Culmea tupeului pe şosea. Un gălăţean care era deja judecat pentru conducere fără permis a fost prins din nou la volan. De data aceasta a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Individul, pe nume Ilie Săndică (23 ani)  este din localitatea Umbrăreşti Deal. În urmă cu câteva luni, el a fost prins la volan fără permis şi în stare de ebrietate, iar instanţa a decis să-l judece sub control judiciar. Acum câteva zile, a fost prins din nou conducând, tot fără permis, o maşină neînmatriculată. A fost arestat pentru 30 de zile.

Ilie Săndică, din localitatea gălăţeană Umbrăreşti este un exemplu tipic de inconştienţă, tupeu şi prostie. Deşi are doar 23 de ani, umbrăreşteanul a intrat deja în mai multe rânduri în conflict cu legea, motiv pentru care magistraţii au decis că este un pericol social şi că trebuie judecat în stare de arest preventiv.

Tânărul este dominat de ideea fixă că trebuie să conducă autoturisme pe drumurile publice, deşi nu posedă permis de conducere. A încercat în mai multe rânduri să obţină respectivul document, însă a picat „cu brio” examenele, aşa că a decis că nu-i mai trebuie permis pentru a putea merge cu maşina.

În urmă cu câteva luni el a fost depistat de poliţişti în trafic, în stare de ebrietate şi conducând un autoturism, prilej cu care s-a ales cu un dosar penal ce a fost pus pe rolul Judecătoriei Lieşti, judeţul Galaţi. În prima fază, judecătorii au decis că Ilie Săndică poate fi judecat sub control judiciar, însă lucrurile aveau să cunoască în urmă cu câteva zile o întorsătură neaşteptată.

În data de 2 septembrie 2015, Ilie Săndică a fost depistat din nou la volan, tot fără permis, însă de data aceasta conducea şi un autovehicul neînmatriculat. Ulterior, constatându-se starea de recidivă, a fost reţinut şi propus spre arestare preventivă, magistraţii emiţând pe numele lui, în 8 septembrie, un mandat de arestare pentru 30 de zile. „Prezintă pericol social evident”, au motivat judecătorii decizia.

Bărbatul este încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Galaţi şi riscă până la cinci ani de închisoare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite