Cum a devenit miliardar Dan Grigore Adamescu noul acţionar majoritar al F.C. Oţelul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revoluţia din '89 l-a prins în Germania. Acolo, în decursul a 11 ani, a reuşit să pună pe picioare un business de zeci de milioane de mărci germane. Începerea unei afaceri în România a fost o pură întâmplare.

În 1971, după ce a absolvit Academia de Studii Economice din București, s-a angajat la I.C.L. „Universal-Consignaţia", „raiul" bunurilor de import. Tânărul Dănuţ Adamescu - pe atunci nu avea mai mult de 25 de ani - s-a trezit cu gestiunea celor mai râvnite produse alimentare, în mijlocul celor mai diverse cereri (inclusiv venite din partea Elenei Ceaușescu pentru aprovizionarea cantinei ICECHIM - Institutul de Cercetare Chimică).

A avut grijă să acopere de semnături fiecare livrare și să strângă, conștiincios, totul. Așa că primul control (făcut de o echipă mixtă de la Miliţia Economică şi de la Securitate) l-a adus în faţa celor mai mari șefi ai acestor temute instituţii cărora finalente le-a obţinut respectul pentru că a avut răspunsuri pregătite pentru toate întrebările.

Ulterior, vestea că avea o tumoare la hipofiză, neoperabilă în România, i-au deschis, în mod paradoxal, porţile spre Occident, mai precis spre Germania Federală.

Aşadar, Revoluţia din '89 l-a prins în Germania. Acolo, în decursul a 11 ani, a reuşit să pună pe picioare un business de zeci de milioane de mărci germane.

Firma pe care a reuşit s-o ridice de la zero avea 40 de filiale în Estul Europei, fiind, în 1989, reprezentant exclusiv pentru Europa Centrală şi de Est al producătorilor japonezi JVC, Seiko şi Panasonic. În momentul prăbuşirii sistemului comunist, firma lui Adamescu avea vânzări anuale de 60 de milioane de mărci germane şi un profit net de 12 milioane de mărci germane.

Căderea Cortinei de Fier l-a obligat pe Adamescu să ia o decizie: fie dezvolta forţa de vânzare şi avea câte un distribuitor în fiecare ţară din Est, fie întrerupea contractele de parteneriat.
A ales cea de-a doua variantă şi a pornit pe cont propriu, dezvoltând unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine de electrocasnice din Germania de Est.

Are afaceri şi în Germania

Începerea unei afaceri în România a fost o întâmplare. Rămăsese pe stoc cu 20.000 de televizoare, iar tatăl său i-a dat ideea de a le aduce în ţară.

Astfel a luat naştere societatea MegaVision care, după numai un an, avea o cotă de piaţă de 14%.

Adamescu nu a renunţat definitiv la afacerile din Germania. El deţine şi în acest moment businessuri în patru oraşe din Germania, inclusiv în Berlin, în imobiliare, terenuri, parcuri industriale şi comerciale.

Un magazin în centrul Capitalei

Din1991 şi până în prezent, Adamescu a reuşit să creeze în România un adevărat imperiu, afacerile sale extinzându-se în domenii variate, de la asigurări şi hoteluri, până la media şi construcţii. În 1992, a devenit proprietarul cotidianului România Liberă, dar pentru scurt timp, întrucât participaţia îi este diminuată. Revine însă în 2004, când preia un pachet de acţiuni al societăţii „R", care publică România Liberă, şi devine partener cu WAZ. Din 1995, implicarea omului de afaceri în mediul de business autohton este tot mai evidentă. Înfiinţează Nova Group, din care acum fac parte societatea de asigurări Astra, România Liberă, Baumeister sau Unirea Shopping Center.

În 1996 construieşte Modern Business Center, prima clădire modernă de birouri, iar un an mai târziu înfiinţează Mega Construct, companie de construcţii care a ridicat şase magazine Metro, şi apoi Praktiker.

Magazinul Unirea din centrul Capitalei a intrat în portofoliul familiei Adamescu în urmă cu 12 ani, când a câştigat procesul de privatizare. A câştigat licitaţia cu 105 milioane de lei, aproximativ 14 milioane de dolari, la acea vreme.

Pasiunea nemărturisită: pokerul competiţional

Miliardarul este un obişnuit al turneelor organizate în marile cazinouri din Europa, cu câştiguri substanţiale. Omul de afaceri spune că pokerul este doar o distractie şi că nu s-a gândit vreodată să câştige bani din acest joc.

Familia Adamescu are doi băieţi, ambii implicaţi în businessurile familiei. Dacă Rani Adamescu este mereu în atenţia presei tabloide, Alexander este discret. Primul administrează Hotelul Rex din Mamaia, în timp ce al doilea este implicat în conducerea mai multor divizii din grupul deţinut de familia Adamescu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite