Ce efecte devastatoare au mâncărurile procesate asupra organismului uman: „Evoluţia unor tulburări e foarte lentă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii atrag atenţia că legumele şi alimentele organice nu pot fi recunoscute de cumpărători. Cu toate acestea, tot mai multe persoane aleg să adopte conceptul cu încredere.

„Ziua bio“ se cunoaşte de dimineaţă, însă medicii spun că nu este tocmai uşor să urmezi o astfel de dietă, mai ales că unele alimente ecologice nu se diferenţiază vizual de celelalte.

„Nu avem cum să recunoaştem vizual legumele şi alimentele bio. Ca să fim siguri că mâncăm alimente organice, trebuie să cunoaştem foarte bine producătorul, să ştim de unde le aduce şi cum sunt crescute. Totul trebuie reglementat prin lege, iar consumatorul să ştie cine este certificat că produce natural şi cine în sere, cu ingrediente de creştere. Un fruct sau o legumă care nu este bio are o aromă mai diminuată, gustul este mai puţin pronunţat”, a explicat dr. Andreea Moroşanu, medic specialist în Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Medicii ne încurajează ca măcar o dată pe zi să mâncăm alimente sănătoase, dacă nu reuşim să respectăm regulile care ne asigură o sănătate de fier.

„Un aliment care nu este bio are efecte negative asupra organismului nostru. Evoluţia unor tulburări este însă foarte lentă şi se poate întinde pe generaţii. Nu căpătăm nişte boli evidente, dar s-au observat modificări hormonale la copiii mici şi o îngrăşare anormală de la vârste tinere şi până la vârste adulte. Pot apărea cancere şi diverse tumori după consumul îndelungat de E-uri, dar ele nu pot fi dovedite momentan deoarece foarte rar s-au realizat studii pe oameni. În mod normal, acestea ar trebui să aibă loc pe o perioadă îndelungată, de zeci de ani”, a precizat dr. Andreea Moroşanu, medic specialist în Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Pentru un start de zi reuşit şi energizant, specialiştii recomandă sucurile proaspete, fructele şi salatele. De asemenea, în cazul unei diete cu alimente ecologice, specialiştii ne recomandă să acordăm o atenţie sporită şi modului în care le preparăm, timpul de gătire în acest caz fiind mai mic decât în cazul alimentelor tradiţionale.

„În cazul alimentelor bio, termenul de valabilitate este mai redus. Desigur, tot trebuie să fie atenţi la compoziţia nutriţională şi aici mă refer la lipide, glucide, vitamine şi minerale. Acestea sunt recomandate tot în cantităţi normale, căci mâncarea în exces dăunează, oricât de sănătoasă ar fi ea”, a explicat dr. Andreea Moroşanu, medic specialist în Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Produsele agricole bio şi toate cele care au legătură cu domeniul agricol, precum seminţele, cacrnea, lactatele şi mâncarea procesată au nevoie de certificare organică. Astfel, atât în România cât şi în alte state, este interzisă utilizarea substanţelor chimice artificiale, precum fertilizatorii, aditivii, pesticidele şi aditivii alimentari. Organisemele modificate genetic şi utilizarea iradierilor sunt interzise.

„Substanţele periculoase pe care le regăsim în alimente nu sunt normale şi se adună în organism în cantităţi foarte mari. Îngrăşarea nefirească, bolile metabolice, carenţele de vitamine şi minerale sunt raspunsul la varietatea foarte mare de substanţe care întră în organism. Carnea de pui care nu este bio conţine cantităţi mari de antibiotice şi hormoni de creştere. Autorităţile au negat însă acest lucru şi au spus că nu poate fi adevărat şi că a fost doar o tranşă accidentală, dar este posibil să existe şi în lactate, brânzeturi. Din păcate nu avem cum să ne dăm seama şi legislaţia nu ne ajută foarte mult, interesele sunt foarte mari şi nu avem ce face, trebuie doar să ne învăţăm să ne procurăm alimentele din surse foarte sigure. Din păcate, mâncăm ce avem la îndemână şi nu ştim ce anume mâncăm, acesta este cercul”, a explicat  dr. Andreea Moroşanu, medic specialist în Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.


Medicii ne recomandă să consumăm fructe şi legume de sezon din producţia locală.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite