Ce semnificaţie au hainele preoţeşti. De ce spun teologii că preoţii ar trebui să evite să le poarte pe stradă uneori

Ce semnificaţie au hainele preoţeşti. De ce spun teologii că preoţii ar trebui să evite să le poarte pe stradă uneori

Preoţi din Arhiepiscopia Dunării de Jos FOTO Costel Crângan

„Traducerea” rolului şi semnificaţiei veşmintelor preoţeşti este oferită de doctorul în Teologie Cezar Pelin, de la Catedra de Liturgică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Acesta explică şi diferenţa extrem de subţire, în cazul veşmintelor preoţeşti, dintre fală şi smerenie.

Probabil că nu o dată v-aţi întrebat de ce poartă preoţii ortodocşi anumite tipuri haine, de ce acestea diferă la diverse evenimente şi care ar fi rolul acestor veşminte speciale, ce amintesc de o uniformă.

Explicaţiile pot fi găsite în numeroase lucrări privind istoria şi ritualurile creştine, însă pentru că nu toată lumea are răbdarea şi priceperea să interpreteze un text scris într-un limbaj mai degrabă specializat, cum este cel teologic, vă oferim explicaţiile unui preot-profesor cu doctorat în Teologie: Cezar Pelin, de la Catedra de Liturgică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

„O uniformă ce vorbeşte despre misiune”

Trebuie remarcat faptul că deşi unii folosesc termenul de „uniformă” pentru a vorbi ironic despre straiele preoţeşti, nici slujitorii bisericii nu se feresc de acest cuvânt, pe care nu-l socotesc departe de realitate. „Ca orice uniformă, şi cea preoţească vorbeşte despre misiunea celui care o poartă, despre misiunea spirituală, pe care o are de îndeplinit clericul”, spune profesorul Pelin.

Acesta explică şi de ce preoţii ar trebui uneori să se abţină să poarte şi în afara bisericii acea tunică lungă, de culoare neagră sau gri, care în termeni teologici se numeşte „reverendă”.

„După părerea mea sunt anumite momente în care nu este adecvat acest lucru:  în parcul de joacă, atunci când mergi cu copiii la plimbare, în spaţiile comerciale sau, pur şi simplu, când mergi pe stradă, mai ales în condiţii meteorologice nefavorabile. Dacă la biserică avem o altă reverendă, de schimb, atunci datele problemei se schimbă. În orice caz, purtarea reverendei trebuie să ofere şi să primească respect şi consideraţie, mai mult decât să pricinuiască sminteală şi expunere fără temei”, a spus teologul pentru ziarul Lumina.

Epitrahilul, veşmântul obligatoriu la o slujbă

Potrivit profesorului Pelin, veşmintele liturgice sunt elemente speciale de vestimentaţie pe care le îmbracă slujitorii altarelor, în cadrul cultului divin public.

„În cadrul slujbelor divine, diaconul îmbracă trei veşminte: stihar, orar şi mânecuţe, preotul - cinci veşminte: stihar, epitrahil (popular patrahir sau patrafir), brâu, mânecuţe şi felon sau sfită, iar arhiereul îmbracă şapte veşminte: stihar, epitrahil, brâu, mânecuţe, omofor mare şi mic, sacos şi mantie, precum şi o serie de insigne sau ornate - bederniţă, cruce, engolpion, mitră şi cârjă”, explică teologul.

Stiharul este un veşmânt lung, cu mâneci largi, care acoperă întregul corp. La diaconi, stiharul simbolizează strălucirea şi curăţenia spirituală a îngerilor. La preoţi, are un alt simbolism - strălucirea lui Dumnezeu şi viaţa vrednică de admiraţie pe care trebuie să o posede cel ce îl poartă, iar la arhierei, semnifică luminarea şi curăţia lui Hristos şi a îngerilor Săi.

Orarul are forma unei fâşii înguste de stofă, veşmânt specific treptei diaconeşti. El simbolizează firea cea nevăzută a îngerilor.

Mânecuţele - la început, au fost purtate doar de către arhiereu, folosirea lor de către preot şi diacon generalizându-se mai târziu, în sec. XV-XVII. Semnifică puterea lui Dumnezeu, care dă putere slujitorilor Săi. „Epitrahilul (popular i se spune şi patrafir) nu este altceva decât un orar diaconesc, trecut peste grumaz, cu capetele în jos. Este veşmântul cel mai des folosit de către preot, veşmânt fără de care nu poate săvârşi nici o slujbă. El simbolizează puterea harului dumnezeiesc, care se pogoară asupra preotului şi prin care slujeşte cele sfinte, dar şi jugul cel bun al slujirii lui Hristos”, spune preotul Pelin.

Brâul ne aduce aminte şi de ştergarul cu care Hristos S-a încins în seara Cinei celei de Taină, atunci când a spălat picioarele ucenicilor.

Felonul reprezintă haina roşie, cu care a fost acoperit Mântuitorul Hristos, în semn de batjocură, în timpul pătimirilor, şi pentru care ostaşii romani au aruncat sorţi. El mai închipuie şi puterea lui Dumnezeu, cea care acoperă şi protejează întreaga făptură.

„Omoforul mare, care se poartă pe grumaz, se îmbracă numai la începutul Sfintei Liturghii, până la Apostol, când este înlocuit, pentru restul slujbei, cu omoforul mic. Simbolizează „oaia cea rătăcită“, pe care Mântuitorul a căutat-o şi a luat-o pe umerii Săi - firea umană pe care Hristos a luat-o asupra Sa şi a îndumnezeit-o”, explică profesorul.

Sacosul este un veşmânt care seamănă cu stiharul, dar este mai scurt şi are mânecile mai scurte. Are aceeaşi semnificaţie ca şi felonul: căinţa şi smerenia.

Mantia este un veşmânt lung şi larg, ca o pelerină, având pe laturi foarte mulţi plii. Se încheie la gât şi jos, în faţă. Arhiereul îmbracă mantia numai la slujbele în care nu îmbracă stiharul şi sacosul (Vecernie, Litie, sfinţirea apei). Simbolizează „darul lui Dumnezeu cel purtător de grijă şi acoperitor. Iar pliurile de pe margini, învăţăturile felurite, care izvorăsc necontenit, din cele Două Legi, veche şi nouă“.

„Folosirea veşmintelor în cultul ortodox dă fast slujbelor şi creează o atmosferă duhovnicească, propice dialogului cu Dumnezeu. Credincioşii le sărută şi le cinstesc cu mare evlavie, având conştiinţa că ele participă la cele mai înalte momente de sfinţenie şi că sunt purtătoare şi împărtăşitoare de har”, spune profesorul.

Despre culorile şi bogăţia veşmintelor preoţeşti

Aşa cum fiecare veşmânt are un simbolism propriu, la fel, există anumite culori, care au anumite semnificaţii. Sunt folosite în general şase culori liturgice: alb, verde, purpuriu, roşu, albastru şi auriu. Având o semnificaţie liturgică, la unele sărbători, se optează pentru anumite culori.

Albul reprezintă curăţenia şi puritatea luminii harului lui Dumnezeu. Veşminte de culoare albă se îmbracă, de obicei, la Praznicele Botezului Domnului, Schimbării la Faţă şi Învierii Domnului. Verdele simbolizează culoarea vieţii şi a Sfântului Duh. Se îmbracă veşminte de culoare verde la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, iar în unele zone şi la sărbătoarea Floriilor.

Roşul închis, purpuriul, ne duce cu gândul la Sângele lui Hristos, vărsat pe Cruce, dar şi la sângele martirilor. Veşminte de culoare roşu închis se poartă la sărbătorile sfinţilor martiri, la Înălţarea Sfintei Cruci, dar şi la Crăciun, în acest caz, culoarea roşie aducându-ne aminte de Naşterea Mântuitorului. Albastrul predomină la sărbătorile Maicii Domnului (Întâmpinarea Maicii Domnului sau Buna Vestire). Culoarea aurie semnifică bogăţia darurilor Sfântului Duh, de aceea este o culoare predominantă a veşmintelor liturgice.

„Negrul este, în mod tradiţional, culoarea slujbelor funebre. Este o culoare de dată mai recentă în veşminte şi simbolizează pocăinţa şi întristarea. Se folosesc veşminte cernite în timpul Postului Sfintelor Paşti”, a mai explicat preotul Pelin.

El spune că sunt nedrepte vorbele celor care îi acuză pe preoţi că au haine luxoase, în contradicţie cu smerenia propăvăduită de Mântuitor, dar admite că unii slujitori ai Bisericii exagerează cu împodobirea veşmintelor.

„Orice obiect din Sfânta Biserică, necesar săvârşirii cultului, trebuie să fie din cea mai bună calitate. Confecţionarea şi achiziţionarea acestor obiecte reprezintă o jertfă. Însă trebuie să avem mare grijă, ca să nu cădem în mustrarea lui Hristos, care îi certa pe farisei şi despre care spunea că „toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale“. Veşmintele trebuie să fie deosebite, prin frumuseţe şi calitate, dar nu trebuie să fie un element de mândrie şi de opulenţă”, a concluzionat preotul-profesor Cezar Pelin.

CITIŢI ŞI:

Biserica seculară unde sărmanii primesc anual 100.000 de porţii de mâncare. 300 de oameni primesc consultaţii gratuite

Biserica din Galaţi care a cedat gratis casa parohială, pentru ca Primăria să mute acolo o grădiniţă ce nu mai avea sediu

Verdict sociologic: Arsenie Boca este mai popular în România decât Iisus Hristos. „Credinţa poporului român e un amestec de eresuri populare şi de neînţelegeri“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: