Criză de citostatice la Galaţi. Colegiul Farmaciştilor: „Bolnavilor nu le rămâne decât să se întoarcă la medic şi să întrebe dacă li se poate schimba tratamentul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

De mai bine de două luni, bolnavii de cancer din Galaţi se confruntă cu lipsa medicamentelor. Printre acestea se regăsesc Tamoxifon şi Zoladex, citostatice prescrise pacienţilor diagnosticaţi cu cancer de sân şi de prostată. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu absenţa din farmacii a multor medicamente specifice oncologice.

Din farmacii lipsesc mai multe medicamente, iar cea mai gravă situaţie o reprezintă cele oncologice. Pacienţii care ar fi trebuit să facă chimioterapie sunt trimişi de farmacişti acasă deoarece lipsesc citostaticele folosite pentru tratarea cancerului.

„Sunt citostatice care lipsesc. Cu pacienţii mei m-am lovit de lipsa Tamoxifen, folosit în cazul persoanelor cu cancer de sân. Acesta nu se mai găseşte în farmacii de 4 - 5 luni iar colegii mei din celelalte farmacii din Galaţi au epuizat la rândul lor stocurile. În această situaţie pacienţilor nu le rămâne decât să se întoarcă la medic şi să întrebe dacă se poate schimba substanţa, fiind vorba despre un protocol terapeutic. Este o situaţie critică, pacientul oncologic trebuie să îşi continue tratamentul”, a declarat pentru „Adevărul” Florina Bonafate, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Galaţi.

În România există un singur producător care poate furniza aceste citostatice care, la rândul său, nu a putut da detalii farmaciilor despre această criză. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu absenţa din farmacii a multor medicamente specifice oncologice.

„Sesizarea din oficiu vine în urma unor aspecte relatate în mass-media şi în conţinutul unor petiţii, conform cărora, de aproape un an, lipsesc din farmacii unele citostatice de bază, pe motiv că sunt ieftine şi „nu ar aduce suficient profit”. Acestea sunt: Tamoxifon (pentru tratamentul cancerului de sân), Zoladex (pentru tratamentul cancerului de prostată), Dactinomicina, Tisplatin, Dacarbazina, Bleomicin etc. Ca  urmare  a  acestui  fapt,  nu  se  pot
  respecta    ghidurile  de  standardizare (emise de Ministerul Sănătăţii) privind tratamentel
e  prescrise pentru diferite forme de cancer”, a declarat Matei Vîrtosu, purtător de cuvânt Avocatul Poporului.

Probleme sunt şi cu alte medicamente.

„Toată lumea vorbeşte despre medicamentele deficitare, aceasta este o problemă reală. Sunt anumiţi producători care dau o cantitate mică din produsele lor pe piaţă. Prin urmare, cererea fiind constantă sau în creştere, acestea sunt insuficienţe pentru a putea rezolva medicaţia tuturor pacienţilor”, a mai precizat Florina Bonafate, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Galaţi.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite