Condamnaţi şi urmăriţi naţional, trimişi după gratii de poliţişti. Printre aceştia se numără şi un adolescent de 14 ani
0Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi au identificat cinci persoane care se sustrăgeau de la executarea pedepselor la care fuseseră condamnate sau fusese date în urmărire naţională.
Pe 21 februarie, poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi au depistat un bărbat, de 34 de ani, şi un adolescent, de 14 ani, ambii din municipiul Galaţi, condamnaţi pentru complicitate la furt calificat, respectiv, tâlhărie calificată.
”Bărbatul condamnat de Tribunalul Constanţa la o pedeapsă de 2 ani închisoare, a fost condus şi încarcerat în Penitenciarul Galaţi, iar minorul, condamnat de Judecătoria Galaţi la internarea într-un centru educativ pe o perioadă de 8 luni, a fost condus şi internat în Centrul Educativ Târgu Ocna”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
În aceeaşi zi, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Tecuci au depistat un bărbat, de 25 de ani, din municipiul Tecuci, pe numele căruia Judecătoria Tecuci emisese, în data de 18.02.2020, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pe o perioadă de un an, pentru de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis. Acesta a fost condus la Penitenciarul Galaţi, în vederea executării pedepsei.
Un alt bărbat, de 28 de ani, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, a fost identificat de poliţiştii Secţiei 5 Rurală Rădeşti, la data de 21 februarie. Prin sentinţa din data de 25.10.2019, Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe acesta la 4 ani şi 9 luni închisoare, pentru tentativă la omor, emiţând, totodată, în data de 12.02.2020, un mandat de arestare pe numele său. Şi în acest caz, bărbatul a fost condus la Penitenciarul Galaţi, în vederea încarcerării.
Tot pe 21 februarie, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au depistat, pe raza municipiului Galaţi, un tânăr, de 18 ani, urmărit naţional, pe numele căruia Judecătoria Galaţi emisese, în data de 31.01.2020, un mandat de arestare preventivă, pe o durată de 30 de zile, fiind bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. Tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Galaţi.