Conducea aproape în comă alcoolică un moped neînmatriculat şi fără permis de conducere

Conducea aproape în comă
alcoolică un moped neînmatriculat şi fără permis de conducere

Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 38 de ani este cercetat pentru pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 22 iulie, poliţiştii din cadrul secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti au oprit pe D.J. 251J, pe raza comunei Drăguşeni, un moped, condus de un bărbat de 38 ani, din localitate.

”Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii au constatat că mopedul nu este înmatriculat, iar bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, fiind condus la sediul Poliţiei şi testat alcoolscopic, acesta a prezentat o concentraţie alcoolică de 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: