Braconieri pe Dunăre, între Galaţi şi Brăila. Două bărci cu motor şi zeci de metri de plase de pescuit, confiscate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Poliţia de Frontieră
FOTO Poliţia de Frontieră

Acţiunea a fost organizată de Poliţia de Frontieră. Trei dintre braconieri s-au ales cu dosare penale având în vedere că pescuiau în perioada de prohibiţie, nu deţineau niciun fel de autorizaţie pentru pescuit şi foloseau scule (plase monofilament) interzise prin lege.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră,  pe timpul desfăşurării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au depistat trei persoane care desfăşurau activităţi de pescuit comercial neautorizat, pe Dunăre (între Galaţi şi Brăila), în perioadă de prohibiţie.

Doi dintre ei foloseau o barcă din tablă cu motor şi o plasă de pescuit tip nailon în două fire, iar cel de-al treilea utiliza o barcă din lemn cu motor şi o plasă tip monofilament de 70 m lungime. 

Persoanele respectivă capturaseră deja 16,5 kg de peşte, speciile plătică şi scrumbie, dar „afacerea” de-abia începuse.

„În ambele cazuri, colegii noştri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit, pescuit comercial în habitatele piscicole naturale în perioada de prohibiţie, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial şi deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”, a declarat Mădălina Carp, de la Poliţia de Frontieră Galaţi..

Ambarcaţiunile, motoarele ataşate şi uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar peştele a fost predat unei unităţi de profil pentru comercializare. 

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite