Ce sunt gândurile ciufulite şi de ce apar. Paşi simpli pentru a face curăţenie în minţile noastre

Ce sunt gândurile ciufulite şi de ce apar. Paşi simpli pentru a face curăţenie în minţile noastre

Ne lăsăm de multe ori pradă gândurilor negative chiar fără să ştim

Gândurile negative şi agitaţia mentală sunt direct legate de dezechilibrele care se produc la nivel emoţional şi mental. Când o persoană este furioasă, stresată sau chiar geloasă, ca rezultat al gândurilor negative, va constata că aceste emoţii vor fi transmise şi celor cu care interacţionează.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai întâi, este necesar să conştientizăm faptul că mintea are nevoie de curăţare, într-un mod aproape similar cu cel cu care curăţăm corpul fizic. Şi asta pentru că sunt mulţi care nu realizează că mintea lor este încărcată cu diverse programe negative şi programări, prin urmare nu îi deranjează absolut deloc ceea ce spun şi ceea ce fac.

”Mulţi dintre noi nu înţeleg că nu avem numai un corp fizic. Dacă avem gânduri, înseamnă că avem şi un corp mental, iar dacă avem emoţii, înseamnă că avem şi un corp emoţional. Importat este să aflăm cum aerisim corpul mental, pentru că de la gânduri porneşte totul”, explică psihologul Stelian Chivu.

Prin urmare, dacă nu conştientizăm acest lucru, dar o fac membri ai familiei sau prieteni şi ne spun, e cazul să luăm în serios această avertizare şi să acţionăm. Ca să realizăm faptul că mintea noastră este încărcată cu lucruri care ne blochează sau ne limitează, e nevoie de o anumită doză de inteligenţă, conştienţă şi autoanaliză.

De pildă, dacă ai tendinţa să critici pe oricine, indiferent ce face, sau să judeci persoanele în funcţie de alegerile pe care le fac, este un semnal destul de puternic că ai ceea ce se numeşte gânduri ciufulite şi trebuie să te schimbi. ”Aceste gânduri negative nu fac altceva decât să atragă alte gânduri negative, iar acestea atrag emoţii negative, care conduc la manifestări fizice negative. Totul se leagă”, precizează psihologul Stelian Chivu.

Efectul gândurilor negative asupra minţii

O minte încărcată cu gânduri, în special negative, va fi mereu agitată, împrăştiată, confuză, iar lipsa de concentrare este unul dintre simptomele care evidenţează această situaţie. Se ajunge astfel la stări anxioase, depresive, fobii. Prin comparaţie, o minte curată, limpede, are permanent gânduri optimiste , este prietenoasă şi focusată. O astfel de minte nu prea poate fi manipulată.

Important de amintit este că gândurile negative se depun, asemeni balastului, iar ulterior cel în cauză constată că mintea îi fuge, fără să existe un motiv aparent pentru asta. De fapt, gândurile negative sunt sursa acestei lipse de concentrare, pentru că ele se manifestă uneori fără să ne dăm seama.

De aceea, este extrem de important să conştientizăm faptul că mintea este îngreunată de gânduri şi programe negative, pentru că odată ce facem asta, putem să ne eliberăm mintea de ele. Egoul reprezintă cel mai mare obstacol în identificarea problemelor mentale, deoarece majoritatea celor care sunt în această situaţie vor nega că au vreo problemă.

Există şi programe negative, de regulă preluate din familie, care împiedică o persoană să realizeze că are o problemă. De pildă, dacă un individ vede la proprii părinţi că se spală doar odată pe săptămână, i se va părea cumva anormal să se spele mai des.

”Un gând are formă, culoare, vibraţie şi chiar greutate”

Chiar şi nivelul de inteligenţă al unei persoane poate influenţa percepţia acesteia legată de gândirea negativă şi programările limitative. ”Miroşi a prost de la distanţă” este o expresie care defineşte foarte bine această categorie de indivizi.

”Din punct de vedere psihologic, un gând are formă, culoare, vibraţie şi chiar greutate. După ce conştientizăm această problemă, a gândurilor negative, ne putem imagina un flash de lumină care le loveşte, asemeni bliţului de la un aparat foto. Astfel, gândurile negative îşi vor schimba vibraţia şi există posibilitatea chiar să dispară”, precizează psihologul Stelian Chivu.

Aşa cum ne dezbrăcăm de o haină care nu ne mai place sau s-a murdărit, într-un mod asemănător ne putem debarasa de un gând negativ, imaginându-ne că acesta dispare. Tehnica chiar funcţionează datorită puterii vizualizării şi a concentrării mentale. Important este ca persoana în cauză să şi vrea acest lucru.

O altă metodă de a scăpa de balastul mental este programarea sau mai bine spus autoprogramarea. Înainte de culcare, este suficient să repetăm faptul că vrem ca în timpul somnului să avem doar gânduri pozitive, ceea ce va face să avem un somn liniştit, iar această stare se va menţine şi a doua zi.

Starea este esenţială pentru a reuşi să depăşim momentele în care suntem copleşiţi de gânduri, în special negative. Emoţiile pozitive dublate de paşii amintiţi anterior vor face să scăpăm treptat de gândurile negative şi programări.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările