Cine sunt canibalii moderni care au îngrozit România. Poveştile criminalilor sadici Râmaru, Elefteriadis şi Ursachi

Cine sunt canibalii moderni care au îngrozit România. Poveştile criminalilor sadici Râmaru, Elefteriadis şi Ursachi

FOTO Arhiva Adevărul

În ultimele cinci decenii, mai multe cazuri de canibalism au îngrozit românii. Dincolo, însă, de latura sadică a unor indivizi, surprind momentele de restrişte în care compatrioţii noştri au ajuns să se mănânce între ei, la propriu, în cumplitele vremuri de la jumătatea secolului al XX-lea.

Potrivit cărţilor de istorie, canibalii au dispărut (dacă or fi existat vreodată) de pe teritoriul ţării noastre încă de acum câteva milenii. Realitatea bate însă analiza istorică, aşa cum şi viaţa deseori bate filmul. Dosarele penale şi documentele secrete declasificate în ultimii ani scot la iveală faptul că, de fapt, canibalismul nu a dispărut niciodată.

Îngrozitorul obicei doar s-a ascuns în latura tenebroasă a minţii oamenilor, de unde, când şi când, iese la iveală stârnind o adevărată isterie. În articolul de faţă vă vom prezenta câteva mărturii ale unor acte de canibalism întâmplate în epoca modernă, mai exact în ultimele decenii.

Profesorul care şi-a mâncat o colegă de serviciu

Anesti Elefteriadis, un inginer din Galaţi care preda ca profesor suplinitor la Şcoala Generală nr. 2 (actualmente „Constantin Ghe. Marinescu) din oraş a reuşit „performanţa” unică de a da un sens propriu expresiei „mîncătorie între colegi”.

La începutul anului 1992, Elefteriadis (pe atunci în vârstă de 26 de ani) a reuşit să-şi ucidă o tânără colegă, pe care a tranşat-o ca pe un animal şi din care a mâncat o parte, până să fie prins, la circa două săptămâni de la comiterea crimei.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, Anesti Elefteriadis a recunoscut cu seninătate fapta, invocând că a avut un moment de nebunie, în care o voce l-a somat să o ucidă pe tânăra profesoară (pe care o invitase la el acasă, la o cafea) şi să-i mănânce sânii.

Amănuntele crimei sunt realmente şocante, căci victima a fost omorâtă prin strangulare, apoi a fost ciopârţită. După aceea, criminalul a îndesat o parte din cadavru în frigider, iar restul, pentru care nu mai avea loc, l-a făcut pachete şi l-a plasat în mai multe containere de gunoi din oraş. De altfel, aşa a şi fost descoperită crima.

Elefteriadis a fost condamnat la închisoare pe viaţă la scurt timp după ce a fost prins, misiunea judecătorilor fiind mult uşurată de faptul că ucigaşul a recunoscut totul, inclusiv că a mâncat o parte din victimă. El este considerat singurul român care, în ultimul secol, şi-a recunoscut făţiş preferinţele canibale.

Anesti Elefteriadis a fost încarcerat mai bine de un sfert de secol în penitenciarul Rahova, loc unde a căpătat alură de luptător de K1. „Am luat peste 20 de kilograme în aceşti ani de cand sunt în puşcărie. Şi m-am gândit că e bine să mă antrenez, să-mi transform grăsimea în muşchi”, a mărturisit el, calm, în faţa ziariştilor veniţi să asiste, acum câţiva ani, la un concurs demonstrativ de skandenberg organizat de campionul naţional la acest sport.

În urmă cu şapte ani, într-o vreme în care instanţele i-au refuzat sistematic cererile de eliberare condiţionată , Elefteriadis a reuşit o performanţă rară. El a învins România într-un proces intentat la CEDO, obţinând, în 2011, despăgubiri de 4.000 de euro, după ce judecătorii au concluzionat că s-a îmbolnăvit de fibroză pulmonară deoarece a fost obligat să împartă celula, ani de zile, cu deţinuţi fumători.

În favoarea lui Elefteriadis au stat zecile de cereri prin care solicita, în perioada 1992-1999, să fie mutat într-o celulă de nefumători. Între timp, ajuns la 52 de ani, el a fost eliberat condiţionat din închisoare şi-şi trăieşte viaţa undeva în judeţul Constanţa.

Şi-a devorat trei prieteni, apoi s-a spânzurat

Un caz cel puţin la fel de macabru precum cel al lui Anesti Elefteriadis a fost descoperit în primăvara lui 2015 în comuna ieşeană Victoria. În luna mai, o sinucidere ce părea urmarea unei îndelungi depresii cauzate de excesul de alcool avea să ducă la o descoperire şocantă. De fapt, sinucigaşul Gheorghe Ursache (43 ani) era un criminal în serie cu apucături de canibal.

În timpul pregătirilor pentru înmormântarea lui Ursache, în curte a fost descoperit (dat în vileag de mirosul pătrunzător de descompunere) cadavrul unui alt bărbat,  Viorel Manolache (55 ani), care locuia în vecinătate şi fusese dat dispărut de circa două luni.

Faptul că victimei îi lipseau un picior şi o mână a trezit suspiciuni anchetatorilor, iar răspunsurile nu au încetat să apară. Vecinii lui Ursache avea să povestească faptul că sinucigaşul făcea foarte des friptură în ultima vreme, deşi nu avea niciun fel de venit, trăind din mila sătenilor. Practic s-a ajuns la concluzia că victima fusese ucisă şi devorată de Ursache, care a decis apoi să îngroape cadavrul, care intrase în putrefacţie după ce vremea a început să se încălzească.

Teribil este că tot pe seama lui Ursache sunt puse dispariţiile altor doi prieteni de pahar ai acestuia. Este vorba despre  Mihai Rusu (50 ani) şi Neculai Dăscăliţă (67 ani), primul dispărut fără urmă în iulie 2014, iar al doilea în decembrie 2014. Deşi nu a fost găsite probe, se bănuieşte că ambii au fost omorâţi şi mâncaţi de Ursache.

„Eu nu cred că se mai întoarce viu, sigur este mort acum, poate îngropat prin casa aceea sau tăiat în bucăţi şi mâncat. Noi nu vrem decât să fie găsit şi să-l putem înmormânta cum se cuvine”, a declarat Elena Mihăilă, nepoata uneia dintre persoanele dispărute.

Râmaru şi apucăturile lui de canibal

Apucături de canibal au fost descoperite şi în ceea ce-l priveşte pe cel mai cunoscut criminal în serie din România: Ion Râmaru. Executat prin împuşcare în puşcăria Jilava, în octombrie 1971, pentru cel puţin 14 crime oribile, Râmaru are un profil ce-l aseamănă izbitor cu celebrul Jack Spintecătorul.

Conform rapoartelor întocmite de Miliţie, în intervalul 1970-1971, el a atacat, în noapte, mai multe femei pe străzile Bucureştiului. Pe unele le-a violat, pe altele le-a şi ucis, iar din majoritatea a muşcat din trupul victimelor bucăţi de carne, pe care le-a mâncat. Operaţiunile declanşate pentru prinderea ucigaşului a avut numele de cod „Vulturul”.

A fost cea mai mare desfăşurare de forţe pusă vreodată în mişcare pentru capturarea unui singur infractor, în România socialistă. Pentru prinderea periculosului ucigaş, în fiecare noapte au fost mobilizaţi, săptămâni şi luni la rând, peste 6.000 de oameni, dintre care 2.000 erau miliţieni, iar restul profesori şi elevi de la Şcoala de Miliţie Băneasa, rezervişti, membrii ai Gărzilor Patriotice, toţi trimişi voluntar pe teren.

Ion Râmaru. FOTO Dosarul cauzei

În ciuda mobilizării de forţe, prinderea lui a fost rezultatul hazardului. La locul ultimei lui crime, din noaptea de 4/5 mai 1771 i-a scăpat o scutire medicală. Aşa s-a aflat că era vorba despre un student la Medicină Veterinară în vârstă de 25 de ani, din Bucureşti. În esenţă, o brută, care intrase la facultate în mod inexplicabil, căci era semi-analfabet.

A urmat o ancheta strânsă în urma căreia tânărul  şi-a recunoscut crimele comise. Mai mult decât atât, firele de păr descoperite în mâna unei victime i-au confirmat identitatea.

Din expertizele psihiatrice la care a fost supus Râmaru a rezultat că „Nu s-a evidenţiat prezenţa unei maladii cu caracter psihic de natură a-i afecta discernământul”. Specialiştii care l-au consultat au menţionat însă că tabloul său comportamental trecea mult dincolo de tiparele normalităţii, cu aspecte greu de înţeles.

„Muşca victimele de zonele erogene: sâni, vagin, pubis, rupând bucăţi de carne care n-au mai fost găsite, constatându-se lipsa de ţesut biologic. Avea predilecţia de a continua actul sexual la modul necrofil, după încetarea spasmelor agonice ale victimelor”, se consemnează în raportul psihiatric din dosarul Râmaru.

Canibalii vremurilor de restrişte

O perioadă istorică încă insuficient explorată este cel al canibalismului din vremea celor două războaie mondiale şi a cumplitei secete din 1947. Dacă despre canibalismul din timpul Primului Război Mondial am scris pe larg în articolul „Marea foamete din 1917. Cum au ajuns românii să ucidă pentru hrană şi cât de adevărată este ipoteza canibalismului”, în cea ce priveşte perioada 1946-1948 încă mai sunt multe lucruri de lămurit.

Un punct de plecare poate fi, fără îndoială, situaţia din Basarabia, acolo unde autorităţile bolşevice, a căror birocraţie era proverbială, au întocmit mai multe rapoarte secrete realmente tulburătoare.

Unul dintre acestea (prezentat de publicaţia Historia) este din 12 februarie 1947 şi este semnat de procurorii Colesnic (procurorul general al RSS Moldoveneşti)  şi Drugobiţki (procurorul adjunct al RSSM pentru dosare speciale) . Documentul, intitulat „Raport special despre situaţia grea a populaţiei din RSS Moldovenească”, este adresat lui Konstantin Pavlovici Gorsenin, procurorul general al URSS la acea vreme.

„Din cauza secetei şi a neroadei, în republică s-au creat condiţiiextrem de dificile privind situaţia alimentară, care au adus complicaţii populaţiei, îndeosebi de la sate, în consecinţă - îmbolnăviri de distrofie în masă, creşterea mortalităţii şi a cazurilor de canibalism. Din informaţia netotalizată, până la 5 februarie 1947 în republică s-au înregistrat 213 mii bolnavi de distrofie, dintre care copii de până la 4 ani – 39 mii, de la 4 la 14 ani – 33 mii oameni. Au fost instalate 14 mii de paturi în barăci temporare. În total au decedat 9 mii de oameni. Au fost depistate 34 cazuri de canibalism”, se consemnează în amintitul document.

La raport este anexat şi un „Certificat despre cazuri de canibalism în Republică”, datat 10 februarie 1947. Iată câteva fragmente din acesta:

„Judeţul Chişinău. La 23 decembrie, anul 1946, locuitorii satului Mileştii Mici, raionul Chişinău, Stici Eudochia Constantinovna, născută în 1910, moldoveancă, şi Popov Vera Ivanovna, născută în 1914, moldoveancă, în complicitate au tăiat şi întrebuinţat ca hrană pe fiica lui Stici, Maria Petrovna, în vârstă de 10 ani. Au avut intenţia de a o tăia pentru acest scop şi pe fiica lui Popov, iar apoi pe a doua fiică a lui Stici, dar ultima a fugit din casă”.

„Judeţul Cahul. La 20 ianuarie, în satul Besalma, raionul Congaz, la cimitir au fost reţinuţi găgăuzii băştinaşi Antonova Maria Vasilievna, Boico Anastasia Haralampievna şi Topal Parascovia, care dezgropau cadavre şi le tăiau în bucăţi în scopul de a fi întrebuinţate ca hrană”, se notează în raporul secret al procurorului RSSM, din februarie 1947.

„Judeţul Bender. La 25 ianuarie anul curent, în satul Dezgije, raionul Comrat, a murit de slăbiciune Topal Evdochia, în vârstă de 40 de ani, de etnie găgăuză, şi cei trei copii ai săi, cu vârsta cuprinsă între 2-10 ani. Cadavrele au stat în casă cinci zile. Vecina decedatei, Deli Ana, în vârstă de 42 de ani, a furat cadavrul fetiţei de 2 ani, l-a tăiat în bucăţi şi l-a întrebuinţat ca hrană”.

„Asemenea cazuri au fost înregistrate în toate judeţele republicii în afară de Soroca şi unul din raioanele din stânga Nistrului. Din informaţia acestui certificat rezultă că până la 10 februarie 1947, au avut loc 34 cazuri de canibalism”, mai specifică amintitul document.

Vă mai recomandăm şi:

Marea foamete din 1917. Cum au ajuns românii să ucidă pentru hrană şi cât de adevărată este ipoteza canibalismului

Ce gust are carnea de om. Mărturiile cutremurătoare ale canibalilor: „O aromă care nu se compară cu nimic altceva”

Amintirile înfiorătoare ale unui român despre canibalismul din lagăre: „Se muşca dintr-un şold sau dintr-o mână, trecând peste greaţă“
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările