Concept artistic inedit realizat de scriitorul Vasile Ghica împreună cu fotograful francez Bruno Toffano

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Ghica FOTO Arhiva Adevărul
Vasile Ghica FOTO Arhiva Adevărul

Cei doi au publicat recent un volum bilingv (română şi franceză) în care aforismele românului sunt conectate la fotografiile francezului. „Photaforismes” se bucură deja de aprecierea unanimă a criticilor.

Scriitorul tecucean Vasile Ghica  a publicat recent un nou volum de aforisme (a 15-a carte a sa, dintre care marea majoritate sunt dedicate aforismului), prilej cu care a adus în faţa publicului un experiment literar foarte interesant, care a fost bine primit şi de critici.

Volumul „Photaforismes” este o ediţie bilingvă (româno-franceză) de aforisme, însă conţine şi fotografii ale cunoscutului artist francez Bruno Toffano. Alăturarea nu este întâmplătoare, căci fiecare fotografie este legată precis de un aforism al profesorului Ghica.

„Nu este prima dată când aforismele lui Vasile Ghica apar într-o ediţie bilingvă, dar acest volum este, cu siguranţă, cel mai importantă, dacă avem în vedere că a concurat la realizarea lui unul dintre cei mai pasionaţi artişti fotografi francezi, Bruno Toffano,  care a complinit panseurile scriitorului nostru cu imaginile cele mai oportune, astfel încât textul şi imaginea alcătuiesc un tot unitare, iar aforismele lui Vasile Ghica împreună cu imaginile artistului francez devin Photaphorismes  (foto-aforisme) şi omologhează, deopotrivă, clasica Galaxie Gutenberg cu mai noua şi ademenitoarea Galaxie McLuhan, centrată cu precădere pe imagine şi pe supralicitarea privirii”, spune despre volum profesorul şi criticul Ionel Necula.

„Lumea s-a primenit, s-a înnoit şi odată cu această schimbare s-a  modificat şi gustul public. Textul scris, vehiculul milenar al formării intelectuale - a fost detronat din condiţia sa regală şi-a cedat locul imaginii. În locul textului scris (cartea, presa culturală) lumea preferă astăzi televiziunea, tableta, noile tipuri de smartphone şi încă nu se pot anticipa toate consecinţele derivate. Toată cultura omenirii s-a format în universităţi, în chiliile mănăstireşti, în biblioteci, în sălile de lectură, nicidecum prin  butonarea telecomenzilor sau a telefoanelor mobile şi încă nu ştiu dacă lumea va ieşi în câştig sau în pierdere din această nouă turnură, din această dislocuire a Galaxiilor între ele. Ne vom lămuri mai târziu, de nu va fi cumva prea târziu”, mai scrie profesorul Necula despre ineditul demers artistic româno-francez.

Cartea (apărută la Editura „BoNo”) este structurată în 15 diviziuni tematice (cunoaştere, natură, educaţie, ideal, artă, glorie, fericire, iubire, artă, destin, iluzie, istorie, timpul prostia, moarte şi umor) fiecare capitol fiind ilustrat de grupajul  necesar de panseuri şi de fotografii alb-negru care să optimizeze înţelegerea sensului adânc al gândului aforistic.

„Sigur, toate aceste reflecţii dubitative rămân fără obiect, dacă ne referim punctual la recenta ediţie, unde nu este vorba de o concurenţă a tendinţelor între ele, ci de o conlucrare şi cred că îngrijitorul acestei ediţii, Petru Dumitriu, a găsit formula ideală de punere în circulaţie publică a reflecţiilor lui Vasile Ghica. Chiar subliniază apăsat acest aspect în patetica sa prefaţă: Cei doi autori, artistul fotograf Bruno Toffano şi scriitorul de aforisme Vasile Ghica par a se revendica din acelaşi impuls. Ei continuă creaţia, folosind cele două materii promordiale şi propunând în cartea de faţă o simbioză fertilă între arta luminii – fotografia şi arta Cuvântului – literatura”, spune profesorul Necula. 

„Are dreptate. Ambele pretexte – Lumina şi Cuvântul -  sunt considerate primordiale  în Geneza biblică. Dacă Lumina n-ar fi precedat actul Facerii, n-ar fi existat ziua şi noaptea şi toată cronologia Facerii biblice rămânea suspendată, iar Cuvântul, fundamental în Evanghelia lui Ioan, are funcţii ziditoare. Riscând o banalitate am putea spune că menirea aforismului este să descărneze gândul de tot ce este inutil şi amorf pentru a releva esenţialul, dar ceea ce este interesant în această alcătuire livrescă este tocmai felul în care fotograful reuşeşte să surprindă acest esenţial şi să realizeze acea combinaţie simbiotică despre care vorbea şi prefaţatorul ediţiei”, mai adaugă Ionel Necula despre volum..

Profesorul Vasile Ghica, autorul părţii aforistice din volumul amintit, este însă mult mai prozaic atunci când vine vorba despre noua lui carte. „Este o încercare de a lega cuvântul scris de sugestia oferită de imagine. Nu este neapărat ceva nou în artă, dar este un experiment în zona aforisticii, mai ales că vorbim de o colaborare interdisciplinară între un român şi un francez”, ne-a spus profesorul Vasile Ghica.

Scritorul tecucean este cunoscut şi pentru faptul că unele dintre aforismele lui au devenit în ultimii ani subiecte la examentul de Bacalaureat, candidaţii fiind incitaţi să le caute sensul.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite