Conacul lui Take Anastasiu de la Griviţa, monument istoric în ruină schimonosit cu termopane

Conacul a fost recondiţionat complet aiurea prin 2009. Foto: Marius Mitrof

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi va merge în control pentru a vedea ce se întâmplă cu acest conac şi de ce primăria din localitatea Griviţa, cea care se presupune că ar fi proprietarul imobilului, refuză să aloce bani pentru reabilitarea lui.

Conacul construit de Take Anastasiu în localitatea gălăţeană Griviţa, altădată o bijuterie arhitectonică, acum tinde spre a deveni o ruină. Însă, în loc să o repare, Primăria Griviţa, în proprietatea căreia ar fi conacul, a înlocuit tâmplăria originală de lemn cu termopane. „Desprinderi de tencuială, tasare a terenului, lipsa ferestrelor şi a uşilor la câteva încăperi ale anexelor, intervenţii făcute după bunul plac (înlocuirea tâmplăriei cu PVC alb la partea de conac ce servea drept cămin cultural), toate îţi conferă o imagine deprimantă, dezolantă”, spune cu tristeţe Marius Mitrof, consilier cultural, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi. 

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, după seria de corespondenţă purtată cu Primăria Griviţa referitoare la starea în care se află monumentul istoric, neprimind nici un răspuns, anul acesta (2015) va întreprinde un control, unde  va constata modul în care Primăria Griviţa, în calitate de proprietar al monumentului istoric Conacul lui Tache Anastasiu de la Călmăţui, şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege.

Dimitrie P. Anastasiu, cunoscut ca Take Anastasiu, a cumpărat moşia de la Călmăţui în jurul anilor 1880. Din datele deţinute de experţii culturali şi istoricii gălăţeni, nu se ştie dacă pe această moşie exista acest conac sau a fost construit de Take Anastasiu ulterior. „Stilul eclectic, în care regăsim unele elemente clasicizante ale Greciei Antice, ca semn al obârşiei comanditarului, îmbinat cu elementele vernaculare, conduc la ideea că edificarea conacului ar fi avut loc în ultimele două decenii ale secolului al 19-lea”, spune consilierul cultural Marius Mitrof, de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi.

Cu toate că a  fost un bun organizator, priceput în afaceri,  cu inteligenţă rară, calităţi care au contribuit din plin la averea sa, ori  în propulsarea în lumea politică, caracterul său egocentrist şi lipsa de respect faţă de urmaşii săi au atras antipatia semenilor lui.  În testamentul său, întocmit în 1897, cu trei ani înainte de a trece la cele veşnice, pomeneşte de neamul Conăcheştilor de la Ţigăneşti, ca şi când ele ar fi fost rudele sale.

„Ştiindu-i firea şi imaginea pe care şi-a creat-o în popor, dar şi în pătura înaltă a societăţii, soţia lui, Elena Anastasiu şi prietenul său D. A. Sturdza, reuşesc să îl convingă, nu fără lupte mari, să doneze parte din averea lui Academiei Române, astfel încât, prin filantropia sa, să mai atenueze ceva din renumele negativ pe care îl avea”, mai spune Marius Mitrof.

Aşa că, moşia de la Călmăţui, ca de altfel şi cea de la Ţigăneşti, ajunge la Academia Română, cu singura condiţie ca în conacul aferent să fie amenajată o şcoală. În anul 1900 s-a stins din viaţă, lăsând în urma sa aceeaşi ură nestăvilită a ţăranilor oprimaţi. Academia Română va intra în posesia proprietăţilor lăsate în testamentul lui Take Anastasiu în anul 1910, după ce acest testament a fost atacat de fratele lui Take, o persoană la fel de controversată. Academia Română a împărţit moşia sătenilor, păstrându-şi pentru sine câteva suprafeţe de teren cu vii şi păduri, precum şi conacele pe care le vor transforma în şcoli, răspunzând astfel condiţiei testamentare. În memoria lui Take Anastasiu, Academia i-a consacrat o cruce înaltă, din marmură neagră, aşezată pe cavoul unde „paşa cu trei tuiuri” (n.r. - aşa i se mai spunea lui Take Anastasiu) îşi doarme somnul de veci alături de soţia sa, mormânt aflat în cimitirul satului Călmăţui, lângă biserica ctitorită de unchiul său, din imediata vecinătate a conacului.

Conacul de la Călmăţui construit pe moşia pe care o deţinea, în apropierea râului Călmăţui, se încadrează în stilul construcţiilor cu arhitectură vernaculară, folosind desigur materiale de construcţie moderne: marmura, stucul etc.

„Încă de la intrare te întâmpină stâlpii masivi, din zidărie, ai porţii care, cu terminaţiile în formă de piramidă (desfiinţate în ultimii ani), îţi creea senzaţia unor turnuri.

Boierul îşi construise în curte un bazin de apă, din piatră, de formă circulară în care te puteai răcori în verile toride, coborând câteva trepte şi ele din piatră”, ne povesteşte Marius Mitrof.

Clădirea conacului însă, cu prispă şi coloane cu fus cilindric neted, sprijinite pe postamente paralelipipedice, coloane cu capiteluri ordinului doric, privită din depărtare te trimite cu gândul la insulele greceşti, de acolo de unde se trăgea şi proprietarul. Din loc în loc, pe coloane erau amplasaţi suporţii din fier forjat unde erau aşezate elementele de iluminat ale veacului.