Bolnavii de cancer din Galaţi şi alte trei judeţe sunt nevoiţi să-şi îndure suferinţa la coadă „la raze”

Bolnavii de cancer din Galaţi şi alte trei judeţe sunt nevoiţi să-şi îndure suferinţa la coadă „la raze”

Pe chipurile pacienţilor care-şi aşteaptă rândul la Radioterapie se citeşte resemnarea

În toată Moldova, mai există doar două aparate pentru radioterapie, la Galaţi şi Iaşi. Din această cauză, aşteptarea tratamentului care „arde" formaţiunile canceroase se prelungeşte chiar şi peste o lună, timp în care boala se agravează !

Ştiri pe aceeaşi temă

La secţia Radioterapie a Spitalului Clinic de Urgenţă sunt trataţi pacienţi cu afecţiuni oncologice din judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea, Vaslui. Sunt foarte mulţi şi suferă cumplit aşteptând - cel puţin câte o lună ! - , înscrişi pe liste, ca să le vină rândul la tratament radioterapic. Între timp, boala lor avansează implacabil !

S-a ajuns în această situaţie din cauză că, aşa cum ne-a explicat dr. Laura Rebegea Paraschiv, şefa secţiei, în toată Moldova, au rămas funcţionale doar două aparate: cobaltotronul de la Galaţi şi un accelerator de particule, la Iaşi.

Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" avea, în urmă cu cinci câţiva ani, două cobaltotroane (aparate pentru tratamentul cancerului prin iradierea şi distrugerea formaţiunilor tumorale). Unul dintre aceste aparate, pus în funcţiune în urmă cu 40 de ani, la inaugurarea spitalului, este acum defect şi a devenit o povară financiară pentru unitatea sanitară. Dezafectarea aparatului puternic radioactiv este costisitoare aşa că, din acest motiv, ocupă în continuare, inutil, un buncăr în care dr Rebegea şi conducerea spitalului visează că va fi montat cândva un accelerator de particule.

„Ne trebuie un asemenea aparat ca să folosim şi noi tehnologie aflată măcar la nivelul anului 2.000. Cobaltotronul nostru este în urmă cu 30 de ani. Avem mare nevoie de un accelerator de particule şi sperăm că, în cele din urmă, Ministerul Sănătăţii va reuşi să răspundă acestei necesităţi", a afirmat dr Laura Rebegea

Anul acesta, cobaltotronul de la Spitalul de Urgenţă s-a defectat de două ori din cauza suprasolicitării. Este folosit continuu din zori şi până noaptea.
Din cauză că pastila radioactivă, „inima" acestui aparat, şi-a înjumătăţit capacitatea de a emite radiaţii, durata unei şedinţe de radioterapie a crescut.

„Timpul de expunere pentru aceeaşi doză de radiaţie necesară tratamentului a crescut şi drept urmare, numărul bolnavilor care pot fi trataţi într-o zi s-a redus. Implicit, a crescut şi timpul de aşteptare al pacienţilor înscrişi pe listă"- a mai spus medicul oncolog.

Tratamentul radioterapic durează între cinci şi şase săptămâni.

Pe chipurile pacienţilor din sala de aşteptare a secţiei Radioterapie se citeşte resemnarea. Cu greu acceptă să vorbească despre chinul lor.

„Pentru aparatul ăsta, am venit tocmai de la Tulcea şi stau la o soră. E greu să stau la grămadă cu trei copii şi soţul ei. Şi sunt aici de trei sătămâni şi mai am mult de stat. M-aş fi internat dar nu sunt locuri, iar alţii sunt grav bolnavi. Eu pot să vin singură până la spital. Asta e, ce sa fac ?" - s-a plâns Lenuţa Pricopie.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările