Culmea fărădelegii: un hoţ a lovit cu un cuţit două persoane, dar a cerut ca victimele să fie cercetate pentru că l-au bătut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 30 de ani a fost prins la furat într-o casă, iar ca să îşi asigure scăparea, l-a lovit pe proprietar şi pe ginerele acestuia cu un cuţit. Victimele i-au administrat, la rândul lor, o serie de lovituri cu pumnii, aducându-l pe hoţ în stare de inconştienţă.

Un tânăr de 30 de ani din Galaţi, Daniel Lungu, a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru tentativă de omor, tentativă de tâlhărie şi tentativă de furt calificat. Bărbatul nu are ocupaţie şi a decis să facă rost de bani intrând în casele oamenilor şi furându-le banii şi diverse lucruri de valoare.

Pe 19 ianuarie 2018, el şi-a curaj consumând o cantitate apreciabilă de alcool, s-a ”înarmat” cu un spray de încălţăminte, un fes decupat în jurul ochilor, o minibrichetă prevăzută cu lanternă şi o pereche de mănuşi negre şi a plecat pe strada Arcaşilor din Galaţi în căutare de potenţiale victime. În jurul orei trei dimineaţa a intrat într-o locuinţă, de unde a furat nişte mărunţişuri, dar s-a înarmat şi cu un cuţit, pe care l-a luat cu gândul de a se apăra dacă va fi prins.

A pătruns apoi într-o altă casă, de unde a furat câteva bijuterii, dar pentru că a făcut mult zgomot, proprietarul, Ariton Stanciu, l-a auzit, alarmându-şi ginerele şi fiica. Încolţit, hoţul s-a ascuns după uşa de la baie, iar când proprietarul a încercat să îl scoată afară, i-a pulverizat substanţa din spray în faţă şi a început să îl ameninţe cu cuţitul.

Ariton Stanciu şi ginerele său, Ştefan Bogdan Petculescu, au încercat din nou să îl scoată din baie, trăgându-l de haine, moment în care hoţul a devenit extrem de agresiv. El l-a lovit cu cuţitul pe Ariton Stanciu de mai multe ori în zona toracică, iar Ştefan Bogdan Petculescu a fost tăiat la o mână. În faţa violenţei infractorului, cei doi bărbaţi au început, la rândul lor, să îl lovească pe hoţ cu pumnii până când l-au lăsat inconştient la podea.

La final, toţi au ajuns la spital. Ariton Stanciu a avut nevoie de 9-10 zile de îngrijiri medicale, Ştefan Bogdan Pestculescu de 4-5 zile de îngrijiri medicale, iar hoţul bătut şi-a revenit după 7 zile de îngrijiri medicale. După bătaia primită, Daniel Lungu le-a cerut procurorilor ca cei doi să fie cercetaţi pentru loviturile pe care i le-au administrat, dar Parchetul i-a respins cererea pe motiv că proprietarul şi ginerele său au acţionat în legitimă apărare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite