Cum a devenit malul Dunării un superb muzeu în aer liber. Poveştile celor zece sculptori care au înfrumuseţat faleza din Galaţi

Galaţiul a fost printre primele oraşe din România care au avut parte de o tabără de creaţie. În 1976, mai mulţi artişti împreună cu autorităţile locale au îmbogăţit zestrea Galaţiului cu numeroase sculpturi monumentale.

Existenţa Şantierului Naval şi a Combinatului Siderurgic, doi giganţi industriali ai acelor vremuri, i-a convins pe artiştii plastici să aleagă fierul pentru operele pe care aveau să le creeze în vara anului 1976.

Lucrările au început pe 1 august, când, zece sculptori tineri au mers în cele două întreprinderi pentru a şlefui metalen cu talentul lor caracteristic. Operele ce aveau să înfrumuseţeze faleza Dunării au fost gata în numai o lună. Malul bătrânului fluviu era locul ideal pentru a scoate în evidenţă sculpturile.

Acesta a fost un avantaj pentru Galaţi, deoarece achiziţionarea unor lucrări de artă modernă ar fi presupus costuri foarte mari.

Sculpturile metalice sunt compoziţii abstract-decorative de proporţii monumentale şi au fost fixate pe postamente de beton pentru a fi admirate nu doar de trecători, ci şi de cei care trec cu vapoarele pe Dunăre. Astfel, faleza a devenit atractivă, cu „o panoramă unică în peisajul fluvial, un punct-şoc de atracţie vizuală pentru bătrânul port, înnoit cu moderne construcţii, dar şi prin lucrări de artă de cea mai recentă concepţie”, spunea criticul de artă Mircea Grozdea.

„Intervenţia estetică operată de grupul de artişti invitaţi la Galaţi pune în evidenţă continuitatea semnificativă dintre spaţiul citadin şi cel industrial, cărora monumentele li se adresează. Structurile spaţiale de pe faleză se afirmă în primul rând ca repere culturale complexe”, afirma  Alexandra Titu.

În prima tabără  de sculptură în metal au participat zece artişti, iar vernisajul a avut loc pe 12 septembrie 1976. Printre sculptori îi amintim pe Vasilica Marinescu-Kasnovski, Silviu Catagoi, Elod Kocsis, Constantin Popovici, Nicolae Şaptefraţi, Gheorghe Turcu şi Ingo Glass.

Aceştia au revenit la Galaţi şi în anii următori, însă lucrările-metaforă au fost amplasate în spaţiile verzi de pe strada Brăilei şi în Parcul Cloşca.

„Pasărea apelor”, sculptura care ne duce cu gândul la basmele populare

Sculptorul a lucrat această operă cu gândul la o nouă mitologie. Registrul de jos a fost lucrat piramidal, iar partea superioară se termină cu un cilindru din care se desprind trei aripi. Ele, prin forma lor, ilustrează şi ideea de zbor, precum şi pe cea de val. Cu gândul la fluviu a fost lucrat şi „Chemarea zborului”, o sculptură cu formă aerodinamică şi care, printr-o linie suplă creează perfect senzaţia de înălţare.

„Porumbel”, „Libertate” şi „Tentativă” sunt numele altor sculpturi care au fost realizate special pentru Galaţi. „Narcis” a lui Gheorghe Turcu a „privit” mereu în oglinda Dunării, fiind o încântare prin geometria formelor şi puritatea care vin în armonie cu peisajul natural.

Unele dintre cele mai frumoase lucrări sunt „Tată şi fiu” şi „Fructul soarelui”, ambele purtând semnătura sculptorului Gheorghe Apostu. Prima dintre lucrări veghează ca un totem al celor înghiţiţi de apele Dunării, în timp ce a doua lucrare oferă o imagine inedită, fiind alcătuită din spiţele unei roţi, susţinute de un ax de o perfectă verticalitate, prin înălţimea şi monumentalitatea ei.

Toate aceste sculpturi au făcut ca Faleza Dunării să devină un muzeu în aer liber.