Cetăţeni refuzaţi de la donarea de sânge din cauza problemelor de sănătate. Ce au descoperit medicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Adevărul
Sursa Adevărul

Pandemia afectează donarea de sânge, iar numărul donatorilor de sânge a scăzut în ultimul an. În plus, medicii se confruntă cu o problemă mult mai gravă: tot mai mulţi donatori sunt descoperiţi cu probleme de sănătate şi sunt refuzaţi de la Centrul de Transfuzie.

Este criză de sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sangvină (CRTS) Galaţi. Din cauza pandemiei, aici vin din ce mai puţini donatori, iar această absenţă o resimt bolnavii a căror viaţă depinde de câteva picături de sânge. Numărul donatorilor s-a înjumătăţit, însă nevoia de sânge este în continuare mare.

Din sângele obţinut de la o singură persoană pot fi salvate trei vieţi - atrag atenţia medicii. Totuşi, în ultima perioadă, doar prin numeroase apeluri disperate, conducerea Centrului de Transfuzie a reuşit să atragă donatori. 

„Media zilnică de donatori este de 30-40 de persoane. Atunci când avem 50 suntem fericiţi. Noi derulăm protocoale de colaborare cu diverse instituţii, acest lucru ne ajută. Donarea se face în condiţii de siguranţă. Avem sprijinul multor instituţii, dar cetăţenii ar trebui să fie conştienţi şi să se îndrepte către noi, nu doar la apelurile noastre disperate. Mai multe cereri avem pentru grupa de sânge A pozitiv, dar avem nevoie de toate grupele”,  a precizat Camelia Stoichicescu, directoarea CRTS Galaţi.

Dacă altădată sala de aşteptare era plină cu oameni, acum numărul a scăzut dramatic. Acest lucru este  observat chiar şi de către donatorii fideli ai Centrului. „Donez sânge din 2010. Vin în mod regulat. Am văzut că a scăzut mult numărul donatorilor. Probabil din cauza pandemiei oamenilor le este frică. Îi sfătuiesc să vină să-şi ajute semenii în suferinţă”, spune o gălăţeancă.

Un semnal de alarmă şi, poate cel mai îngrijorător, este dat de faptul că unele persoane care vin să doneze nu au o stare de sănătate foarte bună. Asta din cauza sedentarismului şi alimentaţiei haotice din ultimul an de pandemie.

„Oamenii vin către noi, dar în ultima analizelor efectuate nu se califică în vederea donării. Vorbim de alimentaţie defectuoasă, metabolismul este modificat”, spune Camelia Stoichicescu.

„Lumea nu mai vine la medic: ori din frică, ori din lipsa resurselor”

„Din păcate, starea lor de sănătate nu permite donarea de sânge. Ei mănâncă dezordonat, foarte gras, le descoperim plasme lipemice, consumă alcool sau diferite substanţe toxice, astfel că testele de ficat sunt modificate. Am găsit foarte multe anemii, ca urmare a alimentaţiei necorespunzătoare, procese infecţioase care sunt destul de frecvente. Lumea nu se mai adresează personalului medical - ori din frică, ori lipsa resurselor. Trimitem acasă mulţi donatori. Noi avem în medie 9-10 donatori, zilnic, excluşi de la donare din motive medicale. Şi sedentarismul este un motiv. Persoanele nu mai fac mişcare, ei stau, mănâncă, se uită la televizor şi prin urmare şi starea lor de sănătate se înrăutăţeşte”, afirmă medicul Beatrice Cristian de la Centrul Regional de Transfuzie Sangvină.

Înainte de a dona sânge, medicii de la CRTS Galaţi recomandă să fiţi bine hidratat, să fiţi odihnit şi să evitaţi fumatul înainte de donare, dar şi după. Micul dejun poate fi bogat în lichide şi glucide. Înainte de recoltare poţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe. Înainte de donare, se evită mesele copioase, cu grăsimi şi băuturi alcoolice cu 24 de ore înainte. 

Donarea de sânge total constă în recoltarea unei cantităţi de 450 ml.

Condiţiile în care puteţi deveni donator de sânge: să aveţi o stare bună de sănătate fizică şi psihică;

vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 kilograme la fete şi peste 60 kilograme la băieţi; fără un istoric personal de boli cronice, infecto-contagioase sau psihice, fără intervenţii chirurgicale, tatuaje sau extracţii dentare recente. 

Vă recomandăm şi: 

Apel al Centrului de Transfuzii, după ce numărul donatorilor a scăzut drastic

Preoţii din Galaţi au donat 250 de litri de sânge în pandemie FOTO

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite