Cinci blocuri din Galaţi vor fi reabilitate termic pe bani europeni. Lucrările costă peste 2,4 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările presupun în principal anveloparea blocurilor, termohidroizolarea teraselor, închiderea balcoanelor, izolarea planşeelor şi schimbarea corpurilor de iluminat pe casa scării. Finanţarea nerambursabilă este de 60%.

Consilierii locali de la Galaţi au aprobat, marţi, 14 ianuarie, două proiecte care vizează „creşterea performanţei energetice” pentru blocurile E7, E8, C21, C22, din strada Regiment 11 Siret, precum şi pentru blocul de locuinţe M, din strada Albatros.

Valoarea totală a lucrărilor depăşeşte 2,4 milioane de euro, din care la primele patru imobile se ridică la 1.832.154 euro, iar la cel de-al cincilea la 574.660 euro. Sumele includ TVA , iar finanţarea nerambursabilă este de 60%.

După cum a informat municpalitatea,  lucrările prespupun în principal anveloparea blocurilor, termohidroizolarea teraselor, închiderea balcoanelor, izolarea planşeelor şi schimbarea corpurilor de iluminat pe casa scării.

Proiectele sunt în stadiu de evaluare, fiind depuse în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

Primăria municipiului Galaţi mai are în evaluare proiecte pentru încă 13 blocuri în valoare de aproximativ 4 milioane de euro. Totodată, în implementare se află un proiect cu fonduri europene de aproximativ 420.000 de euro care vizează blocul D din Cartierul Micro 13B şi blocul PR3A din Cartierul Micro 21. În actualul exerciţiu financiar au fost anvelopate alte două blocuri, G1 şi G8, din cartierul Micro 18, valoarea proiectelor fiind de aproximativ 355.000 de euro.

În total valoarea proiectelor cu fonduri europene care vizează reabilitarea blocurilor este de peste 7 milioane de euro. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite