Ce spun preoţii despre credinţa că oamenii trebuie aşezaţi în mormânt cu trupul intact. Prejudecăţile cumplite ale românilor faţă de donarea organelor
0
În ciuda faptul că majoritatea celor care se opun donării organelor susţin că au la bază motive religioase impuse de Biblie, Biserica Ortodoxă şi cea Catolică nu numai că nu interzic procedura medicală, dar chiar o încurajează.
Toate statisticile medicale publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) din ultimele două decenii au plasat România aproape de coada clasamentului privind accesul pacienţilor cu boli grave la transplant de organe.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, cel puţin 5.000 de români au în acest moment nevoie de un transplant de organe, însă doctorii găsesc tot mai greu donatori, motivele acestei crize mergând de la legislaţia proastă până la existenţa unor prejudecăţi bizare legate de ideea de donarea de organe.
Medicii spun că sunt mult prea puţini donatori vii, aşa că singură variantă rămâne prelevarea organelor de la pacienţii aflaţi în moarte clinică. Legea spune însă că este nevoie de acordul familiei sau un document care atestă că pacientul a fost de acord să îi fie luate organele.
„Singura soluţie este să să mergeţi şi la notar să îi spuneţi că vreţi să vă daţi consimţământul în scris ca să va fie prelevate organele atunci când va fi situaţia de prelevare de organe”, explică Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România (ATR).
Nici aici lista nu este prea mare, aşa că Asociaţia Transplantaţilor din România crede că o idee bună pentru creşterea numărului de donatori la nivel naţional ar fi introducerea acordului prezumat pentru prelevare, o lege de care se vorbeşte de foarte mulţi ani, dar care încă zace prin sertare, la Parlament, încă din anul 2008. Adică de zece ani.
„Ar fi bine ca actuala legislaţie să prevadă înlocuirea acceptului informal cu cel prezumat, pentru că în felul acesta, considerăm, noi pacienţii, ar creşte mult şansa la o nouă viaţă prin transplant. De acest accept beneficiază ţări dezvoltate cum sunt Spania, Croaţia, Belgia”, a mai spus preşedintele ATR.
Trebuie spus şi că, de fapt, România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a reglementat „acordul prezumat” în cazul donatorilor de organe. Vorbim despre situaţiile în care persoane aflate în moarte clinică, nu au precizat din timpul vieţii, dacă sunt de acord ca organele lor să fie folosite pentru salvarea altor vieţi. Aşa se face că în ultimii 20 de ani au beneficiat de transplant doar o mie de români, iar auorităţile nu se grăbesc să rezolve această problemă.
Cumplita prejudecată ce ucide
Potrivit medicilor, refuzul familiilor românilor aflaţi în moarte clinică de a dona organele acestora pentru transplant este o situaţie de fapt. Iar cel mai des invocat motiv este cel religios, oamenii argumentând că potrivit credinţei lor creştine un decedat trebuie să ajungă în mormânt cu trupul intact pentru că altfel ar fi exclus de la viaţa veşnică.
Au existat situaţii de-a dreptul, în care această prejudecată a fost extinsă până la dimensiuni absurde. „Am avut nu o dată pacienţi care au suferit diverse amputaţii din cauza unor traumatisme sau tumori şi mi s-a întâmplat să mă pomenesc întrebat dacă nu cumva pot să le dau acasă, într-un borcan cu spirt, ce le-am scos. Cică să le pună în sicriu, la înmormântare, să aibă trupul întreg la învierea morţilor”, ne-a povestit scenariul horror chirurgul Ştefan Chicoş.
Biserica: „Acceptăm chiar şi transplantul de la animal la om”
Chiar dacă acest motiv este invocat în peste 90 la sută dintre cazurile de refuz, interesant este că, potrivit teologilor, această situaţia nu are nicio legătură cu tradiţia creştină, fiind de fapt o superstiţie păgână.
„Biserica noastră s-a pronunţat oficial asupra tuturor aspectelor legate de transplantul de organe în şedinţa Sfântului Sinod din 17 iunie 2004. Biserica acceptă nu doar transplantul de la om la om, ci şi atunci când sunt prelevate ţesuturi sau chiar organe de la animale şi sunt tolerate de către corpul uman. Pentru că dacă animalele sunt folosite pentru hrana omului, atunci ele pot sluji şi în acest mod spre perpetuarea vieţii omului”, spune pr. Iulian Negru, consilier în cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
„Documentul nuanţează cele mai delicate aspecte legate de transplant şi arată că acesta este o procedură îngăduită de Biserică, dacă se ţine seama de anumite condiţii, de exemplu: să respecte demnitatea persoanei (donator, receptor, medic), să aibă scop terapeutic, să fie în folosul aproapelui, să respecte viaţa şi chiar moartea persoanei umane, să respecte drepturile omului şi dimensiunea duhovnicească a existenţei umane, chiar din momentul conceperii acesteia, să nu fie determinat de oportunisme politice sau economice, de curiozităţi medicale”, a mai adăugat preotul.
Acesta a menţionat şi că transplantul se găseşte menţionat şi în scrierile care relatează viaţa Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, care, în secolul al IV-lea, au efectuat un transplant de gambă unui suferind, prelevând gamba de la un om mort de patru zile.
„Conform învăţăturii noastre de credinţă, dragostea faţă de cineva trece dincolo de mormânt. De aceea, putem să ne manifestăm dragostea şi sub forma donării unui organ sau unei părţi a acestuia, în scopul salvării vieţii celui apropiat al nostru, ameninţat cu moartea. Acest lucru este înduioşător, mai ales când e vorba de situaţia în care mama sau tata îşi donează un organ copilului său. Este ca şi o continuare a procesului început odată cu conceperea şi naşterea sa. De asemenea, donarea de sânge este un transfer de viaţă, care uneşte vieţile celor care oferă şi primesc sânge. Însă dacă scopul primar al acţiunii de transfer sau transplantare este agonisirea de câştig, atunci actul îşi pierde din semnificaţia sa altruistă şi generoasă”, a mai spus părintele Negru.
Interpretarea teologică modernă a Judecăţii de Apoi
Legat de credinţa biblică, potrivit căreia la Judecata de Apoi fiecare trebuie să se prezinte cu trupul pe care l-am primit de la Dumnezeu, afirmaţie din care s-ar înţelege că nici nu trebuie să lipsească o parte a trupului, dar nici să fie ceva în plus, părintele Negru explică lucrurile cât se poate clar.
„Sfânta Scriptură afirmă lămurit că la Învierea cea de obşte trupurile noastre vor fi duhovniceşti, nestricăcioase, luminate, nemuritoare. Însuşi Mântuitorul vorbeşte despre aceste calităţi ale trupurilor noastre: „Atunci drepţii vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor“ (Matei 13, 43). De asemenea, Sf. Ap. Pavel spune: „Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea“. (I Cor. 15, 50) Sf. Grigorie de Nisa, referindu-se la calitatea corpurilor omeneşti la Învierea de obşte, a afirmat că „dacă acum pare că putem vedea sufletul prin trupurile oamenilor, la înviere vom vedea trupurile prin sufletele lor“. Cu alte cuvinte, trupurile vor fi transfigurate, spiritualizate şi vor avea calitatea nemuririi. De aceea, primordial nu va fi trupul, ci identitatea duhovnicească a persoanei umane”, a mai spus teologul.
Se încarcă comentariile...
