Cum se poate ajunge de la lipsa de dialog la agresivitate. Mecanismele psihologice care stau în spatele eşecurilor

Cum se poate ajunge
de la lipsa de dialog la agresivitate. Mecanismele psihologice care stau în
spatele eşecurilor

Foto: www.siblondelegandesc.ro

Dincolo de impoliteţe, încăpăţânarea unora dintre noi de a refuza dialogul, fie că vorbim de familie sau de serviciu, ascunde probleme mentale şi emoţionale ce pot duce în timp la grave afecţiuni psihice.

Pentru a fi foarte expliciţi, programele psihologice sunt un cumul de manifestări mentale, emoţionale şi fizice. ”Un program psihologic reprezintă o perturbare temporară, emoţională, comportamentală sau cognitivă. Ceva iese din schemă, mai pe româneşte spus. Tocmai de aceea trebuie să facem permanent o selecţie a acestor programe, să vedem care dintre ele ne ajută, ne ridică, ne hrănesc şi ne protejează şi care sunt cele care ne blochează, ne condiţionează, ne limitează şi chiar ne îmbolnăvesc”, explică psihologul Stelian Chivu.

Când o persoană refuză să dialogheze, are în spate o întreagă suită de emoţii negative, pornind de la instabilitate emoţională, iritabilitate şi până  la tensiune, mânie, anxietate şi lipsă de răbdare. Deşi poate părea ciudat, lipsa de răbdare îi poate crea unei persoane un blocaj, care o face să nu mai audă ce i se spune şi nici măcar să mai comunice, chiar cu cei dragi.

”La nivel mental, o astfel de persoană are dificultăţi serioase de concentrare şi tulburări de memorie. Există şi o expresie care defineşte această stare: <<rămas pe şine>>. Asta înseamnă că nu reuşeşte nimeni să îl scoată din ce şi-a pus în cap, oricâte argumente i s-ar aduce, este incapabil să facă stânga sau dreapta şi, prin urmare, merge doar înainte”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Persoanele închise la dialog sunt, de cele mai multe ori, impulsive  şi manifestă ceea ce specialiştii numesc o agitaţie psiho-motorie sau, dimpotrivă, un blocaj. Este cazul celor care se plimbă pentru a elibera din presiunea pe care o resimt la nivel mental şi din stresul acumulat. De asemenea, se poate întâmpla ca cel în cauză să pună mâna pe ceva şi să nu mai reuşească preţ de câteva momente să îşi descleşteze degetele.

De la frustrare la starea de victimă

”Cei care refuză dialogul sunt, de regulă, şi agresivi fizic şi au tendinţa de a se izola social. În anumite situaţii, manifestă şi o lipsă de reacţie. De pildă, refuză să mănânce sau să bea apă, să iasă puţin la aer sau să se plimbe. În spatele acestor programe psihologice care îi determină să se comporte astfel stau anumite traume care acţionează ca nişte factori declanşatori extrem de fini. Ei pot fi descoperiţi de un specialist, care îi poate elimina şi înlocui cu programe psihologice pozitive”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Pentru a primi ajutor, este însă necesar ca şi persoana în cauză să conştientizeze situaţia în care se află şi să facă mici paşi pentru a fi ajutată, în primul rând să comunice. Familia şi specialistul trebuie să identifice o punte de comunicare, canalul prin care să stabilească un dialog cu acesta, altfel nu se va reuşi mare lucru.

Există şi cazuri extreme, în care astfel de persoane aleg să se sinucidă sau, mai rău, să facă rău altora. Astfel de acţiuni sunt rezultatul traumelor pe care le-au suferit şi care se manifestă în această formă.

”Una dintre cauzele care conduc la refuzul de a dialoga sunt frustrările acumulate de-a lungul timpului, să le spunem dorinţe neîndeplinite, dar şi blocajele mentale formate din diverse motive. Este bine să înţelegem cum astfel de persoane ajung într-o astfel de situaţie. Există un anumit gen de dialog interior, iar în urma acestuia ajunge la concluzia că societatea, familia sau altcineva este responsabil pentru ceea ce i se întâmplă, se simte o victimă. Este practic o stare de victimizare, iar pe acest fond refuză orice dialog şi implicit ajutorul care i se oferă”, intră puţin în miezul problemei psihologul Stelian Chivu.

Toleranţa la stres

Practic, astfel de oameni preiau sau îşi formează anumite idei fixe şi apoi refuză să mai audă ceva ce nu rezonează cu acestea. Pentru a ieşi din această stare distructivă, cei în cauză se pot ajuta singuri, însă asta înseamnă conştientizarea situaţiei în care se află şi un anumit grad de autocunoaştere şi autocontrol.

”Este necesar chiar şi un control facial şi corporal, pentru că astfel de persoane au tendinţa de a fi mereu crispate şi încordate, ceea ce le şi induce o stare pe măsură. Este suficient să facă puţină mişcare pentru a debloca corpul, care la ei este într-o stare oarecum rigidă. Foarte important este ca, la final, să nu mai încerce să controleze nimic, pentru că au această tendinţă. Este necesar să asculte muzică, să iasă în natură sau să se joace cu copiii, orice le face plăcere şi simt că pot face în acel moment”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Familia şi anturajul unei astfel de persoane pot juca un rol extrem de important în procesul de schimbare, ajutându-l să se exprime, manifestând empatie faţă de aceasta şi fără să îi reproşeze ceea ce a făcut până atunci. Asta nu înseamnă toleranţă la violenţă sau alte acţiuni extreme, ci încurajarea acestuia la dialog, la comunicare, la exprimarea stărilor pe care le încearcă. 

”Fiind motivat în tot ceea ce face bun, cel în cauză va învăţa să se relaxeze, să respire şi, mai ales, să se calmeze. Spun asta pentru că o persoană închisă la dialog este ca o grenadă cu cuiul scos care stă să explodeze. Tocmai de aceea este bine ca, în timp, persoanele care se manifestă astfel să deprindă, să înveţe o metodă pentru a-şi creşte toleranţa la stres, dar şi să înceapă să trăiască în prezent. Şi asta pentru că ele se blochează în anumite idei sau anumite stări din trecut şi nu reuşesc să mai iasă din ele”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: