Care este cel mai mare obstacol care ne împiedică să ne transformăm visurile în realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru fiecare dintre noi, succesul în viaţă înseamnă altceva. Unii consideră că obţinerea unor sume mari de bani în afaceri echivalează cu succesul, în timp ce alţii apreciază drept o reuşită majoră faptul că reuşesc să îşi ţină emoţiile sub control.

Succesul poate fi definit ca o stare, o atitudine care se manifestă diferit la fiecare persoană în parte. Mental, succesul poate însemna o idee care duce la realizarea unui lucru, indiferent care ar fi acesta, mai ales dacă este şi împărtăşit cu alte persoane. Emoţional, unii dintre noi apreciază drept un succes emoţiile pozitive pe care le dăruiesc celorlalţi.

”Pentru fiecare dintre noi succesul înseamnă ceea ce a fost programat să trăiască ca succes, dacă respectivul nu s-a trezit. Succesul este mai amplu atunci când este trăit intens şi de mai multe persoane. Cert este un lucru. Poate fi apreciat ca succes o realizare care este în armonie cu natura şi cu cei din jur, altfel vorbim de un succes egotic. Cineva care vrea să aibă succes doar pentru sine, va avea parte de acea realizare, dar  aceasta va fi limitată”, explică psihologul Stelian Chivu.

Deşi poate părea greu de înţeles, secretul succesului este să îţi doreşti să câştigi, dar să ştii să şi pierzi. Eşecurile pot fi învăţate pe calea cea mai grea, adică prin suferinţă, în sensul că pierzi de atâtea ori, încât la un moment te saturi de suferinţă şi conştientizezi că există şi o altă cale. Cea mai facilă cale de a învăţa din eşecuri este detaşarea, care vine doar prin cunoaştere, pe principiul ”indiferent dacă câştigi sau pierzi, continui”.

Studiile efectuate de specialişti au scos la iveală un detaliu interesant. Oamenii învaţă mult mai bine şi mai repede din greşelile altora. Acest lucru se explică prin faptul că nu este neaparat nevoie să experimentăm noi diverse situaţii din viaţă doar pentru a învăţa pe propria piele ce merge ş ice nu. Este suficient să ne documentăm şi să învăţăm din greşelile altora, astfel încât să nu le repetăm inutil.

Ideile preconcepute reprezintă cel mai mare obstacol în calea succesului în viaţă, indiferent ce formă ar îmbrăca el. ”Adevărurile” altora devin legi pentru mulţi dintre  noi, uneori chiar fără să conştientizăm, iar asta duce la şablonare mentală şi emoţională, care ne limitează în tot ceea ce facem.

Paşi de acţiune

De pildă, mulţi cred că a avea bani înseamnă succes în viaţă doar pentru că anturajul sau familia le-a spus acest lucru. Când reuşesc în ce şi-au propus, constată că nu au nicio satisfacţie, ba de multe ori intră şi în depresie, pentru că nu s-au autoevaluat suficient, astfel încât să descopere  ce îi face cu adevărat fericiţi.

”Nu este greu să obţii un succes. Este greu să îl meriţi şi să îl menţii. În primul rând, trebuie să te analizezi serios şi să descoperi în ce domeniu vrei să ai succes, ca să nu regreţi mai târziu. Dacă prietenii mei cântă, mă evaluez şi dacă constat că mie nu îmi place să cânt şi nici să mă afişez în public, atunci mă orientez către altceva care îmi face plăcere”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Un pas important după ce ai stabilit ce vei face, este să fii energic în acel domeniu şi să acţionezi până la punctul la care consideri că ai succes. Pentru unii poate însemna să devină lideri pe acel segment, în timp ce alţii se simt satisfăcuţi mai puţin prin bani şi mai mult prin bucuria pe care le-o aduc celorlalţi.

Este esenţial totuşi să gândeşti la scară cât mai mare şi să ai încredere în tine. Pasul următor este să ai încredere în instinctul tău, pentru că niciodată nu te va înşela, iar dacă ai obţinut succesul, este important să continui.

Nu trebuie sub nicio formă  să sari peste etapa trăirii succesului şi nu încerca să fii altceva decât eşti în nicio situaţie, pentru că astfel îi vei inspira şi pe ceilalţi. Nu în ultimul rând, evită să te axezi doar pe făcut bani. Sunt multe persoane care au succes în această zonă şi se opresc aici. ”Energia succesului înseamnă să fii şi un om bun în societate, să ştii să iubeşti şi să fii un exemplu pozitiv şi pentru cei din jur, care vor să îţi urmeze calea”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite