Combinatul siderurgic de la Galaţi a început să livreze tabla groasă pentru construirea podului peste Dunăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa va arăta podul peste Dunăre de la Brăila FOTO Proiect
Aşa va arăta podul peste Dunăre de la Brăila FOTO Proiect

Din tabla produsă la Liberty Galaţi se va realiza tablierul podului peste Dunăre de la Brăila. De confecţionarea segmentelor metalice ale podului se ocupă Şantierul Naval Vard Brăila. Practic, este o operaţiune economică „made in Romania”.

Combinatul siderurgic LIBERTY Galaţi a anunţat, joi, 27 februarie 2020, că a început livrările de oţel pentru podul de la Brăila, cel mai important proiect de infrastructură derulat în prezent în România.

Combinatul Siderurgic livrează pentru Fincantieri Infrastructure tablă groasă care este, mai apoi, folosită la confecţionarea segmentelor tablierului podului, operaţiune ce se desfăşoară la Şantierul Naval Vard din Brăila. 

În esenţă, întregul lanţ de producţie susţine în acest moment circa 4.000 de locuri de muncă în judeţele Galaţi şi Brăila, fiind pentru prima dată în ultimii 30 de ani când un proiect de infrastructură contribuie atât de mult la piaţa muncii din zonă.

„Acest pod va dăinui mulţi, mulţi ani iar priceperea şi pasiunea colegilor mei vor adăuga trăinicie şi valoare acestui proiect benefic pentru întreaga ţară. Suntem mândri să fim furnizori dar şi foarte hotărâţi să livrăm clientului nostru soluţiile tehnice, logistice şi comerciale aşteptate”, a comentat Bogdan Grecu, directorul general al LIBERTY Galaţi.

„Podul are o mare importanţă pentru noi şi pentru comunitate. Am arătat deschidere şi flexibilitate faţă de cerinţele specifice ale clientului nostru. Totodată, am reuşit ca pentru primele volume să reducem timpii de laminare de la 6-8 la 2-4 săptămâni, în urma prioritizării proiectului pe întregul circuit de producţie”, a declarat, la rândul său, Cristina Şerbănoiu, şeful echipei Servicii Clienţi a LIBERTY Galaţi.

Podul peste Dunăre din judeţul Brăila va avea o lungime de 1.974 de metri şi va fi construit de asocierea dintre companiile Astaldi şi IHI Infrastructure Systems. Valoarea proiectului este estimată la circa 500 de milione de euro.

Tabla groasă produsă la Galaţi a fost folosită şi la construcţia Podului Osman Gazi, inaugurat în 2016, ce traversează Golful Izmit. La mai mult de 2.620 de metri lungime, este considerat al şaselea din lume ca anvergură între stâlpii de susţinere. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite