Cod galben de ploi torenţiale şi furtuni. Vremea se răceşte brusc, iar la munte este posibil să ningă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Institutul Naţional de Meteorologie a emis două avertizări de vreme rea. Una intră în vigoare luni la ora 14,00 şi vizează jumătatea de est a României. A doua intră în vigoare de la ora 23,00 a zilei de luni şi vizează partea centrală a ţării.

Meteorologii au emis, luni, două avertizări cod galben de instabilitate atmosferică, anunţând fenomene extreme în mai mult de jumătate dintre judeţele ţării. Luni, până la ora 23.00, vor fi afectate judeţe din Muntenia, Moldova, Transilvania şi Dobrogea, iar până marţi seară, fenomenele meteorologice se vor produce în Transilvania, Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei şi jumătatea de nord a Munteniei, dar şi în zonele montane.

Potrivit meteorologilor, luni, între orele 14.00 – 23.00, în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, Dobrogea şi la munte, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale.

„Îndeosebi în intervale scurte de timp se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi 25...35 l/mp.  Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, ulterior, de luni de la ora 23.00, până marţi la aceeaşi oră, în Transilvania, Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei şi jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 50...60 l/mp.

„Aversele vor mai fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat de grindină. În zonele montane, iar trecător şi în Transilvania şi Subcarpaţii Moldovei, precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. La altitudini de peste 1.500m vântul va avea intensificări de peste 70...80 km/h spulberând zăpada”, au mai transmis meteorologii.

Aceştia au precizat că, mai ales pe parcursul zilei de marţi, (7 mai),  local vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu rafale cuprinse în general între 55 şi 65 km/h.

Vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată în toată ţara.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite