Ce spun teologii despre consumul în post al fructelor de mare şi al alimentelor din soia care imită carnea sau brânza

Clericii tradiţionalişti sunt de părere că alimentele de post trebuie să fie „simple, smerite“. Ei cred că încercările de a imita, prin procesarea şi gătirea unor legume şi fructe de mare, gustul şi aspectul cărnii şi brânzeturilor este contrară credinţei adevărate. În acelaşi timp, însă, călugării de la Muntele Athos mănâncă fructe de mare în post de peste un mileniu.

Cu toate că, în general, Biserica Ortodoxă se ghidează după reguli precise, atunci când vine vorba despre departajarea alimentelor de post de cele „de dulce”, lucrurile nu sunt tot timpul foarte simple. De altfel, această controversă este veche de secole, iar soluţia care să mulţumească pe toată lumea este încă departe de a fi găsită.

Bunăoară, nici acum nu este deloc clar dacă fructele de mare sunt permise a se consuma în post, sursele ortodoxe fiind, în această chestiune, de o inconsecvenţă demnă de o cauză mai bună.

O carte care te poate duce la păcate

Una dintre cele mai cunoscute cărţi de bucate de post din România – ne referim aici la „Mâncăruri şi dulciuri de post”, scoasă de Editura Bizantină în anul 1994, sub semnătura prezbiterei Garoafa Coman – este categorică: fructele de mare se pot consuma în post.

La paginile 127-131 ale amintitei lucrări (care poartă girul arhimandritului Sofian Boghiu de la mănăstirea ortodoxă Antim) sunt prezentate mai multe reţete cu cai de mare, caracatiţă, sepie şi midii, care sunt prezentate ca permise credincioşilor în perioada posturilor.

Deşi nu ne dorim să contestăm în vreun fel lucrarea, este evident, însă, că avem de-a face cu o oarecare confuzie de termeni, dat fiind că, spre exemplu, calul de mare nici măcar nu intră în categoria fructelor de mare (din care fac parte mai multe varietăţi de moluşte) ci, potrivit biologiei, este un peşte. Ba chiar este un peşte special, căci naşte pui vii, iar responsabil de actul naşterii este masculul, caz unic printre vertebrate.

„Nu putem considera calul de mare ca fiind fruct de mare decât dacă şi rechinul sau balena primesc acelaşi statut. Este în mod cât se poate de clar o greşeală de categorisire”, spune profesorul de biologie Aurelian Păun.

În aceste condiţii, este cel puţin ciudat să se recomande (pe o „filieră” strâns legată de ortodoxie) consumul de peşte în post, fără să existe un dezlegare în acest scop. Asta ca să nu mai spunem că, potrivit altor surse bisericeşti, nici moluştele nu ar fi considerate tocmai alimente de post.

Un exemplu la îndemână este Mitropolia Ardealului, care este de părere că fructele de mare trebuie asimilate peştelui, fiind permise a se consuma în zilele în care există dezlegare la peşte.

„Suntem tentaţi să credem că fructele de mare sunt de post deoarece călugării greci le consideră de post. Neavând prea multe surse de hrană aceştia obişnuiesc să mânce fructe de mare în post chiar şi atunci când nu este dezlegare la peşte”, a declarat părintele Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Ardealului.

La greci e un pic altfel

Având în vedere că numeroase surse acreditează ideea că ortodocşii greci obişnuiesc să mănânce fructe de mare (moluşte) în post, această libertate având inclusiv călugării din mănăstirile ultraortodoxe, se nasc întrebări fireşti. Dacă grecii au voie, românii de ce ar primi interdicţie?

În lipsa unui punct de vedere tranşant al Patriarhiei, trebuie să facem echilibristică printre sursele de rang mai mic sau printre „părerologii” de profesie. Prilej cu care descoperim că, aşa cum spunea chiar purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Ardealului, la greci ar fi o situaţie specială.

Legenda spune că monahii greci, rămânând fără niciun fel de hrană de post (pe principiul că Grecia este o regiune aridă, neprielnică agriculturii, dar şi pentru că grecii nu s-au omorât niciodată cu cultivarea pământului) au cerut ajutor Maicii Domnului. Iar aceasta li s-a arătat aievea şi le-a dat dezlegare pe vecie. Cam la fel este înfăţişată povestea pe doxologia.ro.

„Spune o tradiţie că, într-un post, călugării din Sfântul Munte nu mai aveau ce mânca şi atunci Maica Domnului li s-a arătat, îngăduindu-le să consume fructe de mare. Aşadar, dezlegarea s-a făcut doar într-o situaţie limită, nu pentru toate posturile”, scrie arhim. Mihail Daniliuc pe amintitul site al BOR.

Este foarte imporant de ştiut că arhim. Mihail Daniliuc este egumenul Schitului Vovidenia-Neamţ, Custode al Casei Memoriale Visarion Puiu şi Muzeului Mihail Sadoveanu, cadru didactic la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”- Mănăstirea Neamţ.

Arhim. Mihail Daniliuc. Foto: Doxologia.ro

Deşi par „cu greutate”, explicaţiile sunt totuşi destul de străvezii căci nu este foarte clar de ce doar grecii ar putea avea voie să mănânce scoici şi calamari în post, în momentele de penurile alimentară. La o adică, de ce n-ar beneficia de aceeaşi clemenţă şi nea Ion din Cucuieţii din Deal, presupunând că acestuia tocmai i s-a terminat mămăliga şi că, prin reducere la absurd, a găsit în beci doi calamari şi-o sepie.

Varianta „n-are sânge” pică la testul biologiei

În unele medii se merge şi pe „legenda” că dacă are sânge e de post, iar dacă n-are sânge, nu-i de post. Singura problemă este însă că adepţii (inclusiv din partea clericală) acestei teorii simpliste nu prea definesc ce se înţelege prin sânge, aşa că mulţi se raportează doar la lichidul de culoare roşie ce circulă printr-un organism superior (de regulă mamifer). Ceea ce-i oarecum greşit.

Dacă este să abordăm lucrurile ştiinţific, descoperim că şi moluştele au sistem circulator şi sânge (hemolimfă), chiar dacă lichidul respectiv nu este roşu, deci toată teoria gastronomică de post se năruie implacabil.

„În biologie, când vorbim despre sânge nu ne referim neapărat la sângele mamiferelor sau păsărilor. De fapt, dacă este să ne raportăm la numărul de indivizi, marea majoritate a vieţuitoarelor de pe planeta pământ au sângele incolor sau de cu totul alte culori decât cea roşie”, spune profesorul Aurelian Păun.

Nici soia n-ar fi chiar de post

Printre monahii ortodocşi mai conservatori din România circulă şi opinia că nici „fripturile” sau „brânzeturile” din soia, ori alte surogate de acest gen,  n-ar fi tocmai de post, căci se încalcă pricipiul canonic că mâncarea de post trebuie să fie simplă, smerită.

De altfel, toate textele creştine precizează că hrana celui care posteşte este compusă îndeobşte din „legume fierte, pâine, untdelemn şi, uneori, puţin vin”, cu dezlegare la peşte la marile sărbători care cad în post.

Vă mai recomandăm şi:

Secrete străvechi pentru dulceţuri fără conservanţi, care rezistă în cămară, fără probleme, câţiva ani

Vă prezentăm care este rolul cu totul neaşteptat pe care îl poate avea miezul de pepene roşu la pepararea unei dulceţi excepţionale, cum se foloseşte apa de var şi în ce fel se evită caramelizarea gemului sau dulceţii.

Şase reţete foarte simple de conservat ardeii graşi fără chimicale. Variantele care nu necesită nici măcar sterilizare

Nu există niciun dubiu că vechea vorbă românească „câte bordeie, atâtea obiceie” nu va dispărea în veci, căci românului îi place să-şi pună amprenta pe ceea ce face. De aceea, nici Gina Bradea nu se încăpăţânează să spună că metodele ei sunt infailibile şi că doar aşa se pot păstra ardeii graşi peste iarnă. Totul vine dintr-o tradiţie ce se cuvine a fi dusă mai departe, la urma urmelor.

Trucuri folositoare pentru ca varza murată să vă iasă perfect. Idei practice pentru amatorii de acrituri

Ce spun specialiştii despre alegerea verzei pentru murat, despre concentraţia ideală a saramurii şi despre combinaţia ce mai bună de ingrediente? Cum se murează varza şi ce este „Lactobacilus”?