Cel mai bizar cimitir din România: sute de cranii umane, găsite îngropate în oale din lut, ca urmare a unui ritual străvechi

Cel mai bizar cimitir din România: sute de cranii umane, găsite îngropate în oale din lut, ca urmare a unui ritual străvechi

Rămăşiţele cetăţii Dinogeţia FOTO Wikimapia

Potrivit arheologilor, artefactele sunt vechi de circa două milenii, iar la momentul descoperirii lor s-a crezut ar fi parte a unui ritual păgân sângeros. Cercetările ulterioare au arătat însă că totul ţine de un obicei străvechi legat de întoarcerea la baştină a eroilor căzuţi în luptă.

Pe malul tulcean al Dunării, nu departe de Galaţi şi de Brăila, pasionatul de istorie poate descoperi una dintre cele mai vechi şi controversate cetăţi antice de pe teritoriul României: Dinogeţia.

Confirmată arheologic ca având, de-a lungul timpului, stăpânitori romani, bizantini şi chiar greci (vechimea ei fiind estimată la peste 18 secole), Dinogeţia trezeşte şi inflexiuni dacopate, căci nu ipsesc istoricii care afirmă că temelia fortificaţiei este de origine getică.

Trebuie spus că, de fapt, cetatea este de fapt o aşezare antică fortificată cu zid de apărare, situată pe un promontoriu stâncos din malul dobrogean al Dunării, în zona cotului dintre gurile Siretului şi Prutului. Monumentul se află la circa patru kilometri de satul Garvăn, comuna Jijila, judeţul Tulcea (este la doar câteva sute de metri de DN 22), fiind relativ uşor accesibil pentru turişti.

Mărturii scrise de anticul Ptolemeu

Din punct de vedere al izvoarelor scrise, prima menţionare a cetăţii o găsim la geograful antic Ptolemeu, care o numea Dinodheteia.  Se pare că numele ei este autohton (getic) şi a fost păstrat şi transmis de romani şi bizantini, ceea ce întăreşte ideea că aşezarea fortificată este mai veche de două milenii.

Aşezarea fortificată avea o poziţie strategică excepţională. Practic, este o stâncă în balta Dunării, iar în vechime era înconjurată de apă şi mlaştină, care în urmă cu câteva decenii zona a fost desecată. Pentru locuitorii din zonă existau mari posibilităţi pentru procurarea hranei oamenilor şi a animalelor, precum şi a unor materii prime necesare nevoilor casnice şi ale comunităţii, pentru construcţii şi schimburi comerciale.

Nu este deloc on ântâmplare, deci, că în zonă au fost găsite urme de locuire încă din preistorie, din epoca pietrei şi până în cea a fierului şi, mai târziu, în epocile romană şi bizantină.

Cercetările arheologice de la Dinogeţia sunt, oarecum suprinzător, relativ recente (dacă ne raportăm la vechimea sitului). Au început în 1939, fiind conduse la început de arheologul Gheorghe Ştefan şi apoi de Ion Barnea. Pe scurt, fortificaţia, construită de romani în sec. II d.Hr. pe locul unei aşezări getice, suferă distrugeri la mijlocul sec. II d.Hr. şi la mijlocul sec. III d.Hr., pentru ca, ulterior, la sfârşitul sec. III d. Hr., aici să fie construită, pe stâncă naturală, fortificaţia romano-bizantină pe care o cunoaştem astăzi.


Rămăşiţele cetăţii Dinogeţia FOTO Arhiva Adevărul

Faptul că aşezarea a fost mult mai veche de venirea romanilor este confirmat de o serie de fragmente de zid din secolul I d.Hr., descoperite aici. Cert este faptul că rolul ei s-a păstrat şi după venirea acestora, care au extins-o. Ea a devenit un important cap de pod al Imperiului Roman la gurile Dunării.

Dinogeţia a fost reconstruită din temelii, cu zid gros din pietre şi cărămizi legate cu mortar, cu patru turnuri masive de apărare, între sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al  IV-lea. Ruinele, vizibile şi parţial conservate sau restaurate, aparţin însă epocilor romană şi bizantină.

Până la sfârşitul secolului al VI-lea, cetatea Dinogeţia a fost un punct important din lanţul de fortificaţii construite de romani pe malul drept al Dunării. Astfel de aşezări fortificate constituiau un sistem comun tuturor limitelor Imperiului Roman (din Arabia şi Africa până în Germania, Dacia, Pannonia şi Britania), numit limes.

Acestei structuri, ca un fel de graniţă bine apărată într-o concepţie iniţial ofensivă, Dinogeţia i-a aparţinut timp de aproximativ 600 de ani. Ea era situată, între sec. I-III în provincia romană Moesia Inferior. După anul 284 d.Hr. şi până la finele sec. VI, ea a aparţinut provinciei romane târzii Scythia, numită şi Sciţia Mică. Din perioada de maximă înflorire (sec. IV d.Hr.) datează construcţia unei bazilici în plan rectangular, clădirea comandamentului şi băile termale. Cetatea este distrusă şi părăsită la începutul secolului VII d.Hr.


Rămăşiţele cetăţii Dinogeţia FOTO Arhiva Adevărul

Cetatea a fost reparată şi refolosită în sec. X-XII de către Imperiul Bizantin. Se ştie din surse scrise că împăratul Tzimiskes (969-976) şi-a impus controlul la Dunărea de Jos, respingându-l pe cneazul rus Sviatoslav.  Bizanţul a creat atunci în zonă o unitate administrativ-militară numită Paristrion sau Paradunavon, în care Dinogeţia redevenea un punct strategic şi comercial foarte important. La plecarea bizantinilor, aşezarea s-a ruinat.

O descoperire ce a dat fiori arheologilor

Fără îndoială, istoria cetăţii (chiar şi redată sumar) este impresionantă, însă nici legendele legate de ea nu-s mai prejos. Una dintre cele mai interesante poveşti (bazată pe adevăr) este cea legată de modul în care îşi cinsteau morţii locuitorii cetăţii, în urmă cu două milenii.

Ca aşezare fortificată foarte prosperă, Dinogeţia era un adevărat oraş, căci garnizoanei militare (fie ea getică, romană sau bizantină) i se asocia şi o comunitate civilă importantă, formată din agricultori, meşteşugari şi pescari.

Deosebit de interesant este că, în urmă cu mai bine de trei decenii, lângă zidurile cetăţii (în zona aşa-zis „civilă”) a fost descoperit unul dintre cele mai ciudate cimitire de pe teritoriul României, care a dat fiori arheologilor. Membrii uneia dintre numeroasele şcoli arheologice de vară care explorau împrejurimile cetăţii au descoperit, într-o zonă înţesată de fragmente ceramice, câteva vase din lut aproape întregi în interiorul cărora se afla câte un craniu uman.


Chiar dacă iniţial s-a crezut că ar fi vorba despre un accident al hazardului sau de un obicei barbar sângeros, săpăturile ulterioare au arătat, însă, că nu era vorba de o întâmplare, ci că în zonă se afla un fel de cimitir în care erau sute de vase cu căpăţâni de om în ele.

„Prima ipoteză a fost că ar fi vorba de un ritual îngrozitor, poate de origine getică”, ne-a mărturisit profesorul de istorie Radu Dragomir, tânăr student în acea vreme. „Ulterior, însă, pe baza studiului unor scrieri antice, s-a ajuns la concluzia că lucrurile erau mai simple decât păreau”, a adăugat profesorul.

Ulterior s-a ajuns la concluzia că locuitorii cetăţii Dinogeţia (ca de altfel locuitorii mai multor cetăţi antice) urmau un cult străvechi 9dar cu inflexiuni creştine), potrivit căruia morţii trebuiau neapărat îngropaţi în pământul natal, pentru că altfel sufletele lor nu-şi găsesc liniştea.

Cum cadavrele celor ucişi în lupte sau seceraţi de molime, în timp ce făceau negoţ, erau deseori la sute de kilometri distanţă, deci erau greu de adus, mai ales în sezonul cald, s-a recurs la un artificiu care poate părea complet deplasat în zilele noastre.

„Mortului i se scoteau inima şi i se tăia capul. În cele două locuri se presupunea că se află sufletul. Apoi, căpăţâna şi inima erau băgate în vase din lut, care erau apoi sigilate bine cu mai multe straturi de ceară de albine şi de untură de porc”, dezleagă întregul mister profesorul Radu Dragomir.

Vă mai recomandăm şi:

Cum a ajuns Ucraina să-şi caute originile în România. Mărturii teribile despre soarta eroului ucrainean Mazepa, ajuns simbol al oraşului Galaţi 

Bizara poveste a scheletului vechi de 1.800 de ani găsit în România, la graniţa dintre lumea romană şi barbari

Misteriosul artefact antic care înfăţişează o zeitate antică „împrumutată“ ulterior de creştinism. Cine a fost Cavalerul Trac şi cum a influenţat el religia 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: