Cei doi hoţi care au ameninţat cu pistolul un taximetrist au fost arestaţi preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taximetria rămâne una dintre cele mai periculoase meserii în societatea noastră. La Galaţi, un tânăr taximetrist a trecut prin spaima vieţii lui după ce doi clienţi l-au ameninţat cu pistolul şi i-au furat autoturismul. Poliţiştii brăileni i-au prins repede pe hoţi, care au fost arestaţi preventiv pentru tâlhărie calificată.

Taximetristul de 24 de ani din Galaţi, a efectuat o cursă cu doi tineri care i-au cerut să meargă în cartierul Dimitrie Cantemir. În momentul în care taximetristul a ajuns la destinaţie, acesta a fost ameninţat de cei doi clienţi cu un pistol şi determinat să coboare din autoturism.

Speriat de ce i s-ar putea întâmpla, şoferul a coborât din maşină, a fugit şi a sunat la 112 pentru a anunţa poliţia, în timp ce clienţii săi au plecat cu taxiul spre Brăila.

„După ce a sunat la 112, băiatul m-a sunat şi pe mine. Când am ajuns acolo, el era deja preluat de un echipaj de poliţie. Am căutat maşina la Priza Dunării, dar nu am găsit-o. Hoţii au fost daţi în urmărire şi la Brăila, deoarece ei s-au îndreptat cu maşina într-acolo. În mai puţin de 30 de minute am fost anunţaţi de poliţişti că bărbaţii au fost prinşi. După câteva ore mi-am putut recupera maşina”, a spus Georgian Totolici, proprietarul autoturismului furat.

Taximetris talharit Galati

Imediat au fost alertate toate echipajele de siguranţă publică din Galaţi, precum şi din Brăila, ocazie cu care un echipaj de poliţie din Brăila a identificat şi oprit în trafic autoturismul sustras în care se aflau cei doi tineri.

Tânărul care a condus autoturismul furat are 22 de ani şi celălalt 25 de ani. Testat cu aparatul Drager, şoferul fugar a fost găsit cu o alcoolemie de 0,51 mg/l. alcool pur în aerul expirat. În autoturismul sustras a fost găsit un pistol cu bile tip Air Soft, un cuţit cu lama de 13 cm şi două plăcuţe de înmatriculare aparţinând celor doi tineri, semn că aceştia şi-au premeditat fapta. În momentul deplasării spre Brăila, cei doi tineri au aruncat din autoturism un telefon mobil aparţinând taximetristului pentru a nu fi localizaţi prin sistemul GPS.

Taximetriştii spun că nu de puţine ori viaţa le-a fost pusă în pericol, iar legislaţia nu le permite să adopte măsuri care să îi protejeze de clienţii periculoşi.

„Noi ne expunem la riscuri zi de zi. Când am vrut să ne facem dreptate, tot noi am fost cei acuzaţi. Ar fi corect să avem şi noi metode de apărare, dar nici cu spray lacrimogen nu ni se dă voie. Ne asumăm riscurile ca în orice meserie, nu avem ce să facem”, a explicat Georgian Totolici, proprietarul autoturismului furat.

„Ne-ar avantaja o viaţă socială mult mai bună. În rest, nu am ce să fac pentru a mă proteja, singura protecţie ar fi geamul despărţitor dintre noi şi client”, a spus un taximetrist.

Un altul a declarat că „legea taximetriştilor nu există, iar lucrurile cu greu se vor schimba la noi în ţară. Corect ar fi ca atunci când facem o cursă cu un client mai dubios, să îi cerem codul numeric personal, măcar ştie poliţia cum să îl repereze mai repede. Am avut şi eu perioade în care umblam cu bâta de baseball după mine.”

Pentru fapta lor, cei doi hoţi au primit mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile, privind comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată”, a declarat cms. Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Reamintim că în 2012, taximetristul Valentin Andrieş a fost atacat de clienţii săi şi aruncat de viu într-o fântână din comuna Cudalbi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite