„Cadouri“ de Mărţişor pentru doamne: vopsea de păr, farduri de ochi şi testere expirate, vânzări promoţionale fără reduceri de preţ

„Cadouri“ de Mărţişor
pentru doamne: vopsea de păr, farduri de ochi şi testere
expirate, vânzări promoţionale fără reduceri de preţ

Foto: arhivă Adevărul

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au descoperit numeroase nereguli la comercianţii care vând produse cosmetice în Galaţi şi Tecuci, practicile comerciale incorecte fiind la ordinea zilei.

Ştiri pe aceeaşi temă

În perioada 4-15.02.2019, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi au verificat modul cum sunt comercializate produsele cosmetice în Tecuci şi Galaţi. 

14 dintre cei 16 operatori economici controlaţi s-au ales cu amenzi contravenţionale, valoarea acestora totalizând 45.800 de lei. Au fost oprite temporar de la comercializare 142 produse, în valoare de 1.844 lei, şi definitiv 213 produse, în valoare de 2.032 de lei.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au găsit la comercializare produse cosmetice (vopsea păr, farduri de ochi) expirate, acelaşi lucru fiind constatat şi la multe testere puse la dispoziţie pentru consumatori.

Persoanele interesate de achiziţionarea unor produse cosmetice nu primeau informaţii elementare legate de acestea, cum ar fi date privind producătorul, ingredientele, perioada de valabilitate sau data de valabilitate de la deschiderea produsului.

Informaţiile privind instrucţiunile de utilizare sau denumirea produsului nu erau traduse în limba română, iar la toate acestea se adaugă utilizarea practicilor comerciale incorecte, cum ar fi înscrierea unor avantaje (oferte speciale) fără că acestea să poată fi probate, vânzarea promoţională cu preţ redus, deşi în realitate nu exista reducere de preţ.

”Având în vedere perioada ce urmează (8 Martie - Ziua Internaţională a Femeii), recomandăm tuturor consumatorilor să fie vigilenţi la cumpărarea produselor cosmetice. Astfel, trebuie să se asigure că produsul este în termen de valabilitate sau are simbolul PAO ( cel reprezentând o cutiuţă cu capacul deschis pe care este înscris un număr de luni, timp în care produsul este valabil după desigilare). De asemenea, sfătuim consumatorii să citească toate informaţiile cu privire la recomandările de utilizare a produselor, înainte de achiziţionare”, a declarat Carmen Mihaela Tudor, comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi               

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: