Campionul european la categoria grea, Cristian Ciocan, îşi va apăra centura în ring la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eyrol Ceylan (în stânga), Cristian Ciocan, Marius Stan şi Mihai Leu Foto: Marius Mototolea
Eyrol Ceylan (în stânga), Cristian Ciocan, Marius Stan şi Mihai Leu Foto: Marius Mototolea

Cel supranumit în lumea boxului profesionist „Christian Hammer" a anunţat că evenimentul sportiv este programat să aibă loc anul viitor, în luna februarie. Potrivit primarului Marius Stan, gala va fi găzduită de Sala Sporturilor şi va putea fi urmărită de milioane de telespectatori pe canalul de televiziune Eurosport.

Gălăţeanul Cristian Ciocan, campion european WBO la categoria grea, supranumit în lumea boxului „Christian Hammer" şi-a anunţat, joi, intenţia de a boxa pe meleagurile natale.

Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Primăria Galaţi, conferinţă la care au mai participat Mihai Leu (în calitate de fost campion mondial şi arbitru de box), Felix Păun, primul antrenor al lui Cristian Ciocan, dar şi al lui Lucian Bute şi Eyrol Ceylan, impresarul campionului european.

„Oaspeţii noştri au vizitat Sala Sporturilor, la care lucrările de modernizare se apropie de final, şi suntem în măsură să facem public faptul că aceasta va găzdui, la data de 22 februarie, o gală de box în cadrul căreia va fi disputat titlul european la categoria grea - versiunea WBO. Gala va fi trasmisă în direct pe prestigiosul canal de televiziune Eurosport. Este un dublu motiv de satisfacţie pentru noi. Pe de-o parte, pentru că avem un gălăţean între primii zece boxeri din lume la categoria grea - iar personal cred că, în cel mult doi ani, Cristian va boxa pentru titlul suprem la această categorie - şi, pe de altă parte, pentru ca avem şansa de a găzdui un eveniment sportiv de o asemenea anvergură şi de a promova oraşul nostru pe Eurosport", a declarat primarul Marius Stan.

„Vreau să boxez avându-i alături pe gălăţeni"

Cristian Ciocan a declarat că-şi doreşte foarte mult să boxeze „acasă", el fiind originar din comuna Pechea, la fel ca şi Lucian Bute.

„În acest meci, îmi voi apăra centura. Îmi doresc enorm să boxez aici avându-i alături pe consătenii mei, familia, prietenii, gălăţenii pasionaţi de box. Cel mai probabil, adversarul meu va fi Olexiy Mazikin, din Ucraina. Acesta a avut o carieră foarte bună la amatori, locul II la Olimpiadă", a declarat campionul european WBO.

Campionul mondial Mihai Leu şi-a exprimat convingerea că pugilistul gălăţean are toate şansele să cucerească titlul mondial la categoria grea.

„Aceasta şansă i se va ivi, n-am nicio îndoială, iar un sportiv atât de dotat şi de serios, cum este Cristian, campion mondial la amatori în 2006, o va fructifica, mai devreme sau mai târziu", a afirmat Leu.

Felix Păun, primul antrenor al celui, care, peste ani, a devenit Cristian „Hammer", a avut la rândul său numai vorbe de laudă despre campion.

„Ca profesor de sport la Şcoala din Pechea, i-am fost diriginte şi, ulterior, antrenor Apropierea de box a lui Cristian a fost firească pentru că natura l-a dăruit cu un fizic de invidiat. Când a venit prima dată la sală, avea 100 de kilograme şi era numai muşchi. Seriozitatea şi modestia sa, pe lângă calităţile fizice, l-au ajutat să ajungă în lumea bună a boxului. La fel ca şi pe Lucian Bute, consăteanul nostru. Cristian Ciocan este singurul campion mondial la box din România, la amatori. Din păcate, el nu a fost promovat în România aşa cum ar fi meritat", a afirmat antrenorul de box Felix Păun.

În finalul conferinţei de presă, primarul Marius Stan a mai declarat că intenţionează să continue lucrările la arena de box din strada Mihai Bravu dacă experţii în construcţii vor concluziona că fundaţia şi structura de rezistenţă a acesteia, care zac abandonate de ani de zile, n-au fost afectate de intemperii.

„Promit că dacă voi reuşi să construiesc arena de box şi, între timp, Cristian va deveni campion mondial, aceasta îi va purta numele", a mai afirmat Marius Stan, care a primit în dar de la pugilistul gălăţean o pereche de mănuşi de box.

  Cristian Ciocan, dăruindu-i o pereche de manuşi de box primarului Marius Stan

image

Mai bun decât cel care l-a învins pe Mike Tyson

Cristian Ciocan s-a născut în 1987. A ales boxul târziu, la 16 ani, pentru că era îndrăgostit de handbal. După doar un an devenea vicecampion naţional. Prima propunere să treacă la profesionism a primit-o la vârsta de 19 ani, după ce a devenit campion mondial la amatori. A refuzat preferând să participe la Olimpiada de la Beijing. Dezamăgit de ratarea calificării, în 2008, a plecat în Germania şi s-a stabilit la Hamburg.

„Au fost zile în care n-aveam niciun ban în buzunar, dar n-am renunţat să merg la sală. Am simţit că Dumnezeu mă va ajuta şi-mi va da putere să merg înainte", a mărturisit el.

Până să devină campion european a boxat în 14 meciuri. Debutul la profesionism a fost marcat de un eşec, la 1 noiembrie 2008, când s-a accidentat în prima repriză. Au urmat şapte victorii, două înfrângeri consecutive, în 2010, şi apoi cinci victorii. Ultima i-a adus şi titlul continental. L-a făcut KO pe britanicul Danny Williams, un boxer experimentat, care în 2004 l-a pus la podea pe legendarul Mike Tyson. Ciocan a fost declarat învingător după patru runde.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite