Controversele istoriei. Cavalerul Trac versus Sfântul Gheorghe, o rivalitate ce durează de peste 1.700 de ani

Controversele istoriei. Cavalerul Trac versus Sfântul Gheorghe, o rivalitate ce durează de peste 1.700 de ani

Sfântul Gheorghe şi Cavalerul Trac de la Galaţi FOTO Muzeul de Istorie Galaţi

Potrivit istoricilor, Cavalerul Trac este un concept păgân vechi de circa trei milenii, dar ale cărui calităţi legendare se regăsesc apoi şi la sfinţii creştini. Cel mai aproape de modelul cavalerului trac este considerat Sfântul Gheorghe. Un artefact vechi de aproape 2.000 de ani, descoperit acum aproape şase decenii la Galaţi, pare să confirme teoria.

Deşi religia creştină are o mulţime de aspecte originale, cercetările arheologice scot la iveală, în destul de multe rânduri, dovezi materiale ale faptului că nu doar creştinismul a influenţat major alte curente teologice, ci că, pe alocuri, s-a inspirat, la rândul lui, din alte credinţe.

Unul dintre exemplele de acest fel este Cavalerul Trac (cunoscut în unele zone din sud-estul Europei şi sub denumirea de Cavalerul Danubian) care a pătruns în creştinism în mod discret, „împrumutând” parţial imaginea sa unuia dintre cei mai importanţi sfinţi creştini: Sfântul Gheorghe.

Un misterios artefact descoperit la Galaţi

Despre Cavalerul Trac s-au scris foarte multe lucrări istorice în tot spaţiul balcanic (şi nu doar aici), însă trebuie spus că una dintre cele mai interesante dovezi ale acestui cult a fost descoperită în sudul Moldovei, aproape de vărsarea Siretului în Dunăre, cu prilejul unor lucrări de excavaţie făcute pentru construirea combinatul siderurgic de la Galaţi.

„În imediata apropiere a castrului roman de la Bărboşi, pe latura de sud a dealului Tirighina, la piciorul pantei, s-a descoperit o placă de marmură sculptată, înfăţişându-l pe Cavalerul Trac. Monumentul a fost salvat prin grija maistrului Chiriac Clement din Galaţi, în toamna anului 1963. După multe tatonări, piesa a intrat în petrimoniul Muzeului de istorie Galaţi, abia în primăvara anului 1965”, notează eminentul profesor universitar doctor Ion T. Dragomir, în lucrarea „Cavalerul trac de la Tirighina-Bărboşi”, publicată de Muzeul de Istorie din Galaţi în anul 1969.

În esenţă vorbim despre o tăbliţă votivă antică, din marmură (ba chiar s-a concluzionat că marmura era adusă din Italia), sculptată în altorelief. Are o formă dreptunghiulară şi dimensiuni destul de modeste -  de 29,5 pe 23 de centimetri, cu o grosime de patru centimetri, însă vechimea ei atrage atenţia: aproape două milenii, respectiv din secolul II dHr.

Tăbliţa descoperită în apropiere de Galaţi FOTO Muzeul de Istorie Galaţi

Trebuie spus că pentru analiza materialului s-a apelat la unul dintre cei mai cunoscuţi maeştri pietrari interbelici: italianul Giuseppe Vinante, pe care instaurarea puterii comuniste l-a găsit la Galaţi, unde avea un atelier de sculpură ornamentală celebru în toată Europa. Captiv în comunism, maestrul a trebuie să se mulţumească să fie un simplu cioplitor de monumente funerare şi, ocazional, consultant al arheologilor de la Galaţi.

Artefactul, parţial distrus

Partea din dreapta a tăbliţei este deteriorată aproape complet, iar experţii au concluzionat că deteriorarea colţului din partea de jos este foarte veche (probabil din secolele III-IV d.Hr) .

În schimb, colţul de sus a fost spart, după câte afirmă Ion T. Dragomir, în timpul descoperirii, mai ales că tăbliţa nu a fost scoasă la lumină de specialişti, ci de muncitorii care amenajau un depozit de materiale destinate construirii combinatului siderurgic.

Săpături în situl unde a fost descoperită, în 1963, tăbliţa FOTO Muzeul de Istorie Galaţi

Din păcate, împrejurările descoperirii au făcut ca obiectul să fie ciuntit, atât altarul, arborele, şarpele, cât şi piciorul drept al călăreţului fiind parţial rupte, fărâmiţate, făcând imposibilă descifrarea unor detalii importante.

„În primul plan al plăcuţei se află figura impunătoare a Cavalerului Trac, călare. Are chipul tânăr, bustul uşor întors, priveşte spre dreapta. Capul este văzut din faţă, încadrat de păr buclat. Are faţa conturată, cu detalii expresive. E îmbrăcat cu tunică scurtă, cu pliuri verticale, încinsă la mijloc, având mânecile până la cot, şi hlamidă, prinsă în faţă, la gât, ce flutură în spate ca un evantai cu patru falduri. Cu mâna stîngă ridicată la înălţimea umărului, ţine dârlogii frâului, iar cu dreapta adusă în regiunea abdomenului ţine un vas, probabil o pateră (N.R.: un vas ca o farfurie, folosit pentru libaţie, adică pentru aducerea unei ofrande de vin) ”, descrie Ion T. Dragomir artefactul.

Arheologii au remarcat excelenta calitate a detaliilor legate de călăreţ şi de cal, dar au atras atenţia asupra faptului că partea dreaptă a sculpturii conţine evidente trimiteri biblice (către Vechiul Testament de origine mozaică).

„Pe latura dreaptă a sculpturii se află dăltuit schematic arborele cu frunze şi fructe şi şarpele de proporţii mari încolăcit. Frunzele şi fructele, cât şi şarpele, nu mai sunt însă realizate cu aceeaşi atenţie cu care au fost lucraţi Cavalerul şi calul. În colţul din dreapta jos este înfăţişat un mic altar paralelipipedic faţetat, cu dublu coronament, pe care arde făclia sacră”, scrie profesorul Dragomir în lucrarea citată.

Detaliile care stârnesc curiozitatea

Destul de ciudat, spun arheologii, spun că din câmpul sculptural al tăbliţei descoperite la Barboşi lipsesc  o parte dintre elementele caracteristice ale cultului Cavalerului Trac, respectiv lancea, câinele şi mistreţul, lucru care i-a făcut pe specialişti să ia în calcul şi ipoteza că asistau deja „la o creştinizare” a zeităţii, după mai bine de un mileniu de existenţă războinică, bine delimitată.

Pe baza trăsăturilor esenţiale existente în cadrul acestui altorelief, precum şi a literaturii de specialitate (mai ales C. Scorpan, „Cavalerui trac”, 1967, paginile 13-84), s-a concluzionat că artefactul era în mod cert dedicat Cavalerului Erou Trac, dar un erou paşnic, dezarmat, în ipostază de zeu pâmântean.

„Sub aspect religios, cultul Cavalerului Trac exprima credinţa în victoria binelui, a adevărului şi dreptăţii împotriva răului, concepţie dogmatic-religioasă care, de fap, îşi găseşte izvorul sau obârşia în sincretismul religiilor antice, din Asia, Orientul mijlociu şi apropiat, Africa de Nord, Egipt. Se ştie că antiteza dintre bine şi rău, ca şi concept teologic, are un caracter multimilenar, fiind adoptată ulterior şi de către creştinism aproape în aceeaşi formă”, mai notează profesorul Dragomir.

Interesant este că, vreme de aproape un mileniu, Cavalerul Trac nu a fost reprezentat în formă materială, fiind o zeitate abstractă, omniprezentă. Cultul acestei divinităţi s-a concretizat în forme plastice începând abia din epoca elenistică, sub puternica influenţă a acesteia

„Cele mai vechi reprezentări figurative ale divinităţii apar în secolul IV îHr., destul de rar întâlnite, mai ales în jurul oraşelor greceşti de pe ţărmul egeean şi pontic. În vremurile îndepărtate, triburile tracice vechi nu l-au reprezentat iconografic pe Cavalerul Trac, ci aceştia îl adorau numai in mod imaterial, pornind, bineinţeles, de la ideea omniprezentei sale, aşa cum de altfel era adorat şi marele zeu dacic Zamolxis”, scrie profesorul Ion T. Dragomir, în lucrarea „Cavalerul trac de la Tirighina-Bărboşi”.

Arheologii nu exclud nici varianta ca această divinitate să aibă legături măcar din punct de vedere figurativ, dacă nu şi de fond, cu o altă categorie de zeităţi, cunoscută în literatura arheologiei clasice sub denumirea de „Cavaleri dunăreni (danubieni; Cabiri)” - ca un fel de dedublare a Cavalerului Trac - întâlniţi în provinciile balcanice şi în Dacia, care ar putea să fie de origină geto-dacică sau moesică.

Zel păgân versus Sfântul Gheorghe

Un observator atent al istoriei şi teologiei nu poate să nu observe că între cultul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (unul dintre cei mai importanţi sfinţi creştine) şi cel al Cavalerului Trac există importante legături, nu puţini fiind specialiştii care cred că există un soi de continuitate între cei doi.

Sfântul Gheorghe era născut în Capadadocia  (partea centrală a Turciei de azi), dar la origine era trac (teritoriu aflat la sud de Dunăre, acoperind estul actual al Bulgariei şi până la Bosfor). Intrat în armata romană, la trupele călare, se remarcă prin nemaipomenita lui vitejie în luptă, ajungând comandant de oşti şi fiind considerat, spre sfârşitul secolului al II-lea dHr, un mare erou.

În anul 303, însă, pe fondul prigoanei creştinilor de către împăratul Diocleţian, Sfântul îşi recunoaşte apartenenţa la creştinism şi, pentru că refuză să se dezică, este condamnat la moarte. Este decapitat pe 23 aprilie 304, dată care figurează în calendarele creştine ca zi a prăznuirii lui.

Reprezentarea iconografică a Sfântului Gheorghe, călare pe cal, înarmat, învingând răul, seamănă izbitor cu reprezentarea standard a Cavalerului Trac. Mai mult decât atât, inclusiv elemente dintre cele ce figurează pe tăbliţa descoperită la Barboşi (mai ales pomul cunoaşterii şi şarpele ispitei) ajung să apară, în diverse forme, în icoanele Sfântului Gheorghe, întărind concluzia că asistăm la un transfer de identitate la nivel artistic.

Vă mai recomandăm şi:

Masacrul de la Galaţi. De ce a ordonat Ion Antonescu „foc în plin” împotriva răsculaţilor în martie 1907. Nu se ştie nici acum câţi oameni au murit

Cum a fost hăituită de Securitate prima femeie paraşutist din România. A murit în împrejurări încă neelucidate

Ororile colectivizării. Revolta din satul liderului bolşevic Gheorghe Apostol: „Ne-au luat pământul, s-au îmbătat ca porcii şi se bulgăreau cu brânză!” 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: