în zona Portului, cam pe unde este căminul marinarilor, după cum îşi amintea recent Gulten Abdulla, preşedinta filialei gălăţelene a Uniunii Democrate Turce din România.