Caz fără precedent la Galaţi/Moştenitorii unui cartier au pus sechestru asigurator pe bunurile Consiliului local!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunea a fost întreprinsă în vederea executării unei deciziei irevocabile emisă de Înalta Curte de Casaţie.Este vorba de o despăgubire de 4,2 milioane de euro pe care Consiliul Local Galaţi este obligat să o acorde moştenitorilor unui teren din cartierul Ţiglina III.

Pe 20 ianuarie 2011, prin Decizia nr.319, Înalta Curte de Casaţie decide defintiv şi irevocabil că gălăţenii Eugen Sima şi Cristian Tudose sunt îndreptăţiţi să primească această despăgubire din partea Consiliului Local Municipal Galaţi.

Fals în declaraţii !

Deşi reprezentanţii CL au susţinut în repetate rânduri, atât public cât şi în faţa instanţelor de judecată, faptul că nu există conturi ale Consiliului Local şi nici patrimoniu propriu, avocaţii moştenitorilor deţin acte oficiale ce dovedesc exact contrariul.

Astfel, conform avocatului Alexandru Păun, în cadrul executării silite, derulate împotriva Consiliului Local al Municipiului Galaţi, a fost înfiinţat sechestrul asigurator asupra unui număr de imobile, aflate în proprietatea Consiliului Local, printre care "blocul A4, tronson 1, de pe strada Traian, un imobil situat în strada Traian nr. 93, un imobil situat în strada Mihai Bravu nr. 23, un imobil situat Micro 39 C, bl. J5 şi un imobil situat în strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 32".

„Au fost obţinute de la autorităţile competente, documente  din care reiese derularea unor operaţiuni prin conturi bancare şi de trezorerie de către Consiliul Local al Municipului Galaţi. Considerăm că toate acţiunile ilegale întreprinse de persoanele responsabile din cadrul  Consiliului Local al Municipiului Galaţi, reprezinta un refuz de a executa o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care o instituţie publică a administraţiei locale a fost obligată la plata unor despăgubiri juste si echitabile stabilite irevocabil de puterea judecatoreasca”, ne-a declarat Alexandru Păun, avocatul celor doi moştenitori.

Primăria pierde clădirea de pe Mihai Bravu

Conform aceleiaşi surse, bunurile vor fi scoase la licitaţie în perioada imediat următoare. „O să facem o expertiză asupra imobilelor. Părerea mea, cel de pe Mihai Bravu nr.23 ar costa 80-100.000 de euro, iar tronsonul blocului A 4 în jur de 200.000-300.000 euro”, a mai spus avocatul Alexandru Păun.

Primarul neagă


Întrebat dacă există în acest moment un sechestru asigurator pe unul din bunurile Consiliului Local, primarul Dumitru Nicolae ne-a declarat: „Nu este niciun sechestru. Vreau să vă fie clar: domeniile administraţiei locale nu se sechestrează, nu se iau, sunt nişte prevederi în ţara noastră. Ăla e bloc construit de noi şi cu asta basta!”.

Contactată telefonic, Carmen Moldoveanu, avocatul Consiliului Local Galaţi, a refuzat să ne ofere o declaraţie.

Va fi sesizat şi DNA

„A fost sesizat deja Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru cercetarea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşit în forma calificată, neglijenţa în serviciu, fals intelectual şi fals în declaraţii. De asemenea, intenţionăm să ne adresam şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru investigarea aspectelor ce cad în competenţa acestei instituţii”,
a declarat avocatul Păun.

 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite