Compartimentul Restituiri Permise şi Certificate de Înmatriculare Galaţi rămâne deschis şi pe 24 şi 31 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Gălăţenii îşi pot ridica permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare şi în aceste zile, în intervalul orar 08,00 – 12,00, chiar dacă Guvernul a stabilit ca 24 şi 31 decembrie să fie zile libere.

Hotărârea de Guvern numărul 983/2018 a statuat ca zilele de 24 şi 31 decembrie să fie zile libere în sistemul bugetar. Compartimentul Restituiri Permise şi Certificate de Înmatriculare din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Galaţi va funcţiona totuşi şi în aceste zile.

”Având în vedere necesitatea asigurării continuităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, Compartimentul Restituiri Permise şi Certificate de Înmatriculare din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere va funcţiona şi în aceste zile, în intervalul orar 08.00 – 12.00, în vederea remiterii documentelor reţinute ca urmare a săvârşirii abaterilor de la normele rutiere pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale complementare, ori măsuri tehnico-administrative şi, implicit, validarea dreptului de circulaţie”, a declarat comisarul şef Gabriala Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite