Cum au ajuns milionari peste noapte mai mulţi administratori de firmă prin fentarea legii. S-au bucurat de banii obţinuţi, dar au sfârşit în boxa acuzaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tertipurile financiare le-au adus închisoare cu executare
Tertipurile financiare le-au adus închisoare cu executare

„Adevărul“ vă spune povestea unor oameni de afaceri care s-au folosit de tot soiul de tertipuri pentru a scăpa de plata dărilor către stat. În final au fost puşi sub inculpare, unii dintre ei fiind deja condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea şi obligaţi să recupereze prejudiciul creat.

Viorel Mircea Partenie, administrator de firmă, a fost condamnat la 11 ani de închisoare de către o instanţă din cadrul Tribunalului Galaţi, pentru ca după doar câteva zile judecătorii de la Curtea de Apel să îi aplice o pedeapsă similară. Prima pedeapsă a fost contopită cu noua sancţiune penală. Bărbatul a fost pus sub acuzare după ce s-a descoperit că a vândut marfă şi a prestat servicii către mai multe societăţi din ţară, fără a înregistra în contabilitate veniturile şi a le declara organelor fiscale.

La acel moment procurorii au estimat că bugetul de stat a fost prejudiciat cu 284.844 de lei, reprezentând impozit pe profit, şi 340.647 de lei, reprezentând TVA. Viorel Mircea Partenie se află deja în Penitenciarul Brăila, în condiţiile în care a fost condamnat anterior tot pentru infracţiuni economice.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi s-a constituit iniţial parte civilă cu 839.259 de lei în cel de-al doilea dosar de evaziune fiscală, reprezentând impozit pe profit, TVA şi majorări de întârziere, dar instanţa a decis că Viorel Mircea Partenie este bun de plată aproape trei milioane de lei cu titlu de despăgubiri civile către statul român prin ANAF.

Circuit fictiv între  mai multe firme

Emil Răzvan Iorga şi Nicoleta Iorga, administratori la o societate comercială, au ajuns şi ei în boxa acuzaţilor după ce procurorii DNA Galaţi i-au trimis în judecată pentru o megaevaziune fiscală, în forma ascunderii bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în evaziune fiscală, în forma evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, spălare a banilor, şi complicitate la infracţiunile amintite.

Conform procurorilor anticorupţie, în perioada 2006-2009, Emil Răzvan Iorga, ajutat de Nicoleta Iorga, dar şi prin intermediul unor persoane interpuse, a creat şi dezvoltat un circuit fictiv de mărfuri între mai multe firme, prin evidenţierea în contabilitate a unor operaţiuni fictive, disimulând astfel provenienţa unei cantităţi mari de motorină, cu scopul sustragerii de la plata accizei şi a taxei pe valoare adăugată.

Amestec de uleiuri minerale şi diluanţi folosit pentru a scăpa de plata accizelor

Emil Răzvan Iorga ar fi ascuns provenienţa combustibilului, format dintr-un amestec de uleiuri minerale neaccizate, diluanţi şi alte produse, prin aprovizionarea acestor produse în numele unor societăţi comerciale tampon, pe care le coordona personal, ca urmare a numirii în funcţia de administrator a unor persoane ce nu aveau reprezentarea integrală a activităţii desfăşurate.

De asemenea, Emil Răzvan Iorga s-ar fi implicat în întocmirea documentaţiei de provenienţă şi de livrare a motorinei comercializate, în transportul şi valorificarea acesteia, cu scopul sustragerii de la plata accizei şi a taxei pe valoare adăugată, prejudiciul total adus bugetului de stat fiind în cuantum de 8.680.609,50 lei, (echivalentul a 2.325.749,46 euro).

„În perioada 2008-2009, inculpatul Emil Răzvan Iorga, direct sau prin intermediul persoanelor interpuse, a transferat diferite sume de bani, cu titlu de «avans marfă» sau «contravaloare motorină», pe care le-a retras ulterior sau le-a folosit pentru achiziţionare de valută, urmată de retragerea sumelor respective, cunoscând că acei bani provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Suma reciclată prin operaţiunea de spălare a banilor a fost de 6.035.707 lei, (echivalentul a 1.650.000 euro)”, susţin procurorii anticorupţie.

DNA Galaţi a pus sechestru pe mai multe bunuri mobile şi imobile aparţinând lui Emil Răzvan Iorga  şi Nicoleta Iorga, urmând ca instanţa de judecată să decidă în final dacă acestea vor fi confiscate pentru recuperarea prejudiciului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite