Cele mai ciudate cinci superstiţii culinare la români. Despre carnea căror animale se crede că vindecă anumite boli

Cele mai ciudate cinci superstiţii culinare la români. Despre carnea căror animale se crede că vindecă anumite boli

Au şi românii fanteziile lor culinare FOTO gecuza.blogspot.com

Meniul cu pretenţii medicinale este compus din cele mai bizare lucruri, care de obicei trezesc repulsie: inimă crudă de porumbel, zeamă de broască sau carne de barză ori de şopârlă.

Arta culinară a românilor este, îndeobşte, scutită de excese şi bizarerii. Dacă la alte popoare (mai ales la cele din Africa şi Asia) a consuma carne crudă sau insecte este ceva firesc, în zona Carpaţilor bucătăria este axată, când vine vorba de carne, în proporţie covârşitoare, pe animale domestice.

Totuşi, există la români, aproape neştiute (căci nu s-a făcut prea multă vâlvă până acum), şi câteva obiceiuri culinare cu totul aparte, chiar le-am putea spune bizare, care amintesc de şamanism şi de practicile voodoo. Înteresant este că, în majoritatea cazurilor, aceste reţete ciudate au pretenţii că vindecă anumite boli, de la cele banale, precum amigdalita, până la unele potenţial mortale, cum este tifosul.

Vă prezentăm în cele ce urmează cinci astfel de obiceiuri culinare ciudate, aşa cum se regăsesc ele în volumul  „Credinţe şi superstiţii ale poporului român”, publicat sub egida Academiei Române acum aproape un secol de către marele foclorist Artur Gorovei.

1. Inimi crude de porumbel contra durerilor de piept

Conform amintitei lucrări, în zona central-estică a Moldovei (satul Banca, judeţul Vaslui) exista credinţa că o persoană care are dureri în piept (junghi) se va vindeca rapid dacă va înghiţi câteva inimi crude de porumbel.

Acelaşi tratament era valabil, în aceeaşi regiune (dar şi mai la sud, în regiunea Bălăbăneşti-Bursucani, judeţul Galaţi), pentru a lecui „lipitura”. Mai precis, pentru a vindeca tulburările de somn şi de comportament ale copiilor care au suferit o traumă psihică majoră (spaimă).

2. Zeamă de broască ţestoasă pentru bolile de stomac

Potrivit lucrării citate mai înainte, în satul ieşean Bosia „zeama de broască ţestoasă este leac pentru boale de stomac”, probabil şi pentru că, se ştie, reptilele cu carapace sunt extrem de rare prin zonă.

Nu foarte departe, la Urecheni (judeţul Neamţ) se credea că bolile de piept se pot videca lesne mâncând carne de broască ţestoasă, ceea ce face să credem că moldovenii au fost foarte aproape să declare batracianul ca fiind un fel de leac universal.

3. Borş de barză, nu de varză

La Smulţii de Galaţi se credea, acum o sută de ani, că borşul (ciorba) de barză (că doar nu de varză) vindecă aproape tot, dar mai cu seamă le face fertile pe femeile care nu pot face copiii.

Superstiţia este comentată, cu umor, de profesorul de limba română  Aurel Mereuţă: „Sincer, mi se pare o contaminare dintr-o altă legendă, care spune că berzele aduc copiii pe lume. Ce şi-o fi zis oamenii? Dacă aduc copii, atunci sunt bune şi-n ciorbă, cu acelaşi scop”.

4. Extract de şopârlă pentru a combate gâlcile

Complet bizar (dar şi destul de scârbos) este leacul cules de Artur Gorovei în zona Tutova (la Perieni, Vaslui, mai exact) care spune că „untdelemnul în care s-a ţinut o şopârlă e bun pentru gâlci”. Deşi Gorovei nu explică modul de administrare al leacului, la alţi autori (cum ar Gh.F. Ciauşanu) se spune că uleiul cu „decoctul” de şopârlă este adăugat (câteva picături, evident) într-o mămăligă din care se ospătează pacientul.

Obiceiul este prezent şi în Oltenia (la Scăeşti, Dolj), însă într-o variantă mult mai elaborată, aproape ritualică: „Guşterului i se taie capul în luna lui martie, cu o monedă de argint, şi se întrebuinţează (N.R.: nu-i prea clar cum) la boalele de gât”.

5. Carnea uscată de cristei „uşurează trupul”

La Bogdăneşti (Suceava), exista superstiţia că oamenii care au fost cam lacomi cu mâncarea şi cu băutura la tinereţe „îşi pot uşura trupul” mâncând carne uscată de cristei. Pentru a nu vă lăsa în confuzie lingvistico-medicală, vă furnizăm definiţia din DEX pentru pomenitul cristei.

CRISTÉI, cristei, s. m. Pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu şi cu aripile roşcate, care trăieşte pe câmp şi în stufărişul din apropierea bălţilor (Crex crex). Compus: cristei-de-baltă = pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung şi ascuţit, cu penajul brun-măsliniu(Rallus aquaticus). [Var.: crâstél, cârstél s. m.] – Din sl. krastĕlĭ.

Vă mai recomandăm şi:

Cum se prepară celebrele „Oauă Ţărgăsiti“, micul dejun preferat de aromânii de la Dunărea de Jos

Şapte tabuuri despre mămăligă. Ce lucruri îngrozitoare prevesteşte banalul aliment ţărănesc născut din porumb

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările