Ce a păţit o tânără din Galaţi găsită de poliţiştii de frontieră la volanul unei maşini cu certificat ITP fals

Ce a păţit o tânără din Galaţi găsită de poliţiştii de frontieră la volanul unei maşini cu certificat ITP fals

FOTO Arhivă Adevărul

Infracţiunea a fost depistată în urma unui control de  rutină făcut de poliţiştii din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea. Şoferiţa în vârstă de 23 de ani nu era proprietara maşinii pe care o conducea, însă s-a ales cu dosar penal.

Poliţiştii din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au depistat o tânără care conducea o maşină împrumutată pentru carea prezentat la control un document fals.

S-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, unde s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, tânăra cu cetăţemie română Lavinia B. (23 de ani), care conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice (ITP), prezentat la control pentru autoturismul în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate,  tânăra a declarat că a împrumutat autoturismul de la un prieten şi nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul în cauză nu este autentic.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  „uz de fals”, tânăra şoferiţă având calitatea de suspect în dosarul penal. Ea riscă, dacă va fi găsită vinovată, de la o amendă până la o pedeapsă cu închisoare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: