Cea mai gustoasă reţetă haiducească: pui ca la Ciocăneşti. Ce este jiul, ingredientul care-i dă preparatului aroma deosebită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maramureşul şi Bucovina sunt legate printr-un pas, unde se găseşte o aşezare cu câteva sute de suflete, Ciocăneşti. Locuitorii au devenit cunoscuţi în toată România printr-un preparat pe care haiducii îl pregăteau pe vremuri în pădurile din zonă, când se ascundeau de poteră.

Puiul gătit ca la Ciocăneşti este un preparat specific zonei bucovinene, acesta fiind servit la hanurile din Maramureş şi Bucovina, dar există poveşti conform cărora şi haiducii îl pregăteau în pădurile unde se ascundeau de oamenii domniei. Este vorba de un pui înăbuşit, peste care se adaugă condimente atent alese, rezultatul fiind un preparat cu un gust delicios.

Ingrediente pentru patru persoane:

-Un pui de aproximativ două kilograme;

-Smântână-250 de grame;

-Roşii-500 de grame;

-Pătrunjel tocat;

-Sare;

-Ulei de floarea soarelui-100 ml;

-Vin alb-250 ml.

Preparatul nu este greu de pregătit, dar este nevoie de atenţie pentru a îmbina corect ingredientele. Puiul de aproximativ două kilograme va fi fiert cam o oră, o oră şi jumătate, apoi va fi pus într-o tavă şi este uns cu ulei, peste care se adaugă sare şi piper după gust, dar şi roşiile tăiate.

”Puiul va fi lăsat la cuptor cam 20 de minute, iar din sucul rezultat de la pui şi condimentele puse, care în limbaj popular se numeşte jiu, se va realiza un sos prin adăugarea smântânei şi usturoiului”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Sosul amintit va fi turnat peste pui, ca şi vinul alb, care se va adăuga în ultimele cinci minute de fierbere, astfel încât să se evapore alcoolul, dar să rămână aroma. Secretul preparatului îl reprezintă sosul, care îi dă o aroma deosebită, ce te face să îl mănânci şi gol. Puiul ca la Ciocăneşti se serveşte cu mămăligă sau pâine, la care se pot adăuga murături sau ardei iuţi, după gustul fiecăruia.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite