Crime în serie care au zguduit România. Un pedofil a violat şi omorât patru băieţi: „Am vrut să mă răzbun pentru abuzurile din copilăria mea“

Crime în serie care au zguduit România. Un pedofil a violat şi omorât patru băieţi: „Am vrut să mă răzbun pentru abuzurile din copilăria mea“

Imagine de la ridicarea a două dintre cadavre. Sursa foto: dosarul cauzei

Petrică Ciucă, ucigaşul în serie din Galaţi, şi-a recunoscut patru crime, însă a fost condamnat doar pentru două. „Nu am putut să-l acuzăm pentru mai multe, pentru că riscam să ne pomenim cu rechizitoriul trimis înapoi de la instanţă, deoarece nu existau alte probe în afara declaraţiei lui Ciucă”, au afirmat la vremea respectivă procurorii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Povestea crimelor în serie din Galaţi, cărora le-au căzut victime patru băieţi cu vârste curpinse între nouă şi 13 ani, începe în primăvara anului 2001, cu o descoperire macabră. Cadavrele a doi băieţi de opt şi nouă ani au fost găsite în canalizarea prin care treceau conductele termice din apropierea Şcolii Generale nr. 13 din Galaţi, din cartierul Ţiglina 2.

Descoperirea a fost făcută de muncitorii de la Salubritate, care fuseseră sesizaţi de profesorii de la amintita şcoală că din canalizare vine un miros greu de mortăciune. Se suspecta că ar fi vorba de un câine mort, aşa că şocul descoperirii a fost teribil.

„A fost cumplit. Eram în cancelarie când s-a răspândit zvonul că poliţiştii au găsit două cadavre în canalizarea de lângă şcoală. Mi-a sărit inima din piept doar la auzul veştii, însă ceea ce am văzut m-a îngrozit. Luni de zile am visat oroarea”, povesteşte unul dintre profesorii care la acea vreme predau la Şcoala nr. 13.


Şcoala în vecinătatea căreia s-au găsit primele două cadavre. Foto: Adevărul.

Cadavrele putrezeau acolo de 4-5 luni

Prima concluzie a legiştilor a fost că trupurile neidentificate, aflate într-un stadiu avansat de putrefacţie, zăceau în canalizare de patru sau chiar cinci luni, probabil din preajma sărbătorilor de iarnă. Băieţii fuseseră violaţi şi strangulaţi.

Vestea, evident, a dat ocolo oraşului şi a declanşat o adevărată isterie. Pe de o parte în rândul părinţilor, care se temeau că şi copiilor ar putea cădea victimă ucigaşului, pe de altă parte, în rândul autorităţilor, care au pornit o amplă campanie de scotocire a canalizărilor, în căutarea de alte posibile victime.


Canalizarea în care s-au găsit trupurile. Sursa foto: dosarul penal

„A fost foarte ciudat. O vreme, copiii au fost luaţi de la şcoală, absolut toţi, de părinţi. Eram dirigintă la o clasă de-a şasea şi aveam părinţi care mă sunau şi de câteva ori pe zi pentru a se asigura că nu s-a întâmplat nimic şi copiii lor sunt la şcoală, în siguranţă”, îşi aminteşte profesoara Lidia Popa.

Isteria s-a dovedit întemeiată căci, la câteva zile distanţă, într-o canalizare aflată la câteva sute de metri de locul primei descoperiri, avea să mai fie găsit cadavrul unui băiat în vârstă de 10-11 ani. Mai mult decât atât, către sfârşitul anului 2001 a mai fost găsit un cadavru, de data aceasta al unui băiat de 12-13 ani, într-un cămin de canalizare abandonat din zona Portului.

Element comun: toţi fuseseră violaţi, inclusiv după moarte

Concluziile legiştilor au fost şocante: toţi băieţii găsiţi morţi fuseseră violaţi anal. Mai mult decât atât, medicii au avansat ipoteza că violul s-a produs inclusiv după moartea victimelor.

Misiunea procurorilor se anunţa, însă, ca fiind una extrem de dificilă. În primul rând nu era cunoscută identitatea victimelor. Gradul destul de avansat de putrefacţie şi lipsa unei aparaturi criminalistice performante a dus la blocarea anchetei într-un punct mort.

Au fost audiate zeci de familii (din judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea, Tulcea şi Vaslui) care raportaseră dispariţia unor băieţi de vârste apropiate victimelor, însă în niciunul dintre cazuri nu s-a reuşit o identificare sută la sută exactă.

Într-un final, două dintre cadavre au fost preluate în vederea înhumării de către două familii din Galaţi cărora le dispăruseră copiii în perioada în care băieţii fuseseră ucişi. Un al treilea trup a fost preluat de o familie din Brăila, iar al patrulea a rămas neidentificat şi a fost înmormântat de Primărie.

Cinci crime, patru cadavre şi doar două condamnări

Chiar dacă la un moment dat se părea că ancheta se îndreaptă spre un punct mort, când - surpriză! – la circa cinci săptămâni distanţă de la prima descoperire macabră, la Poliţie s-a prezentat un tânăr de 22 de ani, pe nume Petrică Ciucă, care a recunoscut patru crime.

Unul dintre cadavrele negăsite ar fi fost în spatele Spitalului Militar din Galaţi. Foto: Adevărul.

Interesant este că Petrică Ciucă recunoştea doar violarea şi uciderea celor doi băieţi găsiţi lângă Şcoala nr. 13, nu şi a celui găsit la câteva sute de metri distanţă şi nici a acelui găsit în Port. În schimb, ucigaşul avea să mărturisească o altă crimă, pentru care nu a fost găsit niciodată cadavrul. Foarte calm, Petrică Ciucă a povestit anchetatorilor că era vorba despre fratele unui fost coleg de şcoală cu care se afla în conflict şi pe care a vrut să se răzbune.

El a afirmat că l-a răpit pe băieţelul în vârstă de 13 ani, pe nume Tudorel Popa, că l-a violat, apoi l-a ucis. A descris exact hainele în care era îmbrăcat copilul (aceleaşi în care dispăruse de acasă), povestind că, în seara zilei de 8 ianuarie 2000, a mers cu el într-o canalizare situată în apropierea Spitalului Militar din Galaţi, unde au întreţinut relaţii sexuale şi că apoi l-a sugrumat cu mâinile.

„În baza declaraţiilor inculpatului, s-a procedat la deplasarea la faţa locului, însă nu a fost descoperit cadavrul minorului Popa Tudorel. În consecinţă se va dispune disjungerea cauzei pentru a se continua cercetările în vederea descoperirii cadavrului numitului Popa Tudorel”.

RECHIZITORIUL CAUZEI

Problema este că „numitul” Popa Tudorel nu a mai fost găsit niciodată. S-a presuspus că trupul putrezit a fost dezmembrat de ape şi dus mai departe, însă nu s-a putut proba nimic, ca urmare cazul Tudorel Popa a fost închis cu NUP, iar persoana figurează şi în prezent ca dispărută.  

"Cu ocazia examinării medico-legală efectuată de către medicii legişti din cadrul Laboratorului de Medicină Legală Galaţi, s-a constatat că fragmentele de schelet descoperite la faţa locului sunt de natură animală. Pentru aceste considerente, concluzionăm că afirmaţiile făptuitorului nu se confirmă”, notează procurorul Virgil Luparu.

De altfel, în cele din urmă, Petrică Ciucă avea să fie condamnat doar pentru două crime din cele patru pe care le recunoscuse.

„Am vrut să mă răzbun”

Atitudinea criminalului în faţa anchetatorilor a fost de natură să şocheze. Specialiştii în criminalistică au consemnat faptul că Petrică Ciucă a considerat firesc să-şi violeze şi să-şi ucidă victimele, dat fiind că dorea să se răzbune pentru traumele suferite în copilărie.

Ciucă le-a declarat procurorilor că în copilărie fusese violat şi fusese supus la perversiuni sexuale într-un tren, de către un bărbat necunoscut. El ar fi povestit părinţilor ceea ce i se întâmplase, însă aceştia nu l-au crezut, iar acest lucru i-a amplificat furia, după cum scrie negru pe alb în declaraţia lui Ciucă ataşată la dosar.

„Am vrut să păţească şi alţii ceea ce am păţit eu, să se vadă că nu am minţit şi că există şi astfel de lucruri. M-a durut la fel când nu m-au crezut ca atunci când am fost violat. M-am răzbunat, dar îmi pare rău că m-am răzbunat. Însă nu se putea altfel”.

PETRICĂ CIUCĂ

declaraţie în cursul anchetei

Potrivit procurorilor, criminalul nu şi-a lăsat victimele în viaţă nu de teamă că ar putea fi descoperit, ci pentru că dorea să amplifice suferinţa famiilor acestora. „Vroia să facă răul cât mai mare”, se consemnează în expertiza psihiatrică a lui Ciucă.

În 2019 ar putea fi eliberat

Cuprins de remuşcări, Petrică Ciucă a avut două tentative de sinucidere: una înainte de se preda, iar a doua în Penitenciar. A supravieţuit amândurora, iar în anul 2019, adică peste doar patru ani, ar putea fi eliberat condiţionat. Judecătorii Tribunalului Galaţi l-au condamnat la numai 24 de ani de închisoare (pedeapsa a fost pronunţată în 2003), ceea ce înseamnă că ucigaşul în serie ar putea să guste din nou, curând, din libertate. În 2019 va avea vârsta de 39 de ani.

VĂ RECOMANDĂM ŞI

Măcelarul din Galaţi care şi-a tranşat prietenul cu securea, apoi l-a împrăştiat în tot oraşul - istoria unei crime care a îngrozit România

Interlopul care a ucis în bătaie o elevă de-a XI-a, după ce s-au drogat împreună, condamnat la 27 de ani de închisoare

FOTO Crimă oribilă la Galaţi. Cadavrul unui bărbat ucis a fost găsit după ce câinii i-au dezgropat capul şi l-au adus pe stradă

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările