Cum se declanşează nevoia de răzbunare. Principiul legii rezonanţei şi paşii iertării, explicaţi de psihologi

Tensiunea acumulată se răsfrânge ca un bumerang asupra celor care aleg să rămână supăraţi, iar efectele se fac simţite prin numeroase boli, pornind de la dureri de cap şi insomnii şi până la boli gastrointestinale şi tulburări de metabolism.

Când vorbim de iertare, aceasta poate fi fizică, emoţională şi mintală, arată psihologii. Când spui „poţi să îmi spui câte vrei, că tot nu te voi ierta”, înseamnă că fizic o poţi face, dar nu vrei, pe când atunci când spui ”poţi să suferi, poţi să mori, căci tot nu te iert”, vorbim de o neiertare emoţională.

”Orice ai face, orice ai trăi, nu te iert” – este neiertare mentală, mai arată specialiştii.

”De ce nu putem să iertăm? Din cauza propriei conştienţe. Din cauza propriului nivel de cunoaştere, orgoliul fiind în strânsă legătură cu cunoaşterea. Este o maximă care spune că numai oamenii puternici pot ierta. Dacă tu eşti condiţionat, limitat, frustrat, stresat, nu poţi ierta. Bineîneţeles, nu te poţi manifesta de faţă cu şeful tău, dar interiorul tău este extrem de bulversat, bombardat şi presurizat din cauza acestor programe de iertare. Este extrem de clar şi de limpede că atunci când vorbim despre neiertare, analizăm şi cealaltă parte pozitivă. Deci, faptul că nu ierţi este un gând negativ, o stare negativă şi o manifestare fizică negativă. În momentul în care ierţi este o stare pozitivă şi o manifestare pozitivă. Ca esenţă, neiertarea este ca o legătură, o ancoră, o greutate, un balast, iar iertarea înseamnă eliminare, descărcare, iluminare, ruperea legăturilor, aruncarea şi descărcarea balastului”, explică psihologul Stelian Chivu.

Cine iubeşte mult iartă foarte mult

Iertăm când ni s-a făcut o nedreptate în funcţie de nivelul fiecăruia de înţelegere. Sunt persoane care spun „eu pot să iert în momentul în care un individ mi-a făcut rău fără să vrea. Îl înţeleg că mi-a făcut rău şi îşi cere iertare, dar nu pot să-l iert pe cel care mi-a făcut rău conştient”.  

”În momentul în care tu înţelegi tot, ierţi tot. Ca dovadă că înţeleg prima etapă, când cineva mi-a făcut rău, fără să înţeleagă a doua etapă, când mi-a făcut rău şi îşi cere iertare. Asta ţine de evoluţia proprie a fiecăruia dintre noi”, spune Stelian Chivu.

Stelian Chivu vorbeşte despre şapte nivele de conştienţă. Cu cât urcăm pe nivelele de conştienţă, cu atât iertarea este mai uşoară. De exemplu, pe al patrulea nivel de conştienţă, cine iubeşte mult, iartă foarte mult. Dacă începem să coborâm pe nivelele de conştienţă, deja iertarea este mai grea sau chiar imposibilă.

Oamenii nu pot ierta pentru că nu înţeleg, nu acceptă şi nu se pot pune în pielea celuilalt. Cel mai la îndemână exemplu sunt justiţiarii din trafic, care, dacă ai întârziat o secundă la culoarea verde a semaforului, deja încep să te claxonze, deşi poate ei întârzie două sau trei secunde într-o situaţie similară.

Este un anumit gen de gândire, conform căreia doar individul în cauză are dreptul să-i atenţioneze pe ceilalţi, pentru că el nu greşeşte.

”Iată deja o problemă de conştienţă. Este foarte uşor să greşeşti şi este foarte greu să ierţi. În momentul în care accepţi că şi tu poţi greşi, deja dai drumul unui volum mai mare de iertare. Dacă tu spui că nu greşeşti niciodată, automat că vei deveni cel care îi claxonează pe cei care greşesc”, susţine psihologul Stelian Chivu.

A greşi este omeneşte

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care este necesar să le înţelegem este că a greşi este omeneşte, în schimb a persista în greşeală este deja o prostie.

Nimeni nu poate pretinde că poate ajunge să cunoască totul din orice domeniu, dar se poate strădui să cunoască cât mai multe în primul rând legat de etapa vieţii în care se află.

Pentru acest lucru, e nevoie de comunicare, colaborare cu cei din jur şi implicare în comunitatea din care face parte.

Un exemplu celebru este Nelson Mandela, care a a trecut prin toate nivelele pe care un om le poate parcurge într-o viaţă.

A fost şi lider, a fost adulat, apreciat, dar a fost şi torturat. În cazul său, tortura i-a adus un anumit nivel de conştienţă, care l-a făcut să se vadă şi să îi vadă pe ceilalţi cu alţi ochi.

O scurtă analiză a persoanelor care au fost închise pe nedrept este suficientă pentru a descoperi că aceştia şi-au accesat interiorul.

Ca să simplificăm lucrurile şi mai mult, în momentul în care tu te ierţi pe tine, îi poţi ierta şi pe ceilalţi.

”Este necesar să înţelegem că neiertarea se manifestă la nivel de gânduri din punct de vedere psihologic, se manifestă la nivele de emoţii din punct de vedere spiritual, se manifestă la nivel fizic din punct de vedere medical. Este clar că neiertarea influenţează, pentru că dacă eu nu te iert pe tine, o să sufăr şi fizic mai devreme sau mai târziu”, detaliază Stelian Chivu.

Cum funcţionează neiertarea

Neiertarea per ansamblu acţionează la nivel de sistem respirator. „Eu nu te mai suport, nu te mai înghit, nu pot să te iert toată viaţa mea!” - asta înseamnă practic crearea unei legături energetice negative, care te leagă invizibil de acea persoană pe care nu o ierţi.

E ca atunci când ai un rucsac şi îţi mai pui o cărămidă în el. Dacă de-a lungul vieţii nu ai iertat să spunem 50 de oameni, vei avea tot atâtea cărămizi a câte un kilogram, pe care le porţi permanent cu tine şi ajungi să te obişnuieşti cu acea greutate.

Viaţa ţi se pare din ce în ce mai grea tocmai pentru că nu ai învăţat să ierţi mental, emoţional şi fizic.

Neiertarea înseamnă o ancoră, o obstrucţionare, închiderea unei ferestre prin care poate pătrunde lumina.

În momentul în care începem să ne întrebăm de ce nu îi putem ierta pe ceilalţi, trecem de la neiertarea exterioară la neiertarea interioară.

Lucrurile sunt foarte simple. În momentul în care oricare dintre noi alege să nu ierte pe cineva, indiferent de motiv, se condiţionează singur şi ajunge să sufere de tristeţe, regrete, frică, vinovăţie, mânie, resentimente şi răzbunare.

În momentul în care mă iert pe mine, iert şi exteriorul. Aşa cum un individ se duce la sală şi îşi cultivă muşchii, aşa poate să îşi cultive şi acel spaţiu interior de iertare.

Prin urmare, putem alege să amplificăm sentimentul de neiertare sau pe cel de iertare. Alegerea va ţine întotdeuna de nivelul fiecăruia de cunoaştere: ”Mă cunosc şi mă iert sau nu mă cunosc, nu mă iert nici pe mine şi nici pe ceilalţi”.

Bolile

Puţini dintre noi ştiu că peste 98 de boli se declanşează la nivel mental. O mare parte dintre elementele care contribuie la declanşarea bolilor mentale este şi această neiertare, care într-o etapă ulterioară ajunge să creeze un conflict.

Tradiţia creştină zice să ierţi, mintea îţi spune să nu ierţi şi atunci apare un conflict psihologic. Acesta nu se opreşte aici şi ajunge la un conflict emoţional: „când te văd pe stradă, ţi-aş trage vreo două sau ţi-aş spune vreo două!”.

Deşi nu facem aparent nimic, în interiorul nostru se declanşează un conflict, care durează chiar dacă suntem la sute de kilometri de persoana în cauză.

”Am un conflict că te-am văzut pe tine şi nu te iert, am un conflict emoţional pentru că te-am luat pe tine şi te port la nivel de emoţie, corpul reflectă acest lucru la nivel de digestie, deşi mănânc ceea ce mânânc de obicei, digestia îmi este influenţată ca şi conflict din cauza programelor mentale, emoţionale. Aşa apar flatulenţele, colitele, enterocolitele. Mental, neiertarea înseamnă luptă. În momentul în care te-am iertat, m-am eliberat”, explică psihologul Stelian Chivu.

Iertarea trebuie să fie totală şi definitivă, altfel nu funcţionează. Cineva care a învăţat să înoate, nu înoată doar atunci când se duce la mare. În momentul în care el a căzut accidental în apă, înoată. Asta înseamnă să instalezi reflexul iertării.

Noi iertăm mai mult sau mai puţin în funcţie de zona în care ne naştem, în funcţie de nivelul de cultură, în funcţie de deschiderea pe care o avem şi în funcţie de cantitatea de iubire pe care noi reuşim să o angrenăm.

Experienţa suferinţei îl face pe om să fie înţelept. Important de reţinut este că nu e necesar să suferi ca să înveţi să ierţi, poţi să înveţi din suferinţele altora, fără ca tu să le trăieşti.

Ce ne împiedică să iertăm?

Pentru unii dintre noi, iertarea este ca o povară, pentru că cei în cauză refuză se se ierte pe ei înşişi. Din start, dacă tu ca individ nu ierţi, plexul cardiac îţi este afectat, ai probleme cardiace, respiratorii şi digestive.

La nivel fizic, s-a constatat că persoanele care nu iartă ajung să fie rigide şi frigide. Dacă se ajunge din punct de vedere psihologic la sursa frigidităţii, se constată că persoana respectivă a avut o traumă, o conjunctură, un eveniment pe care nu l-a depăşit, nu l-a iertat.

Prin urmare, ai de ales. Fie poţi păstra acea durere în tine şi să nu ierţi, fie poţi ierta şi intervine vindecarea. Persoanele care nu iartă, la o vârstă mai înaintată au tendinţa să aibă tot felul de manifestări ce ţin de greutatea în mişcare.

Sistemul muscular şi sistemul osos tind să genereze  pareze şi semipareze. Aşadar, corpul îţi spune simplu, dacă nu ierţi, te condiţionezi.

Paşi spre vindecare

Primul pas pentru cei care ştiu că au dificultăţi în a ierta este să conştientizeze că au această problemă. Şi asta pentru că sunt persoane care nici măcar nu conştientizează, iar neiertarea devine un mod de viaţă pentru ei.

Următorul pas este cauţi şi să găseşti căi de iertare. De exemplu, te-a supărat vecinul pentru că te-a inundat şi nu îl poţi ierta o săptămână, o lună sau toată viaţa.

Aşa ajungi ca vecinul să stea în capul tău şi la propriu, şi la figurat. Şi atunci ai nevoie de al doilea pas, ce înseamnă dizolvarea, disiparea acestei stări. E ca atunci când tu eşti murdar, în cazul de faţă fiind vorba  de neiertarea vecinului, şi te duci la Dunăre şi faci baie. Nu poţi să te duci acolo decât vara, dar poţi să faci duş zilnic.

Cea mai dureroasă etapă este răzbunarea. Din nou, alegerea va fi a ta. Poţi să nu ierţi sau poţi acţiona într-un mod armonios.

”Clar, răzbunarea apare după conştientizare. Conform principiului legii rezonanţei, oriunde te vei duce, cineva îţi va face un rău identic cu cel pe care tu vrei să-l faci prin răzbunare, tocmai pentru că ai asta în interiorul tău. Şi atunci mă răzbun sau depăşesc, accept, urmăresc să găsesc o cale amiabilă, prietenoasă prin care eu pot să rezolv problema. Un lucru trebuie să fie foarte clar: iertarea trebuie să fie totală. Ultimul pas înseamnă transformarea iertării în iubire. Asta este cel mai de dorit”, concluzionează psiihologul Stelian Chivu.