Bilanțul viscolului la Galați. Peste 200 de persoane blocate în nămeți, 60 de mașini abandonate, 17 drumuri închise

Bilanțul viscolului la Galați. Peste 200 de persoane blocate în nămeți, 60 de mașini abandonate, 17 drumuri închise

Utilaje, deszăpezire Galaţi

Viscolul din ultimele zile a dat peste cap circulația rutieră pe raza județului Galați, cel mai grav afectat a fost DN 24D, care a fost închis timp de trei zile. 150 de oameni au fost prinși în nămeți, mai bine de 24 de ore, pe acest drum.

Ştiri pe aceeaşi temă

Salvatorii gălăţeni de ISU, Drumuri şi Poliţie s-au căznit toată noaptea de miercuri spre joi pentru a salva 144 de persoane aflate în maşinile blocate în zăpadă pe DN 24 D Galaţi-Bârlad. De fapt zona Cuca-Băleni este punctul vulnerabil a drumului amintit, datorită faptului că topografia locului favorizează formarea unuor troiene foarte mari.

140 dintre persoanele salvate au fost duse la Cuca, iar 4 la Băleni. Printre ei se află şi doi copii, precum şi o femeie însărcinată. Nicio persoană nu se mai află blocată în nămeţi.

Alte aproximativ 50 de prsoane au fost scose din nămeți pe drumurile județene.

Aproape toate şcolile din mediul rural n-au putut avea la ore profesorii navetişti. Cadrele didactice n-au reuşit să ajungă pentru că transportatorii nu s-au aventurat pe drumurile cu probleme.

"Cadrele didactice navetiste din zona Cudalbi, Matca, ca de altfel din toate localităţile din jurul municipiului Tecuci nu au reuşit să ajungă la şcoală, aşa că se vor face ore mai puţine. Nici elevii navetişti n-au reuşit să ajungă la şcolile din Tecuci. Estimăm o prezenţă de 60 până la 80% în colegiile tecucene", spune inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă.

Două autobuze s-au răsturnat din cazua carosabilului înzăpezit: unul, plin cu turiști basarabeni, la Oancea, iar altul, plin cu navetiști, la Cosmești. Nu s-au înregistrat victime. Circa 60 de mașini abandonate au stat zeci de ore pe drumurile județului.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările