Cât de adevărată este expresia „ne naştem singuri, murim singuri“: explicaţia psihologilor

Cât de adevărată este expresia „ne naştem
singuri, murim singuri“: explicaţia psihologilor

Suntem manipulaţi de multe ori fără să realizăm acest lucru Foto: Adevărul

Mulţi dintre noi îşi trăiesc viaţa pe baza unor aşa-zise principii împrumutate din familie sau anturaj, care ne creionează viaţa de cele mai multe ori în mod negativ. Nu realizăm că anumite expresii repetate la infinit nu fac altceva decât să ne programeze mintea şi astfel ajungem uşor manipulabili.

De  multe ori, preluăm anumite şabloane şi ne limităm viziunea asupra vieţii prin tot soiul de programe, de cele mai multe ori negative. O dovadă sunt şi cei care cred în expresia ”ne naştem singuri, murim singuri”, care ajung finalmente să moară singuri, pentru că au crezut cu tărie în asta toată viaţa.

Cei care cred, dimpotrivă, opusul, vor muri înconjuraţi de familie, de cei dragi. Este vorba practic de credinţa fiecăruia dintre noi raportată la această expresie.

”Este clar manifestarea unui şablon, o expresie, care repetată, devine adevăr pentru cei în cauză. Fizic, nimeni nu se naşte singur, pentru că ai cel puţin mama lângă tine şi nici nu mori singur, dar dacă tu ca individ eşti extrem de şablonat şi crezi în această expresie <<m-am născut singur, mor singur>>, pot să fie 100 de persoane lângă tine la momentul morţii, pentru că nu îi vei vedea”, explică pihologul Stelian Chivu .

Acest tip de program funcţionează prin programarea neurolingvistică, iar cei care cred în el, vor ajunge să aibă parte finalmente de ceea ce cred. Deşi nu pare la prima vedere, expresia ”ne naştem singuri, murim singuri” este o formă de manipulare prin impregnarea unui program de frică.

Ea este folosită de diverse persoane, pentru a induce ideea că doar prin ele cei în cauză vor reuşi să îşi găsească scopul, menirea în viaţă. Practic, persoanele respective sunt atrase alături de un grup, de o comunitate, prin inducerea unei frici generate de expresia ”ne naştem singuri, murim singuri”.

”De teamă să nu moară singuri, erau în stare să facă orice”

Dacii nu aveau frică de moarte. Prin urmare, ei nu puteau fi manipulaţi. Expresia amintită este, deci, un program negativ din punct de vedere psihologic, iar aceasta trebuie eliminată din gândirea celor care s-au lăsat manipulaţi în a crede în aşa ceva.

”Am avut pacienţi, care de teamă să nu moară singuri, erau în stare să facă orice. Se ajungea la scene halucinante, în sensul că muribundul ţinea de mână o persoană dragă, de teamă să nu cumva să moară singur. Avea o frică cronică, ca persoana dragă să nu se ducă 5 minute la toaletă şi în acel interval de timp să moară”, ne declară psihologul Stelian Chivu.

Expresia ”ne naştem singuri, murim singuri” este legată de altă expresie atât de dragă românilor ”ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus”, ce înseamnă că fiecare din noi are un destin, ce nu poate fi schimbat.

”Această expresie de multe ori nu este adevărată. Ce determină schimbarea destinului este folosirea liberului arbitru într-un mod armonios. Individul se naşte cu un destin, datorită liberului arbitru, datorită acţiunilor psihologice, datorită nivelului emoţiilor pe care le are, datorită acţiunilor fizice, el îşi conturează, îşi modelează destinul cu care a venit”, susţine Stelian Chivu.

Dacă tot vorbim de expresii, una cât se poate de reală este ”cum îţi aşterni, aşa dormi”, vizavi de modul în care gândeşti şi în care acţionezi.

Prin urmare, alegerile noastre în viaţă ţin de emoţii, în sensul că ceea ce simţi că ţi se potriveşte, acel lucru îl vei alege, şi de mentalitate, de nivelul de pregătire intelectuală, pentru a identifica diversele programe negative cu care suntem bombardaţi zilnic şi a le elimina din subconştientul nostru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: