Cei mai sadici criminali de la Dunărea de Jos şi motivele cu totul bizare pentru care au curmat zeci de vieţi
0
De la legendarul Iancu Berilă, la contemporanii Anesti Elefteriadis, Petrică Ciucă şi Gogu Palade, vă prezentăm poveştile celor mai înfiorători criminali din zona Galaţiului, care au îngrozit opinia publică în ultimul secol.
Dunărea de Jos este, de milenii, un loc aflat la răscrucea lumilor. De-a lungul timpului, faptul că aici s-au întâlnit mai toate marile puteri europene (dacii şi romanii, bizantinii şi hunii, ruşii şi turcii samd), dar şi marile drumuri comerciale dintre Europa şi Asia, a constituit un imens avantaj cultural. Însă, deopotrivă, a adus după sine şi multe dintre obiceiurile proaste ale celor care s-au perindat pe aici.
Poate că nu este deloc întâmplător, aşadar, că de la Dunărea de Jos a pornit numeroşi români de geniu, dar şi câţiva dintre cei mai terifianţi criminali din istorie. Iar dacă despre oamenii de mare valoare care s-au născut aici am tot scris, acum a sosit momentul să-i cunoaştem şi pe cei mai relevanţi exponenţi ai răului.
Iancu Berilă, ucigaşul de brutari
Criminalul Iancu Berilă a fost celebru în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci devenind teroarea întregii ţări pentru modul ciudat, de neînţeles în multe cazuri, în care acţiona.
Arhivele istorice îl menţionează pe Berilă ca fiind un individ cu un fizic impresionant şi o figură extrem de fioroasă, care părea să sufere de un handicap psihic major. Rapoartele psihiatrice întocmite cu ocazia proceselor în care criminalul a fost judecat îl prezintă ca având „mintea unui copil de şapte-opt ani, cu tendinţe sadice”.
Victimele favorite ale lui Berilă au fost, din motive numai de el cunoscute, brutarii. În vremea în care a acţionat a ucis 20 de brutari, modul de operare al criminalului fiind de fiecare dată acelaşi. Berilă îşi analiza victimele, afla unde ţin brutarii banii şi ataca noaptea.
Ultima lui crimă a avut loc la Galaţi, unde a ucis, în 30 octombrie 1936, toată familia unui brutar grec, formată din şase persoane, folosindu-se doar de un sifon. A fost prins (la Brăila) şi condamnat la muncă silnică. A reuşit să evadeze după o vreme şi a fost prins din nou, chiar când se pregătea să mai facă o nouă victimă, la Slatina.
Berilă, care avea iniţial o condamnare pe viaţă la muncă silnică, a mai primit 100 de ani de muncă. Încarcerat din nou, Berilă n-a mai scăpat. Şi-a trăit restul zilelor în închisoare, muncind din greu şi a pierit în urma efortului depus.
De la el se trage expresia „ca Berilă”, care simbolizează ceva care durează foarte mult. Puşcăriaşii care aveau pedepse mari obişnuiau să spună că fac închisoare „ca Berilă”.
De la puşcărie, expresia a deviat la armată şi a fost folosită într-un timp de către cei care îşi efectuat stagiul militar: „bag armată ca Berilă”. Expresia a devenit atât de folosită în timp încât, astăzi, Berilă a devenit un simbol al muncii grele, întinse pe o perioadă lungă de timp.
Anesti Elefteriadis, profesorul care şi-a mâncat colega
Fără îndoială, „mâncătoriile” dintre cadrele didactice dintr-o şcoală nu sunt lucruri noi. Patimile politice, rivalităţile profesionale, antipatiile şi coatele pentru o catedră mai bună sau pentru un post de director au fost mai mereu de actualitate. Însă Anesti Elefteriadis, un inginer din Galaţi care preda ca profesor suplinitor la Şcoala Generală nr. 2 (actualmente „Constantin Ghe. Marinescu) din oraş i-a întrecut pe toţi.
În ianuarie 1992, Elefteriadis (pe atunci în vârstă de 26 de ani) a reuşit să-şi ucidă o tânără colegă, pe care a tranşat-o ca pe un miel şi din care a mâncat o parte, până să fie prins, la circa două săptămâni de la comiterea crimei.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Anesti Elefteriadis a recunoscut cu seninătate fapta, invocând că a avut un moment de nebunie, în care o voce l-a somat să o ucidă pe tânăra profesoară (pe care o invitase la el acasă, la o cafea) şi să-i mănânce sânii.
Descrierea crimei este realmente şocantă, căci victima a fost omorâtă prin strangulare, apoi a fost ciopârţită ca la măcelărie. Apoi, criminalul a îndesat o parte din cadavru în frigider, iar restul, pentru care nu mai avea loc, l-a făcut pachete şi l-a plasat în mai multe containere de gunoi din oraş. De altfel, aşa a şi fost descoperită crima.
„Am desfăcut trupul în bucăţi, folosindu-mă de un cuţit şi de un satâr. Apoi am pus în frigider o parte, iar restul am depozitat în mai multe pungi din plastic. Pentru că începuse să miroase urât, m-am gândit să scap de cadavru”, Declaraţia lui Anesti Elefteriadis în faţa judecătorilor
Elefteriadis a fost condamnat la închisoare pe viaţă la scurt timp după ce a fost prins, misiune judecătorilor fiind mult uşurată de faptul că ucigaşul a recunoscut totul, inclusiv că a mâncat o parte din victimă, argumentând că-i place să mănânce sâni. El este considerat singurul român care, în ultimul secol, şi-a recunoscut făţiş preferinţele canibale.
Petrică Ciucă, violator şi ucigaş în serie de copii
Povestea crimelor în serie din Galaţi, cărora le-au căzut victime patru băieţi cu vârste curpinse între nouă şi 13 ani, începe în primăvara anului 2001, cu o descoperire macabră. Cadavrele a doi băieţi de opt şi nouă ani au fost găsite în canalizarea prin care treceau conductele termice din apropierea Şcolii Generale nr. 13 din Galaţi, din cartierul Ţiglina 2.
Prima concluzie a legiştilor a fost că trupurile neidentificate, aflate într-un stadiu avansat de putrefacţie, zăceau în canalizare de patru sau chiar cinci luni, probabil din preajma sărbătorilor de iarnă.La câteva zile distanţă, într-o canalizare aflată la câteva sute de metri de locul primei descoperiri, avea să mai fie găsit cadavrul unui băiat în vârstă de 10-11 ani.
Canalizarea în care au fost găsite trupurile. FOTo dosarul cauzei
Mai mult decât atât, către sfârşitul anului 2001 a mai fost găsit un cadavru, de data aceasta al unui băiat de 12-13 ani, într-un cămin de canalizare abandonat din zona Portului.
Concluziile legiştilor au fost şocante: toţi băieţii găsiţi morţi fuseseră violaţi anal. Mai mult decât atât, medicii au avansat ipoteza că violul s-a produs inclusiv după moartea victimelor.
Misiunea procurorilor se anunţa, însă, ca fiind una extrem de dificilă. În primul rând nu era cunoscută identitatea victimelor. Gradul destul de avansat de putrefacţie şi lipsa unei aparaturi criminalistice performante a dus la blocarea anchetei.
La un moment dat se părea că investigaţia se îndreaptă spre un punct mort, când - surpriză – la circa cinci săptămâni distanţă de la prima descoperire macabră, la Poliţie s-a prezentat un tânăr de 22 de ani, pe nume Petrică Ciucă, care a recunoscut patru crime.
Interesant este că Petrică Ciucă recunoştea doar violarea şi uciderea celor doi băieţi găsiţi lângă Şcoala nr. 13, nu şi a celui găsit la câteva sute de metri distanţă şi nici a acelui găsit în Port. În schimb, ucigaşul avea să mărturisească o altă crimă, pentru care nu a fost găsit niciodată cadavrul. Foarte calm, Petrică Ciucă a povestit anchetatorilor că era vorba despre fratele unui fost coleg de şcoală cu care se afla în conflict şi pe care a vrut să se răzbune.
El a afirmat că l-a răpit pe băieţelul în vârstă de 13 ani, pe nume Tudorel Popa, că l-a violat, apoi l-a ucis. A descris exact hainele în care era îmbrăcat copilul (aceleaşi în care dispăruse de acasă), povestind că, în seara zilei de 8 ianuarie 2000, a mers cu el într-o canalizare situată în apropierea Spitalului Militar din Galaţi, unde au întreţinut relaţii sexuale şi că apoi l-a sugrumat cu mâinile.
Atitudinea criminalului în faţa anchetatorilor a fost de natură să şocheze. Specialiştii în criminalistică au consemnat faptul că Petrică Ciucă a considerat firesc să-şi violeze şi să-şi ucidă victimele, dat fiind că dorea să se răzbune pentru traumele suferite în copilărie.
Ciucă le-a declarat procurorilor că în copilărie fusese violat şi fusese supus la perversiuni sexuale într-un tren, de către un bărbat necunoscut. El ar fi povestit părinţilor ceea ce i se întâmplase, însă aceştia nu l-au crezut, iar acest lucru i-a amplificat furia, după cum scrie negru pe alb în declaraţia lui Ciucă ataşată la dosar.
Potrivit procurorilor, criminalul nu şi-a lăsat victimele în viaţă nu de teamă că ar putea fi descoperit, ci pentru că dorea să amplifice suferinţa famiilor acestora. „Vroia să facă răul cât mai mare”, se consemnează în expertiza psihiatrică a lui Ciucă.
Gogu Palade şi creierul întors pe dos
Povestea criminalului Grigore Palade este una cu totul aparte. Ucigaşi sunt mulţi – potrivit statisticilor, în România se săvârşesc peste o sută de crime în fiecare an - însă modul cum a acţionat „măcelarul” din Galaţi a ajuns să stea la baza unor lucrări de specialitate în domeniile psihiatriei şi criminalisticii.
Foarte interesant este că gălăţeanul Grigore Palade, zis „Gogu”, părea, până la comiterea oribilei crime, un om cât se poate de normal. În vârstă de 38 de ani, el avea o familie destul de reuşită, doi copii, un serviciu stabil şi o mulţime de prieteni.
Şi totuşi, în ciuda semnelor liniştitoare, ceva i-a întors pe dos creierul lui Palade, în ziua de 13 iunie 2001, de s-a dovedit capabil de o crimă atroce, cum nu prea se mai pomenise până atunci în Galaţi.
Prima concluzia a celor care au anchetat cazul din toate perspectivele a fost că factorul decisiv în comiterea crimei şi în evenimentele ulterioare a fost alcoolul consumat în cantităţi foarte mari, care a adus victima şi ucigaşul aproape de coma alcoolică. Dar să rememorăm faptele.
Lui Grigore Palade îi plăcea să joace table, deseori, cu prietenul lui Costică Ghenea (40 de ani), care locuia singur într-o casă de pe strada Războieni din Galaţi. Ghenea, care era un mare amator de jocuri de noroc, mai ales de poker, se lăsase de serviciu de ceva vreme, după ce soţia lui plecase la muncă în Spania şi-i trimitea de acolo bani.
Partidele de table erau destul de frecvente între cei doi, cărora li se alăturau uneori şi alţi amici. Cumpărau o sticlă de tărie sau câteva beri şi se întâlneau în casa lui Ghenea, unde băteau zarurile până seara târziu. Jucau destul de des şi pe bani, „ca să fie stimulată competiţia”, după cum avea să declare în faţa judecătorilor „măcelarul”.
"Mai jucasem pe bani şi altădată, că lui Costică îi plăcea să joace pe miză. Nu puneam mult: doi-trei dolari pe o partidă. A mai pierdut şi altădată, dar nu a sărit la bătaie ca în acea zi. Parcă era turbat, că eu nu am vrut să-l omor, dar nu s-a mai putut". Declaraţia criminalului în faţa procurorilor
Tocmai de la acest „stimul” a pornit, până la urmă, grozăvia. Furios că Palade îi câştigase o sumă oarecare la joc (circa 20 de dolari), Ghenea i-a cerut banii înapoi. Însă cum Palade a refuzat acest lucru, a început să-l înjure şi să-l îmbrâncească afară din casă. Amândoi erau beţi.
În timpul îmbrâncelilor, Ghenea a înşfăcat un cuţit de pe masa din bucătărie şi a început să îl ameninţe pe Palade, moment în care s-au încăierat, chiar în holul casei. Palade a reuşit să ia cuţitul din mâna lui Ghenea şi, într-un moment de maximă furie, a început să-l înjunghie.
Potrivit raportului medico-legal, au fost trei lovituri foarte grave, care au atins un plămân, inima şi mai multe vase de sânge importante ale victimei. Procurorul Dumitru Hagiu, cel care a anchetat crima, declara, la vremea respectivă, că, de fapt, Costică Ghenea a murit în doar câteva secunde dar că, bizar, a rămas în picioare, sprijinit de zid.
S-ar părea că acela a fost momentul în care în mintea lui Grigore Palade s-a produs un declic ciudat. După cum avea să declare psihologilor (el a fost dus la Institutul „Mina Minovici” pentru o expertiză detaliată), era îngrozit de gândul că prietenul lui refuză să moară şi că se va răzbuna. Aceasta a fost resortul care l-a determinat să treacă la faza a doua a crimei, cea care a îngrozit, de fapt, oraşul.
La circa două ore după crimă, Palade (care între timp zăcuse într-un fel de catalepsie, ca efect al beţiei şi al şocului) s-a apucat să-şi taie prietenul în bucăţi, folosind o secure şi un cuţit. Relatarea din rechizitoriu a acţiunii, bazată pe mărturia ucigaşului şi pe concluziile legiştilor, este oripilantă.
„A aşezat jos, pe hol, cadavrul victimei şi a început să îl tranşeze precum un măcelar. I-a tăiat, pe rând, picioarele şi mâinile, i-a secţionat organele genitale şi i-a scos organele interne (...). Apoi a despărţit capul de trunchi şi l-a aşezat într-un lighean, pe care l-a învelit cu mai multe haine. (...) A aşezat bucăţile de cadavru în două pungi de plastic şi într-o valiză, după care a încercat să ascundă toate urmele crimei. (...). A spălat gresia de pe hol, cada şi chiuveta, dar nu a reuşit să înlăture urmele de sânge de pe pereţi. (...) Înainte să părăsească imobilul, a sustras o sumă de bani şi mai multe bijuterii din aur din casa victimei, după care a plecat în grabă, uitând să îşi ia de pe masuţa din hol mai multe documente cu care venise”. RECHIZITORIUL CAUZEI
Odată „împachetată” victima, criminalul a luat trei pungi în care se aflau o parte dintre resturile de cadavru şi le-a abandonat, pe rând, în mai multe containere de gunoi din oraş. Aşa şi avea să se afle despre crimă.
Totul avea să iasă la iveală la nici 24 de ore de la comiterea crimei, în data de 14 iunie 2001, atunci când un cerşetor care obişnuia să scurme prin containere după diverse lucruri a descoperit la circa un kilometru de locul crimei, într-un tomberon din cartierul Ţiglina 3 (aferent blocurilor A14 şi A15) o pungă cu carne din care a căzut un... penis uman.
Omul s-a speriat îngrozitor şi a început să ţipe, alertând locatarii din zonă, iar unul dintre aceştia a chemat Poliţia. Sosiţi la faţa locului la scurt timp, criminaliştii aveau să descopere că în pungă se aflau nu doar organele sexuale ale unui om, ci şi inima, un rinichi, un plămân, plus câteva haine îmbibate cu sânge.
Vă mai recomandăm şi:
Mărturiile cumplite ale canibalilor care au îngrozit România modernă: „Îmi place să le mănânc sânii“
Se încarcă comentariile...
